URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
08 Noiembrie 2022, 08:01

VIP cu prafuri: Fiul fostului prefect Ionel Ungur, „săltat” de procurorii DIICOT Oradea pentru trafic de droguri de mare risc

VIP cu prafuri: Fiul fostului prefect Ionel Ungur, „săltat” de procurorii DIICOT Oradea pentru trafic de droguri de mare risc UNA CALDĂ, ALTA RECE. Procurorii l-au inculpat pe Lorin Ungur (stânga) pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, însă acuzaţiile s-ar putea „dilua”. Judecătorul Ovidiu Galea (dreapta), cel care a autorizat o parte dintre măsurile de supraveghere tehnică şi chiar percheziţiile în urma cărora s-au găsit droguri în locuințele celor implicați, şi-a amintit doar la finalul anchetei că Ungur jr. i-a fost vecin vreme de 5 ani şi, prin urmare, nu putea fi imparţial...
VIP cu prafuri: Fiul fostului prefect Ionel Ungur, „săltat” de procurorii DIICOT Oradea pentru trafic de droguri de mare risc CONSTERNAT. Căutat de BIHOREANUL după arestarea fiului său, Lorin Ungur, (dreapta), fostul prefect PUNR din anii 90 s-a declarat şocat de acuzaţiile aduse acestuia. „Sunt consternat. Nu ştiu detalii”, a spus Ionel Ungur (stânga)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Trafic şi deţinere de droguri de mare risc în formă continuată. Acestea sunt acuzaţiile formulate de procurorii DIICOT Oradea pe numele lui Lorin Ungur, fiul unui fost prefect al judeţului, Ionel Ungur. 

În vârstă de 41 de ani, bărbatul a fost trimis în judecată luna trecută, după o anchetă a poliţiştilor Antidrog, care primiseră informaţii că făcea parte dintr-o reţea de distribuţie a cocainei în Oradea şi în alte zone din judeţ. Atât doar că probele adunate sunt în pericol de a fi invalidate din cauza unui judecător ce îi fusese vecin...

Cocaină „diluată”

Lorin Ungur era cunoscut, până în urmă cu un deceniu, ca fiul nonconformist al fostului prefect PUNR din anii ’90 Ionel Ungur, cunoscut și ca fost director al Întreprinderii Înfrăţirea, apoi al PECO Bihor şi al Romcontrol. Deşi absolvent de Drept, Lorin Ungur a avut de toate: o crescătorie de vipere, apoi un club pentru gay, apartamente închiriate în regim hotelier, dar își păstra şi slujba „de la stat”, de asistent registrator la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bihor. 

Cum a ajuns dealer de cocaină nu e clar. Cel mai probabil influențat de anturaj, fiind mare amator de petreceri, acasă şi în cluburi, zic sursele BIHOREANULUI.

Cert e că pe 17 ianuarie a.c. cineva l-a pârât unor polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea. Omul, căruia îi vânduse o punguţă cu 1 gram de cocaină pe 500 lei, nu ştia cine era, doar că l-ar chema Ionel. Dusă la analize, pulberea s-a dovedit un amestec de cocaină, paracetamol, cafeină şi levamisol, un medicament împotriva... viermilor intestinali.

Cine era „Ionel” avea să descopere un investigator sub acoperire care, pe 17 februarie, l-a abordat şi a cumpărat de la el tot 1 gram de pulbere albă, cu aceeași sumă. Praful era, la fel ca cel dinainte, un amestec cu cocaină, iar dealerul a fost identificat ca fiind, de fapt, Lorin Ungur.

Tranzacții supravegheate

Aşa a ajuns fiul fostului prefect sub lupa poliţiştilor Antidrog şi a procurorilor DIICOT. Până la începutul lunii octombrie l-au filat, i-au interceptat convorbirile, iar printr-un colaborator sub acoperire au făcut mai multe tranzacţii supravegheate, cumpărând de la el cantităţi mici de cocaină.

În timpul cercetărilor, anchetatorii au aflat că se aproviziona de la doi vechi „clienţi” ai poliţiştilor, Ioan Codrieanu, alias Burtic, condamnat în trecut pentru omor, port ilegal de armă, tâlhărie, fals în acte publice şi furturi comise în Ungaria și Germania, plus Sandu Marius Dume, condamnat cu suspendare pentru trafic de cocaină. 

După ce obținea drogurile, Ungur le revindea atât în apropierea casei sale din cartierul Grigorescu, cât și prin parcările unor magazine, ba chiar și în faţa sediului OCPI, unde e angajat. 

Descinderi în Grigorescu

Pe 6 octombrie, anchetatorii au decis să oprească afacerile grupării. Echipaje de poliţişti, coordonaţi de un procuror, au făcut 8 percheziţii domiciliare, la locuinţele lui Lorin Ungur, Codrieanu și Dume, dar şi ale unor clienţi şi distribuitori identificaţi în timpul cercetărilor. 

La Codrieanu au găsit 5 grame de pulbere ce conţinea 3,39 grame de cocaină, porţionată în trei pungulițe, sumele de 400 euro, 2.300 lei şi 3 telefoane mobile, iar la Dume o punguță cu 1 gram de pulbere din care 0,30 grame era cocaină, 1 cântar de precizie, 100 euro şi 600 lei, plus multe alte punguţe pregătite să fie umplute cu droguri. La o altă persoană, al cărui nume nu a fost făcut public, deoarece încă e anchetată, s-au găsit 2 grame de cannabis. 

Acasă la Ungur s-a descoperit o cantitate infimă de praf - 0,5 grame - cu un conţinut şi mai mic de cocaină, 0,074 grame, o farfurie în care acesta făcea amestecurile, o bancnotă cu urme de praf şi un pai pentru tras pe nas. 

CONSTERNAT. Căutat de BIHOREANUL după arestarea fiului său, Lorin Ungur, (dreapta), fostul prefect PUNR din anii 90 s-a declarat şocat de acuzaţiile aduse acestuia. „Sunt consternat. Nu ştiu detalii”, a spus Ionel Ungur (stânga)

Unii tac, alţii vorbesc 

La audieri, Codrieanu şi Dume au uzat de dreptul la tăcere, dar Ungur a recunoscut că făcea afaceri cu cocaină, pe care o cumpăra cu 350-400 lei gramul şi o revindea cu 500, indicându-l ca sursă pe Codrieanu. „Locuia în cartierul meu şi aşa am ajuns să procur cocaină de la el, în cantităţi mici. Ar fi fost mai rentabil dacă erau cantităţi mai mari”, a admis Ungur, adăugând că în trecut consuma și el ocazional, dar a renunţat din cauza unor probleme medicale. 

În final, Codrieanu şi Dume au fost plasaţi sub control judiciar. Ungur, în schimb, deşi nu are antecedente penale şi şi-a recunoscut faptele, a fost arestat preventiv, măsura fiind în vigoare şi în prezent, după ce dosarul a fost trimis în instanţă de procurori, care i-au inculpat şi pe Codrieanu, pentru trafic de droguri de mare risc în formă continuată, și pe Dume, pentru deţinere de droguri de mare risc, în vederea consumului. 

„Din păcate, o parte a justiţiei e tot mai injustă. Eu nu înțeleg cum poți justifica că furnizorul, cu un cazier de trei pagini, inclusiv o condamnare la 19 ani pentru omor, stă sub control judiciar, iar cel «aprovizionat» de el trebuie să stea în arest”, susţine apărătorul lui Ungur, avocatul Mircea Ursuţa (foto)

Surpriză: vecinătate cu scandal 

Dosarul a ajuns în Camera Preliminară a Tribunalului Bihor, unde, după cum a descoperit BIHOREANUL, procurorii DIICOT ar putea avea surprize. Motivul? Unul dintre judecătorii care din februarie până în octombrie au autorizat actele de supraveghere tehnică pe numele lui Ungur, s-a dovedit incompatibil.

Este vorba despre celebrul Ovidiu Galea (foto), fost turnător și apoi ofițer de Securitate deconspirat de CNSAS, mason şi client în două dosare ratate ale DNA Oradea. Abia pe 7 octombrie, când a fost chemat să judece și propunerea de arestare preventivă a lui Ungur, Galea şi-a amintit că i-a fost vecin vreme de 5 ani, până în 2021, și că au avut dispute, reclamându-l de mai multe ori la Poliţie din pricina petrecerilor gălăgioase. Ca atare, nu putea fi imparţial, a arătat Galea, iar colegii i-au admis cererea. 

Cum de n-a observat însă mai devreme că suspectul pe care DIICOT voia să-l fileze, să-l filmeze şi să-l intercepteze era fostul său vecin „de coşmar”, mai ales că a avut la dosar toate datele personale, fotografii și înregistrări? Nu l-a studiat ori, dimpotrivă, a autorizat cu bună ştiinţă cererile?

Vrea anonimat 

Căutat de BIHOREANUL, judecătorul Galea a refuzat să spună ceva, pasând problema la Biroul de presă al instanţei și trimițând redacției o notificare cum că „interzice” ziarului să-i publice nu doar numele, ci şi orice informaţii care să ducă la identificarea sa ori a activităţii sale. Galea pretinde, nici mai mult, nici mai puțin decât că publicarea acestor informații „nu are legătură cu îndeplinirea de către subsemnatul a vreunei sarcini publice și nu justifică existența unui interes legitim”. Ca şi cum actul de justiţie nu ar fi, prin definiţie, unul public, iar el, ca magistrat, nu s-ar afla într-o funcţie publică.

Judecătorul, de fapt, nu ar vrea să-i apară numele pentru că a călcat „pe bec”, întrucât Statutul magistratului încadrează drept abatere disciplinară „nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când ştie că există una dintre cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”. Iar acum, când mai are câteva luni până să-şi încheie zbuciumata carieră şi să iasă la pensie, riscă să ajungă într-o anchetă disciplinară. 

Rămâne de văzut ce vor decide judecătorii de Cameră preliminară, care analizează legalitatea dovezilor şi care vor trebui să dea verdictul: putea fostul vecin al inculpatului să autorizeze filarea şi interceptarea lui sau nu, și atunci toate probele respective ar fi lovite de nulitate? Adică un alt dosar cu prafuri... făcut praf.


TRAFICANT ÎN PELERINAJ
În Israel, cu voie de la judecător

Procesul intentat lui Lorin Ungur, Ioan Codrieanu şi Sandu Dume a început la Tribunalul Bihor cu o ciudăţenie. Judecătoarea Simina Corlăţeanu, care a analizat legalitatea măsurilor preventive față de cei trei inculpați, a admis o cerere a lui Codrieanu, pentru care procurorii au cerut control judiciar, de a fi lăsat să plece într-un  pelerinaj de o săptămână în Israel, stat cu care România nu are acord de extrădare. 

„Instanţa apreciază că nu împietează scopului avut în vedere la luarea măsurii controlului judiciar, ci, dimpotrivă, ar avea un efect benefic, educativ, de reconsiderare a valorilor sociale şi morale, precum şi de conştientizare şi evoluţie spirituală”, a motivat judecătoarea în încheierea din 31 octombrie, „întoarsă” totuși, lunea trecută, de judecătorii Curții de Apel Oradea. Care n-au fost la fel de înţelegători şi i-au anulat pelerinului „biletul de voie”...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
"D-zeu nu culcă-te" se spune.
Tăticu' a fost cel mai înverșunat adversar, ca prefect, a retrocedărilor de proprietate din perioada ultimului deceniu al secolului XX. Motivul nu era gândirea de bolșevic ratat, ci pentru a satisface mafia imobiliară de după '90, care a pus laba pe terenuri extrem de valoroase în detrimentul adevăraților deținători și a creat prejudicii, la nivelul Bihorului cel puțin, cât un sfert din tot patrimoniul imobiliar privat al județului.
Postat 08 Noiembrie 2022, 10:31 de KP
Daca tacea, era liber si el!
Se vede cum a studiat beizadeaua dreptul, habar nu are! In schimb aia doi care au fost la mititica sunt ași, stiu cum sa trateze cu parchetarii. Cat despre judele Galea, postez un link. https://www.bihorjust.ro/judecatorul-ovidiu-galea-cere-eliminarea-din-noul-statut-al-magistratilor-a-eliberarii-din-functie-a-fostilor-lucratori-colaboratori-ai-securitatii/
Postat 08 Noiembrie 2022, 08:55 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON