URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 04 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În situația în care cererea introdusă nu este timbrată, judecătorul îi va pune reclamantului în vedere că, în termen de maximum 10 zile de la data primirii notificării, are obligația să achite suma respectivă, sub sancțiunea anulării cererii. În această situație, însă, pe lângă plată, cetățeanul mai are două posibilități: fie să conteste modalitatea de stabilire a taxei, dacă aceasta este greșită, fie să formuleze o cerere de ajutor public judiciar, dacă se încadrează în limitele de venit legale pentru a obține această facilitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Martie 2016, 07:33

Vânzătorii de "fumuri": Traficanţi de cannabis pentru liceeni, dovediţi după o anchetă sub acoperire

Vânzătorii de 'fumuri': Traficanţi de cannabis pentru liceeni, dovediţi după o anchetă sub acoperire SUPĂRATUL. Săltat anul trecut, pe 17 septembrie, în momentul când cobora dintr-un microbuz cu o "marfă" proaspăt adusă din Timişoara, Ion Badea (foto) s-a înfuriat că va fi arestat, transmiţând din arest prietenei sale, Minodora Suciu, şi ea inculpată în dosar, o scrisoare în care îşi descria anchetatorii ca fiind "o adunătură de needucaţi"
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Poliţiştii Antidrog au primit pontul pe 25 mai 2015: în oraş apăruseră mai multe persoane, între care şi un anume "Yellow", care vindea cannabis la 50 lei gramul. Deşi subţire încă, informaţia le-a stârnit interesul, aşa că i-au alertat pe procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Oradea. În aceeaşi seară, un investigator şi un ofiţer de legătură, ambii sub acoperire, au fost trimişi în stradă, cu sarcina de a-l găsi pe dealer.

Câteva ore mai târziu, investigatorul făcea prima tranzacţie, avea deja numărul de telefon al lui Yellow, dar şi indicii că acesta nu era singur. Misiunea a continuat pentru a descoperi întreaga reţea, ofiţerul şi colaboratorul său lucrând sub identităţi ascunse mai bine de 5 luni! Rezultatul? La sfârşitul lunii trecute, 13 persoane au fost trimise în faţa instanţei, pentru trafic, deţinere şi consum de droguri de risc în formă continuată, pentru că au plasat "iarbă" pentru zeci de tineri, mulţi liceeni. Întâi "de-a moaca", să prindă gustul, apoi contra cost...

Cumpărător sub acoperire

Rechizitoriul întocmit pe 27 ianuarie de procurorii DIICOT Oradea îl indică drept lider al grupului de traficanţi, dat fiind numărul de clienţi şi cantitatea de droguri vândută,  pe Yellow, adică Ion Badea, un tânăr din Târgu Jiu stabilit la Oradea. Bărbatul de 34 ani îşi pierduse locul de muncă la începutul anului 2015 şi, întrucât anterior cumpărase de mai multe ori cannabis pentru uzul propriu, ştia că afacerea putea fi bănoasă.

În total, investigatorii sub acoperire au încheiat 8 tranzacţii cu el. Prima chiar pe 25 mai, când au cumpărat 2 grame de "iarbă" lângă Biserica Sf. Apostol Andrei. Au trimis-o la analize şi au primit confirmarea: era un amestec în care "s-a evidenţiat tetrahidrocannabinolul, substanţă psihotropă biosintetizată de planta Cannabis", interzisă prin lege.

În săptămânile care au urmat, investigatorii l-au contactat de mai multe ori pe Yellow. Pe 3 iunie, pe 16 iunie, pe 24 iunie, pe 7 iulie, 27 iulie, acesta le-a vândut diverse cantităţi de cannabis la preţul de 50 lei gramul, fără să bănuiască cine erau clienţii săi. De altfel, investigatorii şi-au jucat atât de bine rolul de consumatori, încât la următoarele tranzacţii, pe 29 iulie şi 22 august, Yellow a săltat preţul la 70 lei. Doar avea clienţi "fideli", dependenţi, numai buni de jumulit...

Vorbăreţul

În tot acest timp, anchetatorii au ţinut sub supraveghere telefonul lui Yellow-Badea, aflând astfel şi contactele celor cu care traficantul făcea "afaceri". În total, aproape 284 de convorbiri telefonice purtate de Badea cu mai bine de 50 de persoane, pe care le-au împărţit pe categorii, în funcţie de implicare. Unele aveau să fie puse sub învinuire doar pentru deţinere şi consum, alţii pentru trafic de stupefiante de risc în formă continuată.

Potrivit procurorilor, Badea făcea rost de o parte din droguri de la un traficant din Tărcaia, Francisc Bunta, de altfel trimis în judecată în 2014 pentru acelaşi gen de fapte. Bărbatului îi rămăseseră 250 grame pitite dintr-un "lot" mai vechi, nedescoperit de cei care îl anchetaseră, aşa că a apelat la un consătean, Petru Kovacs, cu care era prieten şi coleg de muncă, căruia i-a oferit comision pentru a-i găsi clienţi.

"Clanul" de Binş…

Kovacs a plasat o parte din marfă şi în zona Beiuşului. Printre clienţi se numără Imre Zoltan şi Andrei Drăgoi, care ar fi luat circa 80 grame şi, la rându-le, au dat şi unor prieteni, pe care procurorii n-au reuşit să-i dibuiască.

L-au identificat însă pe Robert Tal, un fost coleg de şcoală de-al lui Kovacs, despre care acesta ştia că e consumator. Darnic din fire, Robert i-a chemat la "un fum" şi pe alţi colegi de liceu, Ionuţ Perţ şi Tudor Toader, iar acesta din urmă, client şi de-al lui Yellow, l-a sunat să-l anunţe despre marfă. "Constatând că marijuana era de calitate, Badea i-a solicitat inculpatului Tal Robert să-l pună în legătură cu Kovacs Petru, în vederea perfectării unor tranzacţii", spun procurorii în actul de acuzare.

Întâlnirile dintre Badea şi Kovacs s-au derulat tocmai în faţa Judecătoriei Beiuş, imobil păzit nu doar de jandarmi, ci şi prin sisteme video. "În autoturismul inculpatului Badea Ion, acesta, împreună cu inculpatul Kovacs Petru, au negociat preţul de valorificare a drogurilor, respectiv 25 lei/gram", descriu anchetatorii prima tranzacţie, din aprilie, urmată apoi de încă una, pe 18 iunie. În total, Kovacs i-a livrat lui Badea 150 grame, banii împărţindu-i cu Bunta.

Pâini, câini, dopuri, portocale

Minodora SuciuMarijuana cumpărată din Beiuş a fost, însă, doar o mică parte din cantitatea pe care Yellow a reuşit s-o plaseze în Oradea, alte peste 1,5 kilograme de "iarbă" fiind aduse din Timişoara. Informaţia a fost furnizată anchetatorilor chiar de iubita traficantului, Minodora Suciu (foto). "Suciu Minodora a recunoscut că Badea Ion s-a deplasat cel puţin în două rânduri în municipiul Timişoara, de unde a cumpărat de fiecare dată câteva sute de grame de droguri, pe care le-a porţionat şi cântărit în prezenţa ei şi a fiicei sale în vârstă de 9 ani, iar apoi le-a valorificat", se precizează în rechizitoriu.

Drogurile erau vândute cu sume între 40 şi 70 lei/gramul celorlaţi inculpaţi şi suspecţi, dar şi "altor persoane rămase deocamdată neidentificate", spun procurorii. Discuţiile telefonice arată că în pregătirea tranzacţiilor, cei implicaţi foloseau expresii codificate pentru droguri: mingi de baschet, tricou, adidaşi, biliard, bowling, pâini, câini, abţibilduri, dopuri, portocale. Într-una din convorbiri, Badea îşi instruia iubita pentru o tranzacţie, spunându-i să ia "unul din câini" şi să-l plimbe... pe la biserică. "Te duci frumos la băncuţă şi-i dai drumu’ să se plimbe pe lângă gard până vine Leon. Îţi iei banu’ şi tu îi spui să ia câinele şi să se ducă".

"Sampling" prin parcuri

Cine erau clienţii? Poliţiştii Antidrog au stabilit că marfa era distribuită mai ales în rândul liceenilor şi studenţilor. Badea, de pildă, îşi făcea veacul în Parcul 1 Decembrie, în Parcul Magnoliei, pe promenada de pe malurile Crişului şi între blocurile din zona Sovata, în vecinătatea Bisericii Sf. Apostol Andrei, unde şi locuia împreună cu prietena sa. În prima fază, drogurile erau oferite gratis, iar apoi îşi dădeau numerele de telefon în caz că oamenii doreau să cumpere.

Pe 17 septembrie, procurorii strânseseră dovezi suficiente, aşa că au decis să pună capăt afacerii. Primul săltat a fost Ion Badea, luat chiar dintr-un microbuz cu care se întorcea de la Timişoara cu un nou transport de "iarbă", apoi prietena sa, Minodora Suciu, şi alţi dealeri şi consumatori: Francisc Bunta, Petru Kovacs, Robert Tal, Tudor Toader, Andrei Laţcău, David Bulzan, Cosmin Moldovan, Dan Chişiu, Raul Lupou, Andrei Drăgoi, Zoltan Imre.

În vreme ce restul inculpaţilor şi-au recunoscut vina, Yellow a avut o atitudine oscilantă. Dacă iniţial a recunoscut şi el, ulterior a negat totul, abordând "o atitudine sfidătoare şi arogantă faţă de organele judiciare", motiv pentru care a şi fost pus în arest preventiv mai bine de 3 luni. Eliberat anul acesta la începutul lunii ianuarie, n-a avut timp să se bucure prea mult de libertate. Pe 17 ianuarie, după 8 luni de cercetări, procurorii DIICOT l-au trimis în judecată, alături de alţi 12 inculpaţi, pentru trafic şi deţinere de droguri de risc în formă continuată. Fapte pentru care toţi riscă să-şi facă scrum şi fum următorii 10 de ani din viaţă...


SCĂPAŢI
Teribilişti iertaţi

În timpul cercetărilor, procurorii DIICOT Oradea au pus sub învinuire 22 de tineri din Oradea şi din zona Beiuşului, majoritatea liceeni, care au cumpărat sau primit cannabis pentru consum propriu. Învinuiţi pentru deţinere fără drept de droguri de risc şi consum de stupefiante, fapte pentru care riscau 2 ani de închisoare, aceştia au scăpat în final doar cu o dojană, procurorii renunţând să-i trimită în judecată pentru că "au avut o conduită corectă în timpul anchetei, recunoscând şi regretând faptele comise", dar şi în speranţa că se vor lecui. "Suspecţii nu au antecedente penale, au procurat cantităţi relativ mici de droguri", isprăvile tinerilor fiind puse de procurori pe seama "teribilismului, anturajului şi grandomaniei".


UPDATE
Rectificare

În cadrul articolului de mai sus a apărut, ca urmare a unei regretabile confuzii, fotografia d-lui Zoltan Levente Kovacs, din Marea Britanie, care, în mod evident, nu are nicio legătură cu subiectul articolului. Fotografia a fost prompt înlăturată, dar redacţia face prezenta rectificare la cererea d-lui Kovacs, cu scuzele de rigoare.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5814 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON