O serie de evenimente cu intrare liberă vor avea loc în perioada următoare în Oradea, în cadrul unui proiect al Bibliotecii Județene Gheorghe Șincai Bihor, numit Bibliovibes #educultcentre.
Instituția își propune să se apropie de public și să aducă „vibe-urile pozitive ale culturii”, prin concerte, un recital de poezie, o conferință și o lansare de carte.
Aniversare Metropol
În deschiderea seriei de evenimente, trupa de rock alternativ Metropol va susține un concert aniversar la Teatrul din Oradea, pe 2 decembrie, de la ora 19:00.
Formaţia orădeană fondată în 1968 de Elekes Csaba, Sergiu Cornea, Tomory Pál, Vajda Tibor şi Attila Virányi va sărbători cu această ocazie 55 de ani de existenţă.
Intrarea se va face pe baza unor bilete oferite gratuit. Cei care vor să se bucure de concert trebuie să-și procure biletele de la sediul Asociaţiei Szent László (str. Jean Calvin nr. 1) joi și vineri, între orele 12:00-18:00, precum și sâmbătă, între 10:00-13:00. Dacă vor mai fi locuri, biltele se vor împărți și la intrare.
În continuarea proiectului „Bibliovibes”, pe 5 decembrie, de la ora 14, Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea va găzdui un eveniment cu dansuri tradiționale maghiare.
Folk, poezii, memorii
La Centrul Cultural Româno-Maghiar de pe Calea Clujului vor avea loc patru din cele opt evenimente organizate în cadrul proiectului bibliotecii.
Astfel, pe 7 decembrie, de la ora 19, va avea loc o seară cu poezie şi muzică folk, invitați fiind Adrian Păduraru şi Ducu Bertzi.
Pe 10 decembrie se va ține conferinţa „Lumină din lumină. Naşterea lui Hristos şi renaşterea omului”, susţinută de scriitorul Mihail Neamţu, În cadrul evenimentului, el îşi va prezenta şi cartea „Light from Light. Jesus Christ, the Nicene Creed, and the Monastic Experience of God”.
Trupa rock Viţa de Vie, care recent şi-a lansat single-ul „Între valuri”, se întoarce la Oradea într-un concert programat pe 13 decembrie, de la ora 19:00.
Apoi, pe 14 decembrie, de la ora 18, tot la centrul cultural de pe Calea Clujului va avea loc conferința „Mai mult ca trecutul”, susținută de Ana Blandiana, în dialog cu Dan Liviu-Boeriu. În cadrul evenimentului va fi lansat volumul de memorii al Anei Blandiana.
Colindele vor avea şi ele un rol important în cadrul proiectului Bibliovibes. Pe 20 decembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 18.00, va avea loc un concert de colinde şi dansuri tradiţionale multietnice. De asemenea, prin același proiect, Biblioteca sprijină organizarea noii ediii a programului „Bihorul colindă”, cu 37 de concerte cu colinde organizate în mai toate zonele judeţului.
Mai aproape de public
Reprezentanţii bibliotecii îşi doresc ca prin aceste evenimente să se apropie de public.
„Bibliovibes reprezintă dorinţa de deschidere a acestei instituţii către public, de a transforma un spaţiu abstract într-o zonă plină de vibe-urile pozitive ale culturii, unde se reuneşte poezia cu muzica, tradiţia cu modernitatea, un loc în care oamenii se pot simţi apropiaţi mai mult ca oricând de reverberaţiile pe care cultura le poate trezi în subconştientul fiecăruia şi, nu în ultimul rând, în care se pot simţi mai apropiaţi unii de alţii", au transmis reprezentanţii Bibliotecii Judeţene printr-un comunicat de presă.
Evenimentele sunt organizate de Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai" Bihor, Revista Várad şi Revista Familia, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea - Complex Muzeal, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor şi Teatrul Szigligeti Oradea.
Proiectul face parte din Programul Interreg RO-HU, EduCultCentre, finanţat din fonduri europene, iar valoarea lui este de 419.000 lei, plus TVA.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.