Unirea prin cultură: Perioada interbelică a marcat în Bihor creşterea puternică a activităţii unor asociaţii culturale româneşti

La începutul secolului XX, activitatea culturală era o formă la îndemână de promovare a valorilor etnice de către toţi cei care locuiau în Imperiul Austro-Ungar.

Românii aveau cercuri literare, asociaţii culturale şi cunoscuta revistă Familia, prin care îşi conservau, în diferite forme, valorile: prin scris, muzică şi teatru, ultimele două având un rol educativ semnificativ, în condiţiile în care o bună parte a populaţiei era analfabetă. După Unire, asemenea activităţi au înflorit fără egal...

Cultură de stat

În urma organizării instituţiilor publice, activitatea educaţională şi cea culturală s-au făcut conform legislaţiei româneşti. Primăria Oradiei a fost structurată pe mai multe servicii specifice, între care unul al Instrucţiunii Poporale şi Culturei Sociale. Municipalitatea subvenţiona instituţiile publice de cultură şi pe cele şcolare, dar şi confesiunile, reuniunile literare, Biblioteca Publică şi bibliotecile "poporale". Tot ea se implica în susţinerea învăţământului muzical, a "artelor frumoase" şi plastice, în organizarea de concerte, expoziţii şi întreţinerea cinematografelor.

Cel dintâi consilier cultural al Oradiei interbelice a fost profesorul de matematică Petre Dejeu, instalat în funcţie în 20 decembrie 1922. Anul următor, bugetul alocat instituţiilor culturale şi de învăţământ era de peste 3,7 milioane de lei, consistent la vremea respectivă.

Pe lângă activitatea culturală "de stat", exista şi una particulară, susţinută de artiştii înşişi şi din donaţii, fapt posibil datorită libertăţii culturale oferite de autorităţi, dar şi pentru că "setea" pentru astfel de activităţi, în special româneşti, creştea neîncetat.

Cele Trei Crişuri

Una din primele forme particulare de tratare a acestei "pofte" a fost crearea unei mari asociaţii culturale care să lege românii de aici cu cei din Regat şi să promoveze cultura naţională. Mizând pe identitatea geografică, generalul George Bacaloglu (foto) a înfiinţat, în 1919, Marea Reuniune Culturală Cele Trei Crişuri, pentru "a strânge legăturile intelectuale şi sufleteşti între fiii poporului nostru".

Asociaţia sprijinea artiştii locali de tot felul, de pildă prin expoziţii permanente de pictură, sculptură, broderii, costume populare. Între piese apăreau, temporar, şi lucrări ale unor artişti din ţară şi străinătate. Ideea lui Teodor Neş, care se ocupa de secţiunea dedicată etnografiei a asociaţiei, era de creare a unui muzeu de profil. Cele Trei Crişuri înfiinţa şezători literare şi biblioteci cu săli de lectură în Oradea şi în comune, dar implicarea era pe toate planurile, inclusiv sanitară, prin desfăşurarea de conferinţe ori chiar organizarea de mici spitale.

Secţiunea dedicată "propagandei naţionale" se ocupa cu editarea de broşuri şi periodice ce promovau publicistica din ţară, fiind condusă de Gheorghe Tulbure şi reuşind, la doar un an după înfiinţare, să tipărească primul număr al revistei Cele Trei Crişuri. Publicaţia viza "o strângere a forţelor culturale româneşti şi o întrebuinţare firească a lor ca elemente de atracţie spre tot ce poate fi mai uman, mai înalt". Revista era literar-artistică, dar găzduia şi texte istorice.

ASTRA orădeană

Asociaţia culturală ASTRA, înfiinţată în Sibiu în 1861, a creat "despărţământul" orădean în vara lui 1900, pentru a înfiinţa biblioteci, dar şi a organiza "prelegeri poporale" cu tematică istorică, literară şi economică. Organizaţia oferea sprijin financiar şcolilor confesionale, pentru procurarea de manuale, şi ţinea, de asemenea, cursuri de alfabetizare.

Consistentă, activitatea ASTREI orădene a crescut după 1918, preşedinte devenind avocatul Aurel Lazăr (foto). Misiunea sa principală a rămas neschimbată, între preocupări intrând introducerea satelor din jurul Oradiei în circuitul cultural naţional.

"Despărţământul" a editat şi o publicaţie proprie, Astra Bihariei, dedicată culturalizării satelor din judeţ. Primul număr a apărut pe 6 martie 1932, dorindu-se a fi "o suveică spirituală, care va ţese fin multe fire între oraşe şi sate". Articolele se refereau la chestiuni legate de agricultură şi silvicultură, gospodărie, ocupaţii, etnografie şi artă populară, igienă, sfaturi pentru femei, educaţie religioasă, cultură sătească.

Muzica ne uneşte

"Reuniunea de cântări Hilaria" completa peisajul cultural prin activităţi muzicale susţinute de profesionişti şi amatori în diferite spaţii publice, cu program naţional. Corul s-a constituit în 1875 şi s-a reorganizat pe 17 decembrie 1918, când preşedinte a fost ales dr. Teodor Popa.

Cu ocazia intrării Armatei Române în Oradea, pe 20 aprilie 1919, corul a ţinut un recital în faţa Primăriei, intonând "Pui de lei" şi "Deşteaptă-te, române!", alte asemenea programe fiind susţinute cu ocazia Zilei Naţionale (10 Mai).

Hilaria avea o bună colaborare cu celelalte asociaţii culturale, întregind programele Cele Trei Crişuri şi ASTRA, invitând totodată în urbea de pe Criş coruri şi orchestre din ţară, împreună cu care ţinea spectacole la Teatrul Regina Maria. Unul din cele mai mari a fost pe 10 mai 1926, când au fost marcate atât Ziua Naţională a Regatului Român, cât şi semicentenarul Reuniunii. Ţinută în sala mare a Halei Comerciale (acum sediul Facultăţii de Medicină), serata a cuprins lucrări muzicale româneşti diverse şi dansuri, evenimentul fiind relatat inclusiv de ziarele centrale Universul şi Adevărul.

Corul şi-a propus atât să "anime" oraşul, cât şi să dezvolte talente, astfel că Hilaria organiza cursuri de teorie muzicală şi sprijinea financiar tinerii, cu bani adunaţi din taxele membrilor, dar şi din petreceri, serate, donaţii şi diverse ajutoare.

Primul ziar românesc

În 1918, în Bihor nu exista nicio publicaţie de limbă română. Revista Familia încetase să apară în 1906, iar alte periodice nu au putut fi scoase. Discuţii legate de editarea primului ziar local în limba română au început în toamna lui 1918, prin Consiliul Naţional Român din Oradea. Nevoia era evidentă: informarea românilor din Bihor despre cursul evenimentelor legate de Marea Unire.

Primul număr din Tribuna Bihorului a apărut pe 25 decembrie 1918, în 5.000 de exemplare. Publicaţia apărea săptămânal, duminica, redactor responsabil fiind Gheorghe Tulbure. În anii 1921-1922, a devenit cotidian, fiindu-i schimbat numele în Tribuna, în patru pagini, uneori cu un supliment literar.  Prin ea, etnicii români au putut afla principiile de organizare a statului român, votate la Alba Iulia, dezbaterile privind reforma agrară şi introducerea votului universal. Ziarul avea un articol de fond, o rubrică de ştiri din ţară şi din lume, precum şi ştiri locale, între acestea fiind incluse poezii, schiţe şi portrete ale unor personalităţi istorice şi culturale.

Un alt ziar românesc, apărut în 1923, a fost Vestul României, ulterior reuşindu-se reeditarea Familiei şi lansarea, în 1929, a cotidianului Gazeta de Vest. Totodată, începând din 1921, Episcopia Ortodoxă a Oradiei publica revista lunară Legea Românească.

Prin activităţile culturale numeroase de după Unire, Oradea s-a alăturat unor oraşe efervescente din acest punct de vedere, precum Bucureşti, Iaşi, Cluj, Chişinău. Au existat perioade de creştere şi scădere, asociaţiile şi publicaţiile româneşti dispărând efemer, în perioada 1940-1944, odată cu ocupaţia horthystă. Dovada că şi-au jucat rolul şi şi-au împlinit menirea suntem chiar noi, trăind azi, aici...

TRANSFER DE PUTERE
"Românizarea" administrativă

Integrarea Oradiei în sistemul administrativ românesc a fost întârziată o jumătate de an după Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, demersurile începând abia după intrarea Armatei Române în oraş, pe 20 aprilie 1919.

Familia regală poposea la Oradea pe 23 mai, iar între timp Consiliul Naţional Român din urbe numise un "prefect" al Oradiei şi Bihorului, în persoana avocatului Coriolan Pop. Rimler Károly a rămas primar până în 15 iunie 1919, primul edil român fiind Coriolan Bucico, instalat pe 8 februarie 1920.

Starea de asediu şi cenzura au rămas în vigoare până după 1920, iar economia locală era strict reglementată, inclusiv preţurile. Primăria a fost reorganizată în 1922. Cea mai înaltă autoritate administrativă era primarul, urmat de Consiliul Municipal, din care era desemnată Delegaţia Permanentă. Consiliul avea atribuţii pe şase secţiuni, de la cea administrativă la cele economică, educaţională şi sanitară. Limba maghiară era cea mai folosită în Primărie, majoritatea angajaţilor necunoscând româna.

Din 1920, zeci de străzi au fost redenumite după personalităţi româneşti, iar şcolile au fost "statificate". Serviciul spitalicesc a fost împărţit în şase circumscripţii sanitare, iar cei care doreau să-şi ridice o casă primeau o parcelă în cartierele noi, precum Ioşia sau Râtul Comandantului.