URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
22 Decembrie 2018, 22:31

Comemorarea Revoluţiei, la Oradea: Noţiunea de "penal" va fi desfiinţată, dar s-ar putea ca noi, cei care protestăm, să devenim vinovaţi! (FOTO / VIDEO)

Aproximativ 20 de persoane au fost prezente, sâmbătă seară, în Parcul 1 Decembrie din Oradea, pentru a lua parte la comemorarea eroilor Revoluţiei din 1989, dar şi pentru a protesta împotriva actualei clase politice.

La fel ca în alte seri, oamenii s-au strâns la statuia Ostaşului Român, cu câteva pancarte, cu steagul UE şi cu tricolorul. Au fost aceiaşi protestatari ca-n alte dăţi, cu mici excepţii, orădeni care li s-au alăturat ori i-au părăsit pe parcurs.

Între manifestanţi s-a numărat şi revoluţionarul Gheorhe Bochiş, fluturând tricolorul cu stema comunistă decupată. "Am luptat pentru aceste idealuri, pentru ca poporul român să fie liber, să aibă parte de democraţie, stat de drept. Ceea ce, după 29 de ani, regretăm că nu s-a înfăptuit. Probabil că generaţia tânără va reuşi să ducă idealul nostru, al revoluţionarilor, ceea ce am făcut noi. Atunci, să ştiţi că au murit mulţi tineri pentru libertatea pe care o avem într-o măsură oarecare. Şi spun, după 29 de ani, că e necesar punctul 8 de la proclamaţia de la Timişoara: fără comunişti în conducerea statului român. Fără penali", a spus Bochiş, cel care, în 1989, a reuşit să arboreze drapelul fără stema comunistă pe clădirea Primăriei Oradea.

Supravegheaţi îndeaproape de un echipaj de jandarmi, oamenii au discutat paşnic despre sacrificiile făcute de eroii revoluţiei, dar şi despre ”ordonanţa lăcomiei", dată cu o zi mai devreme de guvernanţi, respectiv despre cea a amnistiei, pe care reprezentanţii Puterii vor să o adopte de urgenţă.

În timp ce două lumânări străjuiau pe soclul statuii în amintirea celor căzuţi în decembrie 1989, dintr-o boxă aşezată la baza acestuia răsunau cântece precum "Amintiri cu haiduci" ori "Vino, Doamne", de la Valeriu Sterian, şi "Imnul golanilor", a lui Cristi Paţurcă, devenit un simbol al Revoluţiei.

"Am ieşit pentru ceea ce am ieşit din ianuarie 2017, într-un fel - apropo de ce se aude în fundal - pentru ceea ce s-a ieşit în 1989. Până la urmă, este vorba despre libertatea noastră, de drepturile noastre, de visul nostru de a trăi într-o Românie europeană. Încercăm, prin protestul din seara asta, să atragem atenţia, să sensibilizăm lumea că ceea ce se întâmplă acum este deosebit de grav. Pe lângă ameninţarea pe care o reprezintă Ordonanţa cu amnistia şi cu graţierea, a ieşit acum şi ordonanţa lăcomiei, ale cărei efecte le vom vedea în perioada următoare", a spus Alin Dobai, unul dintre organizatorii evenimentului, subliniind că deciziile Guvernului de acum reprezintă o "tentativă" de întoarcere la ceea ce a fost înainte de 1989. "Aproape că noţiunea de penal va fi desfiinţată. Sau primeşte o altă semnificaţie, potrivit căreia s-ar putea ca noi, cei care protestăm acum aici în stradă, să devenim vinovaţi", a arătat el.

"Ar trebui lumea să se trezească. Somnul naţiunii naşte monştri", a conchis un alt protestatar cunoscut în Oradea, Vasile Dumitriu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
-
Iata ce scrurt e drumul de la revolutionar la sustinator al unui sistem securist.
Postat 23 Decembrie 2018, 14:07 de 1x1
!!!
Revoluția nu se comemoreaza! Se celebrează. Așa a zis W. despre Mica Unire....EROII, da, sunt comemorati...
Postat 23 Decembrie 2018, 07:31 de prostea
Gelu Voican Voiculescu, Inculpat pentru crimele de la Revoluție, plătit de stat cu 2000 de euro pe lună.
Da, toți sunt nevinovați până când nu se demonstrează opusul în justiție. Problema e la acel "până când". Și Vișinescu a luat ditamai pensia tot "până când". Acest "până când" ține în România vreo 30 de ani de la comiterea faptei. Timp în care trai neneacă pe banii victimelor. Să fie învățătură de minte pentru fraierii care își dau viața la revoluții în loc să dea în cap. Platim si la Oradea un colonel cu 3000r de euro pe luna! Da! Mai mult decat pe Gelu Voican Voiculescu! E vorba de colonelul Ioan Rosie fost comandant al STS Bihor, care are o pensie de 2000 euro pe luna si un bonus social de la Primaria Oradea de expert IT de 4500 lei pe luna! Degeaba au reclamat colegii ca nu si-a declarat apartenenta la masonerie cat a fost ofiter activ desi legea spune ca declararea este obligatorie, in Romanica toți sunt nevinovați până când nu se demonstrează opusul în justiție!
Postat 22 Decembrie 2018, 23:13 de QpqDornq
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON