Byron şi convenţia scaunelor

Povestind cu diverşi cunoscuţi la ieşirea de la concertele săptămânale ale Filarmonicii, fac uneori o glumă: „Nu cred că v-a plăcut, pentru că nu v-am văzut dansând”. Glumă de DJ, să fiu iertat. Ei bine, vineri seara, în sfârşit, am dansat în sala Enescu-Bartók a Filarmonicii de Stat din Oradea. Şi, înainte să credeţi că mi-a plecat bunul simţ cu sorcova, vă spun că pe scenă nu se afla redutabila orchestră simfonică orădeană, ci trupa de rock intelectual Byron din Bucureşti. Şi că am dansat doar la ultima piesă.

Vine un moment în viaţa formaţiilor când vor să facă trecerea de la concertele de pub la cele în spaţii mai elegante, cu predispoziţie culturală. Byron a început acest proces de tranziţie acum câţiva ani. Probabil aţi văzut pe HBO concertul din 2014, de la Teatrul Naţional din Cluj, ţinut alături de o fanfară militară şi un cor studenţesc, plus violonistul Alexandru Bălănescu. Un eveniment de înaltă ţinută artistică (scuzaţi-mi limba de lemn), potrivit pentru orice scenă din Europa. În acest context, cântarea de vineri, din sala Filarmonicii, ocazionată de lansarea unui album nou (Eternal Return), a fost o continuare firească a trendului, şi, în acelaşi timp, o performanţă organizatorică demnă de toată lauda (bilete la preţ decent, de 20 lei, în condiţiile în care chiria sălii este destul de piperată pentru un oraş de provincie).

Din punct de vedere muzical, recitalul a fost excelent spre impecabil. Vocea lui Dan funcţionează perfect, iar soundul trupei pare decupat de pe scenele indie din Anglia sau America. Deşi s-au întâlnit cu acelaşi public fidel pe care îl au în Oradea, membrii formaţiei au părut uşor surprinşi de relaţia strânsă a spectatorilor cu scaunele roşii ale sălii. „Scaunele sunt doar o convenţie”, a încercat Dan Byron să dezgheţe atmosfera. Am zâmbit cu toţii, dar am rămas aşezaţi. De ce? Poate din cauză că sala Filarmonicii îndeamnă la comportament prea decent. Poate din cauză că setlist-ul a avut piese necunoscute, în primă audiţie, de pe albumul nou. Sau poate din pricină că nu s-a comunicat prea mult de pe scenă, ceea ce a creat un discret perete izolant între trupă şi public.

Ne-am ridicat abia la ultima piesă care, ce ironie, nici măcar nu le aparţine. Reinterpretarea cântecului „Perfect”, al trupei Timpuri Noi, a fost ascultată în picioare de către toţi spectatorii (o idee mai mulţi decât la concertele simfonice din fiecare joi) şi a răspândit zâmbete generoase pe feţele tuturor. Mi-a fost imposibil să ies din sală fără să rememorez precedenta vizită a trupei Byron în Oradea. În mai 2014 au cântat în Green Pub, într-un spaţiu-magazie de formă pătrată, cu scena amplasată în mijlocul sălii şi publicul de jur-împrejur. A fost un concert de neuitat, cu atmosferă caldă, publicul aproape, lumini perfecte şi multă vibraţie în aer. Exact ce a lipsit de data asta.