URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
09 Martie 2020, 00:20

Alertă coronavirus: România suspendă TOATE zborurile spre și dinspre Italia! (VIDEO)

Alertă coronavirus: România suspendă TOATE zborurile spre și dinspre Italia! (VIDEO) foto generic, Mediafax.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat, duminică seară, după întrunirea Comitetului pentru Situații Speciale de Urgență, că toate zborurile înspre și dinspre Italia vor fi suspendate din 9 martie, ora 12, până în 23 martie, la aceeași oră.

„Am decis: Se aprobă suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici aerieni spre Italia și din Italia pentru toate aeroporturile din țară, începând cu 9 martie, ora 12, ora României, până în data de 23 martie, ora 12, ora României”, a declarat Vela.

Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă comună cu ministrul transporturilor, Lucian Bode, de cel al Sănătății, Victor Costache, și de secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

„Operatorii aerieni au obligația de a comunica cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran, Coreea de Sud către România cu escală faptul că vor intra în carantină pe teritoriul României și își vor asuma această responsabilitate prin completarea unui document pe propria răspundere, la îmbarcarea în aeronavă”, a mai spus acesta.

Carantină sau izolare

În cadrul întâlnirii, CJSU a mai decis și informarea cetățenilor români care sosesc din Italia, China, Iran, Coreea de Sud către România, cu escală, prin punctele de frontieră terestre, „faptul că sunt obligați să intre în carantină pe raza județului de graniță sau izolare la domiciliu”. „Aceștia își vor asuma responsabilitatea prin completarea unei declarații pe proprie răspundere. De asemenea se va comunica cetățenilor români faptul că refuzul sau declararea falsă a rutei de deplasare constituie infracțiunea de fals în declarații și se pedepsește conform Codului Penal, instituindu-se și măsura obligatorie a carantinei”, a mai anunțat ministrul.

De asemenea, el a precizat și că se permite accesul în România a cetățenilor străini care vin din Italia, China, Iran, Coreea de Sud către România cu escală, prin toate punctele de frontieră, indiferent de mijlocul de transport utilizat, sub măsura obligatorie a carantinei.

„Sunt exceptate transporturile de marfă de minim 3 tone de la restricțiile impuse privind accesul pe teritoriul României”, a mai spus Vela.

Vezi toate declarațiile în înregistrarea de mai jos!


Anunțul a fost făcut după ce, duminică, Italia a devenit duminică ţara cea mai afectată de epidemia de coronavirus după China. Practic, numărul cazurilor a „explodat”. Conform Agerpres, Italia a înregistrat de la începutul epidemiei 7.375 de cazuri de Covid-19, dintre care 366 de decese. China se menţine pe primul loc, cu 80.695 de cazuri, dintre care 3.097 de decese.

În ultimele 24 de ore, Italia în înregistrat 133 de noi decese, ceea ce majorează la 366 numărul total de morţi de la începutul epidemiei, potrivit bilanţului oficial publicat duminică.

Numărul de cazuri de coronavirus a urcat la 7.375, cu 1.492 mai multe ca sâmbătă. Lombardia (nord), regiunea a cărei capitală este Milano şi care a fost plasată în carantină, rămâne cea mai afectată, cu 4.189 de cazuri şi 267 de decese. 

Cum se știe, în noaptea de sâmbătă spre duminică Guvernul italian a adoptat o serie de măsuri draconice pentru a stăvili epidemia, printre care închiderea de şcoli şi universităţi, plasând în carantină o zonă foarte mare a teritoriului său, cu 15 milioane de locuitori.

În România, bilanțul îmbolnăvirilor a ajuns duminică la 15, patru cazuri de infectare fiind anunțate sâmbătă, când a fost confirmat și primul pacient bolnav în Capitală. Ultimele două cazuri au fost confirmate duminică, fiind vorba despre o femeie de 42 de ani din București și despre o femeie de 70 de ani din Mureș. Tot duminică, autoritățile au anunțat măsuri fără precedent pentru a limita răspândirea bolii, una dintre acestea fiind interzicerea evenimentelor cu peste 1.000 de participanți.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON