URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
26 Noiembrie 2018, 10:50

Unde ieșim săptămâna asta: Vezi programul festivităților de 1 Decembrie!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 26 NOIEMBRIE - 2 DECEMBRIE

EVENIMENTE

Festivităţi de 1 Decembrie

- ora 11 Piaţa Unirii, salutul drapelului, intonarea imnului, ceremonie religioasă şi militară, alocuţiuni, moment artistic al Filarmonicii de Stat, depuneri de coroane

- ora 13 Centrul Civic, paradă militară

- ora 14 Piaţa Unirii, concert de muzică populară, servire ciolan şi fasole

- ora 16 Teatrul Regina Maria, concertul Ansamblului Crişana „Odă Marii Uniri”

- ora 17.45 Republicii, Teatru, Piaţa Unirii, retragere cu torţe

- 18 Piaţa Unirii, foc de artificii


Românie, colţ de rai, spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri cu participarea Ansamblului folcloric al Departamentului de Muzică, dirijor Oana Lianu, luni, ora 18, Biblioteca Universităţii

Proiecţie de gală Moromeţii 2, în prezenţa lui Horaţiu Mălăele, luni, ora 20, Cinema Palace

Poveste din Transilvania, spectacol al trupei Studio Act, regia Andi Gherghe, luni, ora 17, Studio Act

Lansare de carte „Samsara” de Simina Cernat, marţi, ora 17.30, Librăria Humanitas

Concert de muzică românească, susţinut de studenţii de la Departamentul de Muzică din cadrul Facultăţii de Arte, marţi, ora 18, Aula Magna a Universităţii

#Puneinimă, spectacol caritabil pentru organizare de tabere Love Bihor 2019 pentru copii din familii nevoiaşe, cu magicienii Eduard şi Bianca, Natalia Selegean, Izabela Geambaşu, Sergiu Nica, Melaz, Sorina Rostaş, Arthur Weber, marţi, ora 19, Bistro Blues Cafe

HaRmonium, miercuri, ora 18, Posticum

Până când moartea ne va despărţi, comedie cu Georgia Căprărin, Răzvan Vicoveanu, Daniel Vulcu, joi, ora 17, Downstage

Oscilaţii la Oradea, party cu Oana, Khaleea, Andrew Peter, Mofescu, vineri, ora 22, Apple Room

Concert AB/CD - Hungarian AC/DC Tribute Band, vineri, ora 20, Bodega

Mary Pokids and Belau, vineri, ora 20, Moszkva Cafe

Dinsubsol All Around at House of Culture, vineri şi sâmbătă, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Centenar pe bicicletă, traseu: Piaţa Unirii, vama Borş, Piaţa Unirii, sâmbătă, ora 14.15

Petrece româneşte în Columbus cu DJ Lulu Cremeneanu, muzică exclusiv românească, shot-uri de pălincă, platouri tradiţionale şi pită cu unsoare, sâmbătă, ora 21, Columbus

Concert Ducu Bertzi, sâmbătă, ora 21, Hotel Forum Continental

Oradea Singing Stars, concurs de interpretare vocală pentru copii între 5 şi 16 ani, sâmbătă, Lotus Center

Dăruind o carte, dăruieşti speranţă, târg caritabil de carte, în fiecare duminică, orele 11-18, Cetatea Oradea


TEATRUL REGINA MARIA

Domnişoara Iulia, joi, ora 19, Arcadia

Apolodor, pinguinul călător, duminică, ora 11, Arcadia

Şi miniştrii calcă strâmb, marţi, ora 19, Sala Mare

Audiţia, vineri, ora 19, Sala Mare


TEATRUL SZIGLIGETI

Dincolo de Muntele Mânjit, marţi, ora 10, Sala Arcadia

Cenuşăreasa, miercuri, ora 10, Arcadia

Micul Prinţ, joi, ora 14, Arcadia

Regele sub tron, sâmbătă, ora 17, Arcadia

Visul unei nopţi de vară, duminică, ora 17, Sala Mare


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic dedicat Centenarului, dirijor Romeo Rîmbu, solist Mihai Ungureanu, pian. În program: T. Rogalski, Trei dansuri româneşti, D. Lipatti, Dansuri românești pentru pian și orchestră, S. Toduță, Simfonia a II-a în re minor, cu orgă, „În memoria lui George Enescu”, vineri, ora 19


EXPOZIŢII

TEATRUL REGINA MARIA

- vernisajul expoziţiei „Oradea mea de turtă dulce”, 16 tablouri realizate de artista Adela Lazăr, miercuri, ora 16.30 (foaier) (până în 16 dec.)

MUZEUL ORAŞULUI ORADEA – COMPLEX CULTURAL

- expoziţia absolvenţilor cursului de fotografie digitală seria E/2018, condus de Claudiu Szabo EFIAP (până în 7 dec.)

- expoziţia „Tezaurele de monede şi podoabe din argint de la Almaşu Mic”, comuna Sârbi, Bihor, 80 de monede de argint, podoabe, inele, brăţări, piese de metal şi ceramică

- expoziţia „Fericitul Vladimir Ghika - in spiritu caritatis - Desene”

- expoziţia „Salvador Dalí, Marc Chagall și Giorgio de Chirico: Teme biblice. Grafică și Obiect”, 91 de lucrări de grafică, tapiserie și obiect

- expoziția „Frumusețea curajului” a fotografului Remus Toderici

- expoziția „România – 100 de talente”, lucrări de pictură și ceramică ale elevilor de la Liceul de Arte

- expoziţia „Impresii din Japonia” a artistului fotograf Ştefan Toth (până în 6 dec.)

- expoziţia „Puncte de vedere. Stereofotografii din timpul Primului Război Mondial”, imagini 3D de pe câmpurile de luptă

- expoziţia „Dicţionarul care prinde viaţă” – expoziţie literară cu jocuri lingvistice interactive specifice mass-media cu ocazia sărbătoririi a 100 de ani de la naşterea poetului Weores Sandor (până la începutul lui decembrie)

- expoziţia „Bronzuri romane din N-V provinciei Dacia Porolissensis”  

- „Dacii de la munte. Dacii de la câmpie”, piese provenite din săpături arheologice în aşezări dacice

- „Renaştere prin restaurare”, expoziţie cu piese arheologice restaurate în Laboratorul Muzeului Cetăţii

- „Decenii de indiferenţă. Cetatea Oradea din pragul colapsului la măreţia de odinioară”, etapele reabilitării Palatului Princiar

- Expoziţii permanente: „Evoluţia oraşului Oradea în regimul comunist” (1945-1989), colecţia: Nicolae Meseşan, Istoria fotografiei orădene, „Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar”, Istoria Pâinii; expoziţiile Episcopiei Greco-Catolice de Oradea – File de istorie, Bisericii Reformate Oradea, Episcopiei Romano-Catolice de Oradea, Memorialul „Rezistență și represiune în Bihor”; expoziţia Monumente în mișcare - „Depersonalisation”, a artistului Cătălin Bădărău

MUZEUL ȚĂRII CRIȘURILOR

- expoziţia „De-a copilăria. O incursiune în lumea fascinantă a jocurilor şi a jucăriilor”, colecţie de jocuri şi  jucării din 1900-1980 ale Asociaţiei Muzeul Jucăriilor din Bucureşti

- expoziţia „Vârsta de aur a seturilor LEGO (1970-1990)”, expoziţie şi atelier de construcţii cu piese LEGO

- expoziţia Heliogravuri şi litografii după lucrările lui Vincent Van Gogh şi Auguste Renoir, din colecţia de artă Thomas Emmerling, Nürnberg (Germania)

- Vivariul

- expoziţia „Donaţia Iosif Fekete (1903-1979)”

- expoziţia „Pictori şi sculptori orădeni din colecţiile MŢC (1950-1980)”

- expoziţia „Artişti plastici orădeni din perioada interbelică”

MUZEUL AUREL LAZĂR

expoziţia Centenarului României Mari: „Bihorul... la spargerea lumii (12 octombrie 1918 - 20 aprilie 1919)” - documente de arhivă, hărţi reprezentând destrămarea Imperiului Austro-Ungar şi formarea României Mari, filme din Arhiva Naţională de Filme a României, fotografii de epocă, costume militare şi tradiţionale

MUZEUL IOSIF VULCAN

expoziţia „Cartea şi presa în judeţele graniţei de vest în slujba Unirii”

GALERII DE ARTĂ – REPERAJ CETATE

„100 Salon Anual” – expoziție închinată Centenarului Marii Uniri: picturi, sculpturi, instalații și grafică (până în 12 dec.)

GALERIA EURO FOTO ART     

expoziţia „Culorile Toamnei” de artă fotografică a absolvenţilor cursului organizat de artistul Ştefan Toth, vernisaj luni, ora 18, Forian Andrea recită poezii din volumul personal, fundal muzical Thurzo Sandor Jozsef şi familia Fuzesi Edit (până în 19 dec.)

GALERIILE CAROL

expoziţia „Light(s)” a artistei Daniela Făiniş (strada Horea 57) (până în 15 ian.)

QUARK GALLERY

expoziţie de artă „Into the Void” realizată de Furák-Pop László și curatoriată de David-Aron Indig (Cuza Vodă 21A)


CLUBURI

INTENSE: vineri Intense Fridays, sâmbătă Intense Saturdays, ora 23

COLUMBUS CAFE: joi West Life, ora 21, vineri, sâmbătă Party, ora 21, duminică Board Games, ora 12

BISTRO BLUES CAFFE: vineri Friday Night Party live cu Party Band, ora 20

STEAM BAR: joi Thursday Vibes, ora 21; vineri Party, ora 21

EDISON PUB: sâmbătă Saturday Night Party, ora 20

LOKAL PUB: vineri, sâmbătă Party, ora 20

GREEN PUB: vineri şi sâmbătă Party, ora 23

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22

GEKKO PUB: joi Karaoke Night, ora 20, vineri Party, ora 22

BODEGA: vineri concert Essem & DJ White after, ora 22


CINEMA PALACE

Văduve, film de cinemaVăduve

După un scenariu semnat de McQueen și de Gillian Flynn, inspirat de serialul ITV Widows din 1983. Regizorul continuă succesul filmului său 12 Years a Slave, laureat cu un Oscar, cu acest thriller cu nume mari, cu scenariul scris de Gillian Flynn și în care apar Viola Davis, Cynthia Erivo, Elizabeth Debicki și Michelle Rodriguez în rolul a patru văduve care se hotărăsc să ducă la bun sfârșit jaful pus la cale de către soții lor defuncți, jaf care de altfel i-a costat viața pe cei patru...

Regia: Steve McQueen

Distribuţia: Elizabeth Debicki, Carrie Coon, Michelle Rodriguez, Viola Davis

Creed II, film de cinemaCreed II

Continuarea filmului despre box şi a francizei Rocky. Faptul că un rol principal în film îl joacă, pe lângă Sylvester Stallone, românul Florian Munteanu nu face decât mărească nerăbdarea publicului de la noi. Viața a devenit un număr de echilibristică pentru Adonis Creed. Între obligațiile de natură personală și pregătirile pentru următorul meci, Adonis ajunge în fața celei mai mari provocări din viața sa. Are de înfruntat un oponent ce are legături cu trecutul familiei sale.

Regia: Steven Caple Jr.

Distribuţia: Sylvester Stallone, Michael B. Jordan, Dolph Lundgren, Florian Munteanu

PROGRAM 26-29 noiembrie

Grinch 3D, premieră, luni, marţi, joi 12.55, 14.40, 16.25, 18.10; miercuri 10.50, 12.40, 14.30, 16.25, 18.15

Văduve premieră, luni 16.15, 18.35, 21, 22.40; marţi-joi 20.30, 22.35; marţi, joi 16.15, 18.35; miercuri 11.15, 16.10, 18.35

Diavolul în carne şi oase avanpremieră, joi 21, 22.40

Creed II premieră, luni 13.15, 15.40, 18.05, 20.30, 22.20; marţi 13.15, 15.40, 18.05, 19.55, 22.20; miercuri 12.50, 15.40, 18.05, 20, 22.25; joi 13.15, 15.40, 18.05, 19.55, 22.20

Animale fantastice: Crimele lui Grindelwald premieră, luni, marţi, joi 12.35, 15; luni-joi 17, 19.30, 22; miercuri 12.20, 15

Life Itself premieră, luni, joi 21.30; marţi, miercuri 21; miercuri 11.50

Moromeţii 2 luni 20; luni-joi 17

Elliot: O poveste de Crăciun luni, marţi 12.20; miercuri 10.35, 11.25; joi 12.20

Prizonieră în pânza de păianjen luni-joi 22.50

Bohemian Rapsody luni 17.30, 19.55; luni, marţi 14.30; marţi-joi 17.30, 20.05; miercuri şi joi 13.40

Operaţiunea Hunter Killer luni, marţi, joi 14; miercuri 14.45

Aventurile lui Smallfoot luni, marţi, joi 12.40, 15.10; miercuri 11, 13.10

S-a născut o stea luni, marţi, joi 19; miercuri 19.05

Venom marţi 21.30; miercuri 21.35

Johnny English lovește din nou luni, marţi, joi 13.25; miercuri 14

Ploey – Inimă de viteaz miercuri 15.10

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON