URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Martie 2020, 11:19

Peste 15 milioane de oameni în carantină obligatorie în Italia! Măsuri extraordinare pentru limitarea coronavirusului

Peste 15 milioane de oameni în carantină obligatorie în Italia! Măsuri extraordinare pentru limitarea coronavirusului foto: Avalon / Profimedia
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul italian a luat, duminică dimineaţă, măsuri extraordinare, plasând în carantină mare parte din nordul ţării, ceea ce restrânge libertatea de mişcare pentru aproape un sfert din populaţia ţării într-o regiune considerată motorul economic al ţării. Peste 15 milioane de oameni au fost plasaţi duminică în carantină până pe 3 aprilie, după cum anunţă Agerpres.

Măsura este fără precedent în Europa, arată sursa citată.

Potrivit sursei citate, aceasta a fost anunţată de premierul italian Giuseppe Conti într-o conferinţă de presă la primele ore ale zilei de duminică, precizând că decizia începe să fie pusă în aplicare ''în orele care vor urma''. Conte a explicat că "nu va exista o interdicţie absolută asupra circulaţiei în zonele vizate, dar oamenilor care fac deplasări li se va cere să şi le justifice pe baza unor criterii speciale. Mobilitatea va fi redusă".

Totodată, intrările şi ieşirile într-o vastă zonă din nordul Italiei, cuprinsă între Milano, capitala economică a ţării, şi Veneţia, un loc important al turismului mondial, vor fi de acum încolo strict limitate, potrivit decretului publicat pe site-ul guvernului de la Roma. Nu vor fi acceptate decât deplasările care ţin de "urgenţe profesionale supuse unei verificări minuţioase şi situaţiile de urgenţă, din motive de securitate".

De altfel, companiile sunt îndemnate să-şi trimită personalul în concediu, pentru a evita deplasările cu caracter profesional.

"Principalele dispoziţii conţinute în decretul semnat în noaptea de sâmbătă spre duminică de şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, se referă la întreaga regiune a Lombardiei şi provinciile nordice Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia, Rimini, Pesaro şi Urbino, Alessandria, Asti, Novara, Verbano-Cusio-Ossola, Verceli, Padova, Treviso şi Veneţia. În aceste provincii, orice manifestări culturale, sportive sau religioase sunt interzise, iar discotecile, pub-urile, şcolile de dans, sălile de joc, cazinourile şi alte locuri similare vor trebui să-şi închidă porţile până pe 3 aprilie. Piscinele, sălile de sport, termele, centrele culturale şi spa-urile trebuie să-şi suspende activitatea", arată Agerpres.

Muzee, cinematografe, biserici, stațiuni de schi închise

Situaţia este foarte gravă în Italia, după cum au precizat autorităţile, astfel că muzeele, teatrele, cinematografele şi alte săli de spectacole vor rămâne închise în întreaga ţară. De asemenea, toate manifestările culturale, sportive, religioase sau festive sunt suspendate și doar competiţiile sau antrenamentele sportivilor profesionişti care participă la Jocurile Olimpice sau manifestările naţionale sau internaţionale sunt autorizate, cu condiţia să aibă loc cu porţile închise, fără spectatori. Toţi sportivii, antrenorii, conducătorii şi însoţitorii care participă la aceste manifestări vor fi testaţi.

Staţiunile de schi, numeroase în Lombardia, vor rămâne închise până la noi ordine. Toate şcolile şi universităţile vor rămâne închise. Toate concursurile sunt suspendate.

Și localurile au programurile restricționate. Barurile şi restaurantele pot rămâne deschise, între orele locale 08:00 (07:00 GMT) şi 18:00 (17:00 GMT), cu condiţia să respecte distanţa de securitate de cel puţin un metru între clienţi.

Dispoziţia vizează în egală măsură şi alte activităţi comerciale. Centrele comerciale şi marile magazine vor trebui să rămână închise în zilele de sărbătoare şi în zilele precedente zilelor de sărbătoare.

Lăcaşurile de cult rămân deschise, cu condiţia să permită respectarea distanţei de securitate de cel puţin un metru, însă ceremoniile religioase (căsătorii, botezuri) sunt interzise până la noi ordine.

Agerpres mai arată că Lombardia este zona cea mai afectată de coronavirus din Italia, epicentrul epidemiei în Europa. Numărul persoanelor infectate în Italia a crescut la 5.883 sâmbătă, o creştere de peste 1.000 de cazuri faţă de ziua precedentă, iar numărul deceselor a urcat la 233. 

Persoanele care prezintă simptome respiratorii şi febră sunt sfătuite să rămână la domiciliu şi să limiteze la maximum orice fel de contract social, inclusiv cu medicul de familie. Persoanele a căror contaminare cu coronavirus a fost confirmată sunt obligatoriu consemnate la domiciliu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON