URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
14 Martie 2022, 12:33

Vremea asfaltărilor: Șoferii orădeni cer asfaltarea zecilor de gropi apărute peste iarnă

Vremea asfaltărilor: Șoferii orădeni cer asfaltarea zecilor de gropi apărute peste iarnă ASFALT TANGO. După acoperirea gropilor din strada Calea Aradului, asfaltatorii se vor muta săptămâna aceasta în alte șantiere din oraș. „Pentru că dimineața vremea este încă rece, în prima parte a zilei se fac pregătirile, dar asfaltul se toarnă abia la orele prânzului, când temperaturile exterioare trec de 5˚C”, spune viceprimarul Marcel Dragoș
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ghioceii sunt demodați. Într-un oraș ca Oradea, cu trafic intens și zeci de șantiere, vestitorii primăverii sunt gropile din asfalt. Aproape că nu este arteră importantă în care dezghețul să nu fi provocat găuri.

„Deranjul în trafic este destul de mare. Pe lângă gropile apărute peste iarnă, constructorii au de acoperit și asfaltat săpăturile făcute peste iarnă pentru înlăturarea unor avarii la rețelele de apă și termoficare”, spune viceprimarul Marcel Dragoș.

„Vă rog să luați măsuri”

Reclamațiile despre gropile în asfalt curg val pe email-ul Primăriei, pe rețelele de socializare, prin aplicația de smartphone Oradea City Report. „În urma iernii, strada Prunilor s-a deteriorat foarte mult, gropi ca și craterele, plus trei tăieturi de asfalt care nu au fost reparate”, reclamă un orădean prin aplicația Primăriei. „Vă rog să luați măsuri pentru acoperirea gropilor apărute ca urmare a lucrărilor efectuate în fața Pieței Cetate. Cred că este suficient deranjul pe care trebuie să îl suportăm noi și nu e necesar să ne rupem mașinile în gropi”, scrie un riveran din centrul orașului.

Plângeri similare vin din toate colțurile orașului: „la intersecția străzilor Ștefan cel Mare cu Bârsei este o groapă de toată frumusețea”, „este necesară peticirea celor două gropi de pe banda de intrare pe centură dinspre Matei Corvin” sau „la ieșirea de pe centură spre sala polivalentă carosabilul e deteriorat”.

Iosif RadIosif Rad (foto), președintele Camerei Taximetriștilor Bihor, spune că e mai ușor de nominalizat o stradă fără gropi sau șanțuri. „Peste tot sunt spărturi în asfalt, gropi făcute pentru reparații la conducte, săpături de șantiere. Traficul e foarte aglomerat. Măcar de-ar mai acoperi din ele”, spune taximetristul.

La cererea orădenilor...

Marcel DragosViceprimarul Marcel Dragoș (foto) spune că municipalitatea a început deja acoperirea gropilor. „Primele comenzi le-am dat acum trei săptămâni. Începeam mai repede, dar ne-a oprit vremea. Nu putem asfalta pe frig, peste gheață sau în apă”, spune viceprimarul.

Pentru a putea face mai multe reparații în paralel, municipalitatea a împărțit orașul în două sectoare, relativ egale, despărțite de râul Crișul Repede. Lucrările se fac în baza unui contract cadru atribuit prin licitație. Pe malul stâng al râului, acționează Drumuri Bihor, din grupul Selina, iar pe malul drept, Drumuri Orășenești, din grupul Gavella. „Reparațiile sunt comandate în funcție de solicitările orădenilor, sesizările colegilor din Primărie sau evidențele celor doi constructori, pornind dinspre zona centrală și străzile principale spre periferie”, spune viceprimarul.

Pe malul drept s-au făcut reparații pe străzi precum Moscovei, Sfântul Apostol Andrei, Dacia și Matei Corvin, iar pe cel stâng, în Piața Emanuil Gojdu, Piața Cetății și Calea Aradului.

Pentru săptămâna aceasta sunt programate reparații în zone precum Aluminei, Dacia, Decebal, Olteniei, Paleului și Uzinelor pe malul drept, respectiv Armatei Române, Alexandru Roman, Evreilor Deportați și Ronald Reagan pe malul stâng. Acestea sunt însă doar câteva dintre zonele cu lucrări...

Asfaltările de primăvară

Pe lângă gropile din asfalt, cei doi constructori mai au de acoperit și asfaltat săpăturile lăsate în urmă de societățile Termoficare, Compania de Apă Oradea și Distrigaz, după intervențiile la avarii sau lucrările făcute peste iarnă.

Dan Cretu„Avem foarte mult de lucru pentru că din decembrie până în 10 februarie nu s-a putut asfalta. În urma intervenției, am pus nisip, pietriș, beton și folie, dacă a fost necesar, și am așteptat încălzirea vremii”, spune directorul comercial al Termoficare, Dan Crețu (foto).

Lucrările de aducere a carosabilului la starea inițială au început deja, prin constructorii angajați, pe străzi precum Borsecului, Cloșca, Grigore Moisil, Ialomiței, Narciselor, Școalelor și altele.

La fel, Compania de Apă Oradea repară străzi precum Cloșca, Colinelor, Nicolae Jiga, Samuil Micu Klein, iar Distrigaz intervine pe artere precum Tileagdului și Tuberozelor. Pentru că dacă în mediul rural lucrările de primăvară implică arături, în cel urban, se referă la asfaltări. Iar anul acesta Oradea este campioană la comenzi de reparații...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON