URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 27 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primarul PSD al Sânmartinului, Cristian Laza, a anunțat că a reușit să primească prin programul Anghel Saligny fonduri nerambursabile în valoare de 88 de milioane de lei, pentru a introduce gazul în comună. Asta după ce, atunci când au fost fonduri europene prin POIM pentru așa ceva, comuna lui nu s-a calificat. Omul o spune pe șleau, că au fost privilegiate comunele liberale întrucât cei de dreapta conduc județul.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Cele două loturi din Bihor ale Autostrăzii Transilvania, Biharia - Chiribiș (28,55 km) și Chiribiș - Suplacu de Barcău (26,35 km), ar merita denumite - mulțumită tehnocraților din CNAIR, politrucilor care au condus Transporturile, dar și parlamentarilor bihoreni - ale Nesimțirii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
23 Ianuarie 2010, 12:57

Ziua baschetului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: url

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

A PHP Error was encountered

Severity: Notice

Message: Undefined index: name

Filename: stire/stire.php

Line Number: 133

Iubitorii de baschet din Oradea au astăzi un program extrem de încărcat care începe la ora 10, cu partidele turneului de veterani programat la Sala de la Şc. Gen Sânmartin. Trupa de „old boys" a Oradiei, neînvinsă de mult timp, va juca în primul meci cu o selecţionată din Iaşi. Printre jucătorii orădeni se numără Zoli Gellert, Şerban Sere, Călin Bob, Gabi Viciu, Irinel Dimitriu, Ciprian Ionescu, Horia Nicoară şi alţi foşti jucători orădeni. La turneu participă opt echipe.

Juniorii de la LPS Bihorul întâlnesc sâmbătă echipele Gloria Arad. Prima partidă, cea a juniorilor III va începe la ora 12.00 la Sala de jocuri a LPS Bihorul. Vor urma apoi partidele juniorilor II şi I.

Marele show al zilei îl reprezintă întâlnirea dintre CSM Oradea şi Dinamo Bucureşti, din cadrul campionatului Diviziei A. Este primul joc din retur pe care orădenii îl dispută pe teren propriu. Partida este programată să înceapă la ora 18, la Arena Antonio Alexe.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5904 RON
  • 1 EUR = 4.9255 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON