URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
08 Iunie 2017, 20:41

Clădirile în cazul cărora două treimi din proprietari şi-au acoperit partea lor de contribuţie la reabilitare vor fi reparate cu prioritate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cine nu deschide gura deschide punga. Doar şapte orădeni au luat parte joi după amiază la dezbaterea publică organizată de Primărie pe tema modificărilor care ar putea fi aduse regulamentului privind supraimpozitării clădirilor neînreţinute.

În forma actuală, normativul prevede că proprietarii celor 236 de imobile neîntreţinute sunt supraimpozitaţi anul acesta cu 400%, fie că nu şi-au reabilitat clădirea din delăsare, fie pentru că vecinii au refuzat să contribuie la financiar la refacerea imobilului.

Potrivit propunerii formulate de reprezentanţii municipalităţii, pe viitor, proprietarii care dispun, însă, de suma reprezentând cota parte care le revine din lucrările de reabilitare şi o consemnează în contul Primăriei vor scăpa de suprataxare. Aceştia vor fi supraimpozitaţi, pentru că nu şi-au reabilitat clădirea, dar procentul va fi de 0% pentru că şi-au demonstrat bunăvoinţa.

"De ce să plătim?"

În mod previzibil, la dezbaterea de joi au venit doar proprietari care şi-au reabilitat partea lor de clădire, cum ar fi parterul, sau şi-au manifestat intenţia să o facă, dar au fost supraimpozitaţi din cauza vecinilor din condomeniu pentru că faţada şi acoperişul constituie un tot unitar.

"Din 2010 mi-am reparat de două ori faţada. Acum cinci ani am refăcut tot parterul. De ce să plătim impozit de patru ori mai mare, la fel ca vecinii de la etaj care nu au făcut nimic?!", a protestat proprietara unui apartament din strada Nicolae Jiga 34.

Plângeri similare au avut coproprietari ale unor clădiri din strada Ady Endre 4 şi Armatei Române 18. "Şi la noi e aceeaşi situaţie. M-am săturat să umblu pentru oameni care nu vor să contribuie la reabilitare. La noi în imobil avem cazuri de vecini scuţiti de impozit, la care supraimpozitarea este 400% ori zero. Normal că nu le pasă", a spus un orădean.

Cu prioritate

Prezenţi la dezbatere în calitate de reprezentanţi ai municipalităţii, directorul economic Eduard Florea şi directorul adjunct al Instituţiei Arhitectului Şef au arătat că, în momentul de faţă, orădenii de bună credinţă, dispuşi să investească în reabilitarea clădirii, nu pot fi scutiţi de supraimpozitare, dar, odată aprobată de Consiliul Local modificarea regulamentului, aceştia vor scăpa de o bătaie de cap.

"Începând din 2018, cei care şi-au constituit partea lor de contribuţie la refacerea clădirii nu vor mai fi supraimpozitaţi", a spus Florea. Banii puşi dispoziţia municipalităţii vor fi folosiţi de Primărie tot pentru reabilitarea clădirilor degradate.

La propunerea orădenilor, directorul Florea a promis că va introduce în regulament o prevedere potrivit căreia imobilele în care 70% dintre proprietari au vărsat deja banii în contul Primăriei să fie reabilitate cu prioritate.

Municipalitatea va acoperi diferenţa din fonduri proprii şi o va recupera ulterior de la proprietarii care nu şi-au plătit partea lor de contribuţie.

Prezent la dezbatere, consilierul Laurenţiu Chiană (PNL) a cerut reducerea pragului de 70% la circa 66,6% din totalul proprietarilor. "Propunerea mea este ca dacă două treimi din proprietari şi-au depus deja contribuţia să se purceadă la lucrări. Adică pragul să fie 66,6%, nu 70%, pentru că cu acelaşi procent se votează și proiectele care ţin de patrimoniu în Consiliul Local", a cerut Chiană.

Propunerea liberalului a fost notată şi urmează să se regăsească în proiectul de regulament care va fi supus dezbaterii Consiliului Local în şedinţa de la finalul lunii iunie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON