URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 01 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
17 Septembrie 2021, 18:17

Ziua pentru siguranţa pacientului. Spitalul Municipal şi Maternitatea din Oradea vor fi iluminate în galben şi portocaliu

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu şi Maternitatea din Oradea vor fi iluminate vineri seară, între orele 20 – 22, în culorile galben şi portocaliu.

"Siguranţa pacientului trebuie să fie prioritară"

Gestul de a ilumina cele două clădiri spitaliceşti în culori alese de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este menit să marcheze "Ziua internaţională pentru siguranţa pacientului", a cărei temă de anul acesta este "Îngrijiri medicale sigure pentru mame şi nou-născuţi".

"Această zi aduce în atenţia întregii comunităţi că siguranţa trebuie să fie prioritară în toate spitalele din România", a declarat directorul Spitalului Municipal Gavril Curteanu, Laurenţiu Chiană, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Directorul a arătat că spitalele orădene iau în serios siguranţa pacienţilor. "În primele trei valuri de luptă anti-COVID, spitalele orădene nu au transferat niciun pacient în alt judeţ, în schimb am primit pacienţi din alte judeţe. Acelaşi lucru s-a întâmplat, deja, în valul 4", a spus Chiană.

Pe coduri de culoare...

Potrivit directorului Chiană, pentru siguranţa pacienţilor în spital au fost montate camere de supraveghere, s-a introdus un cod de culori pentru personalul medical, pe grade de competenţă, astfel încât să poată fi recunoscut mai uşor de pacienţi, iar aceştia din urmă au primit brăţări, pentru a fi identificaţi mai uşor.

La intrarea în saloane au fost afişate locurile pacienţilor marcate fiecare cu coduri în roşu, galben şi verde, diferite în funcţie de starea acestora: imobilizaţi la pat, transportabil cu ajutor şi independenţi. "În cazul unui incident, personalul medical ştie imediat unde trebuie să intervină cu targa şi unde este nevoie doar de ajutor...", a spus Chiană.

Şcoala mamei...

Prezent la conferinţa de presă, directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, Lucia Daina, şi-a argumentat grija faţă de pacient prin campania derulată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii inclusiv în România sub sloganul "Să cunoaştem, să prevenim, să protejăm – pentru siguranţa îngrijirii mamei şi nou-născutului".

"Din păcate, România se numără printre primele ţări în care mortalitatea infantilă (n.r. în rândul copiilor de până la 1 an) este destul de mare. Dacă în Uniunea Europeană se înregistrează o medie de 3,5 cazuri la mie, la noi în ţară este de 6 cazuri la mie. Încercăm să facem tot posibilul pentru siguranţa pacienţilor", a declarat Daina.

Directoarea a amintit că maternitatea orădeană a investit într-un bloc operator şi în saloane noi, dar şi în pregătirea viitoarelor mame pentru responsabilităţile care le aşteaptă. "Luna viitoare, pe 4 octombrie, începe un nou curs – Şcoala Mamei. Acest curs îl organizăm din 2012 şi am ajuns deja la numărul 20", a spus directoarea.

... pentru siguranţa copilului

Cursul, la care participă nu doar mamele, dar şi soţii acestora sau bunicile micuţilor, prezintă informaţii importante cu privire atât la sarcină, cât şi la modul în care trebuie îngrijit nou-născutul în primele zile de la naştere şi ulterior.

"Din păcate, avem încă mame care au născut fără ca în perioada sarcinii să se fi adresat niciunui specialist. Anul trecut, din 2.467 de nou-născuţi, 38 au avut o greutate sub 1.500 grame. În majoritatea cazurilor a fost vorba de mame care nu au fost urmărite de medic", a avertizat Daina.

Potrivit directoarei, ca o recunoaştere a eforturilor depuse pentru buna îngrijire a mamei şi copilului, Maternitatea orădeană are gradul III de competenţă, cel mai înalt, şi este certificată încă din 2009 de către OMS şi UNICEF ca "Spital prieten al copilului".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Galben de la PNL și portocaliu de la PDL.
Se sărbătorește, la porțile spitalelor, fuziunea dintre cele două grupări mafiote din urmă cu 100 de luni calendaristice. Surprinzător că UDMR nu a cerut și montarea de becuri verzi, care să echilibreze cromatica sezonului. Se pregătește pentru mandatul următor și iluminatul în roșu, pentru viitoarea coaliție de "neterminați".
Postat 18 Septembrie 2021, 09:46 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON