URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 29 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
01 Iulie 2014, 18:18

CNSC a respins ca nefondată contestaţia Romelectro de la licitaţia pentru achiziţia noului CET

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Contestaţia perdanţilor a fost respinsă, dar Primăria nu poate încheia contractul cu câştigătorii. Consiliul Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor a tranşat disputa cu municipalitatea a asocierii reprezentate de Romelectro, perdanta licitaţiei organizate pentru achiziţionarea noului CET pe gaz, fără să dea dreptate integral niciuneia dintre părţi.

Conform Deciziei 1963 din 27 iunie, CNSC a respins ca nefondată contestația Romeletro, însă a reţinut parte din sesizările făcute de aceasta de vreme ce a obligat municipalitatea ca, în termen de zece zile de la primirea deciziei, să reevalueze oferta asocierii formate din Elsaco Engineering România şi STC SPA Italia, declarată câștigătoare.

„Aşteptăm motivarea deciziei CNSC pentru a vedea ce anume ne reproșează, după care vom reevalua oferta în funcţie de cele sesizate", a declarat viceprimarul Mircea Mălan.

Potrivit viceprimarului, soluţia de la Bucureşti duce la amânarea semnării contractului cu Elsaco pentru o dată nedefinită având în vedere că Romelectro poate ataca atât decizia CNSC, cât şi decizia Primăriei în urma reevaluării ofertei.

Comisia de licitaţie constituită în cadrul municipalităţii a atribuit la începutul lunii mai lucrările de proiectare şi construire a noii centrale pe gaz asocierii formate din Elsaco şi STC pentru suma de 242,6 milioane lei, în condiţiile în care celelalte două oferte au fost descalificate ca neîndeplinind condiţiile experienţei similare.

Mega-licitaţia are ca obiect achiziţionarea unei centrale pe gaz cu o putere instalată de minim 40 MW electric, livrată la cheie. Aceasta va fi dotată cu recuperator de căldură de minim 43 MW termic, acumulator de căldură de minim 8.500 mc, două cazane de apă fierbinte (CAF), plus instalaţii auxiliare, de la sistemul de alimentare cu gaze naturale până la instalaţiile de tratare chimică a apei din cazane.

Câştigătorul licitaţiei va face atât proiectarea cât şi execuţia lucrării şi se va ocupa inclusiv de insturirea angajaţilor care vor opera noua centrală. Acesta va trebui să îşi asume un termen de finalizare a lucrărilor de 18 luni, sub sancţiunea unor penalităţi de minim 0,3% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.574 RON
  • 1 EUR = 4.9481 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON