URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 17 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nici nu bine a fost lansată ideea unui inel metropolitan de nord, care să treacă prin cartierul Podgoria, că megieșii s-au și organizat pentru proteste. Reacția este firească - nimănui nu-i convine ca drumul să treacă prin preajma casei sale, pentru că asta înseamnă deranj, zgomot și poluare. Dar să ieși cu pancarte de genul „Accesul permis doar riveranilor” denotă cel puțin o inabilitate.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Mai 2023, 12:05

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Începe FITO!

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Începe FITO! foto generic / Facebook / Visit Oradea
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 29 MAI - 4 IUNIE 2023

FITO23

Concert Grupul Iza - eveniment de lansare, miercuri, ora 19, Piața Regele Ferdinand

Istoria muzicii pentru copii (și părinții lor), de Ziua Copilului, spectacol distractiv și educativ, cu marionete, actori și muzică live, de la Mozart până la David Bowie sau Amy Winehouse, regia: Cristian Ban, design și creație marionete: Claudiu Ionescu, joi, ora 17, Sala Mare

Floare de cactus, de Pierre Barillet & Jean-Pierre Grédy, regia: Daniel Vulcu, Teatrul Municipal Baia Mare - off concurs, vineri, ora 19, Sala Transilvania

Familia Addams libretul: Marshall Brickman & Rick Elice, muzica și versurile: Andrew Lippa, traducerea și adaptarea textului: Carmen Stanciu, traducerea și adaptarea songurilor: Alex Ștefănescu, regia, coregrafia, costumele: Răzvan Mazilu, Teatrul Excelsior București, off concurs, sâmbătă, ora 19, Sala Mare

Le Schmutz, nebunie de teatru fizic, după piesa „Les Bâtisseurs d’empire” de Boris Vian, regizor-coregraf: Györfi Csaba, Teatrul Szigligeti Oradea - concurs - Festivalul de teatru scurt, duminică, ora 17, Sala Transilvania

Patima, după Mihail Sorbul, regia: Luana Hagiu, Teatrul „Aureliu Manea” Turda - concurs - Festivalul de teatru scurt, duminică, ora 20, Sala Arcadia Crissia b2b Strigoi/Dinsubsol, duminică, ora 18, Piața Unirii

Concert Zdob și Zdub + Frații Advahov, duminică, ora 21, Piața Unirii


SĂPTĂMÂNA „POVEȘTI DIN ARCADIA”

Frumoasa și Bestia, regia: Florian Silaghi, luni, Sala Arcadia

Capra cu trei iezi, adaptare după basmul lui Ion Creangă, regia: Daniel Vulcu, marți, Sala Arcadia

Omuleț, de Petro Ionescu, regia: Delia Gavliţchi, marți, ora 18, Sala Studio Arcadia

Cei trei purceluși, adaptare de Andrei Mihalache, regia: Daniel Vulcu, miercuri, Sala Arcadia

Norr în lumea culorilor, regia: Florian Silaghi, miercuri, ora 18, Sala Studio Arcadia


EVENIMENTE

Film în aer liber: Întors pe dos, marți, ora 21.15, parcarea Kaufland Rogerius (Borșului 6)

Arta ne unește - concerte de jazz, de muzică clasică, populară, ușoară, la pian, vioară, chitară, instrumente de suflat, expoziție de artă plastică, ateliere interactive de desene pe asfalt pentru copii, eveniment susținut de cursanți ai Școlii de Arte Francisc Hubic, miercuri, orele 16.30-20.30, Parcul Libertății

Festivalul Copiilor Oradea, joi, orele 10-22, Cetatea Oradea, Orășelul Copiilor, Parcul Barcăului

Culoare și veselie - vizite gratuite în obiectivele turistice: Turnul Primăriei Oradea, Sinagoga Neologă Sion, Casa Darvas La Roche, Sinagoga Aachvas Rein, Templul Francmasoneriei, Tururi ghidate pentru cei mici, joi, orele 10-18

De 1 iunie, basmele prind viață la ERA Park, joi, orele 11-19, activități, teatru, jocuri, surprize. Program: Teatru „Punguța cu 2 bani”, ora 11, Gradina magică, ora 11, șah , ora 12, Atelier de împletit codițe, modelaj baloane și petrecere cu prinți și prințese cu Prietenii Veseliei, ora 15, invitați speciali: Alba ca Zăpada și cei 7 pitici adevărați, ora 12.30, cadouri pentru toți copiii: Ciocolată Leonidas și baloane colorate

Curs de dansuri grecești, susținut de către Bogdan Anagnastopol, muzeograf la Secția Relații Publice și Expoziții și instructor atestat al Teatrului Național de Dansuri „Dora Stratou” din Atena, în fiecare miercuri, ora 16.30, Muzeul Țării Crișurilor, Sala de pedagogie muzeală (până în 27 septembrie)

Sărbătoarea copilăriei, invitați speciali: Clovnul vesel și Prințesa Barbie de la Prietenii veseliei, picturi pe față, baloane, premii surpriză, cadouri pentru copii și surprize sănătoase, joi, orele 15-18, Crișul Shopping Center

Season Opening with DJ Sava, joi, ora 19, Venus Bistro

Pedalăm de Ziua Copilului, de la mic la mare, copiii invitați la Club Pedalăm Snack&Bar la limonadă și înghețată, joi, ora 17, Piața Unirii

Party cu Kapushon, vineri, ora 22, Urban Place

Mineral Expo, expoziție cu vânzare de bijuterii și minerale, vineri-duminică, Casa de Cultura a Sindicatelor Oradea

Campionatul European al Vatmanilor - Tram-EM Oradea 2023, ediția a X-a, sâmbătă, orele 10-16, Piața Unirii Oradea


TEATRUL REGINA MARIA

Lux, text, regie și concept scenografic: Gabriel Sandu, luni, ora 19, Sala Arcadia


TEATRUL SZIGLIGETI

Eu, gângania, Cabaret Kafka, de Kárpáti Péter, marți, ora 19, miercuri, ora 17, Sala Transilvania

Vuk, de Fekete István, joi, ora 15, Sala Transilvania


FILARMONICA DE STAT

Turneul Național Vibrations - Valentin Șerban, vioară, Mihai Diaconescu, pian. În program lucrări de: Johannes Brahms, Ludwig Van Beethoven, César Frank, joi, ora 19

Concert de Ziua Copilului - Orchestra de suflători a Filarmonicii de stat Oradea, dirijor: Lorenzo Moroni, alto: Nagy Timea, proiecție video. În program: Ballard MacDonald: Parade of the Wooden Soldiers, Michael Giacchino: The Incredibles, John Moss: Cars, Paul Murtha: Let It Go (Frozen), John Moss: The Flinstones, John Cale: Shreck, Michael Giacchino: Up, Leroy Anderson: The Typewriter, Alan Menken: Aladdin, Danny Elfman: tema principală din “Wednesday”, Klaus Badelt: Pirates din Caribbean, joi, orele 17 și 18.30


EXPOZIȚII

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA - COMPLEX MUZEAL

- expoziția de artă decorativă - sticlă „Reflexii în timp”, a artistului plastic Ion Tămâian (până în 12 iulie)

- expoziția „Ferdinand și Maria. Un destin comun: România Mare” (până în 11 iunie)

- expoziția „Lumea păpușilor cu cap de porțelan” (până în 15 iunie)

- expoziția Donația Fekete

- expoziția „Artiști plastici orădeni între 1860-1940”

- expoziția permanentă de Științele Naturii

- expozițiile permanente de Arheologie, Istorie, Artă și Etnografie

- Lapidariul; Vivariul: expoziția de tarantule vii „Taranterra Project Reloaded”

- expozițiile permanente ale MUZEELOR MEMORIALE: „AUREL LAZĂR”: „Bihorul... la spargerea lumii”, „IOSIF VULCAN”, „ADY ENDRE”


CETATEA ORADEA

Expoziții temporare

- expoziția de pictură „Transmateria”

- expoziția arhitectului Dévényi Sándor

- expoziția „Fără explicații” a artiștilor Palotai Erzsebet și Subicz Istvan

- expoziția de lucrări a tinerilor artiști populari

- expoziția dedicată familiei

- expoziția „Orașul lui Sfântul Ladislau este orașul meu”, 40 de fotografii alb-negru și color, Galeria „Mezey Lajos” (până în 5 iunie)

- expoziția „India Splendoare și pulbere”, 49 de fotografii color realizate de artista Seiler-Iszlai Éva, Galeria „Matei Stegerean” (până în 5 iunie)

- expoziția de fotografie „Vis din California”, 44 de fotografii color realizate de Fekete Henrietta, Galeria „Ștefan Vilidár István” (până în 5 iunie)

- expoziția „Ziua apei la Muzeu”

- expoziția „Repere din istoria pompierilor bihoreni”

- expoziția „Povestea de dincolo de mărgele”, autor Mariana Casian

- expoziția „Caravana eroilor”

- „Oradea în machete” – expoziție de clădiri realizate în miniatură

- expoziție Leonardo da Vinci: „De la masa de proiectare la realizare”

- „Invențiile Evului Mediu. Leonardo da Vinci - apă, vânt și foc"

- expoziția „Matia Corvin – Viața la Curtea Regală”

Expoziţii permanente

- Discoteca anilor ’70-’80; expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu; Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaștere prin restaurare


PALATUL EPISCOPAL ROMANO-CATOLIC

- „Peisaj – Spațiu – Timp – Dumnezeu”, expoziție din creația Coloniei de Pictură Băimăreană

- expoziția „Altar cosmic”, 34 de lucrări ale artistului Jakobovits Miklós (1936-2012)

- expoziția permanentă: Interioarele baroce și colecția de artă ecleziastică

- expoziția Regum gemma, Ladislae - viața, opera și cultul Sfântului Ladislau la Oradea

- expoziția comemorativă a artistului plastic Jakobovits Miklós

- expoziția artistului plastic Jovián György, Sic erat in fatis

- expoziția Coloniei de pictură băimăreană (1996-2022)

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN

- istoria comunității evreiești din Oradea, documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult, ororile Holocaustului

MUZEUL FRANCMASONERIEI

- expoziţie de documente în maghiară și germană ale lojii masonice „Regele Ladislau”: acte de corespondenţă, solicitări de adeziune, scrisori ale unor membri către lojă, un act cu numele celor 47 de „fraţi” înscrişi în lojă în 1876, o pagină de ziar care menţiona masonii, un proces verbal privind rezultatele alegerilor din lojă din anul 1929, un document în ebraică, 2 steaguri

TURNUL PRIMĂRIEI

- expoziție cu trei scenarii din activitatea pompierilor, incendiu, salvare de persoane blocate în turn și salvare de la înălțime, costume

- 4 niveluri: I - mecanismul orologiului, „ceasul-mamă”, care cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu”, II - panoramă, III - ciocane uriaşe funcţionale, IV – telescop

CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU

- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţii, accesorii şi obiecte din „La Belle Époque”, video mapping, panou interactiv

ERA PARK ORADEA

- expoziție Zâne și Monștri, Galeria de artă „Ovidpop” (până marți)


GALERIILE REPERAJ

- expoziţia de artă contemporană „R.R.R. - Revoltă, repercusiune, renaştere”, lucrări realizate de artiști din Oradea, Cluj-Napoca, Timișoara, București


COMUNITECA, Crișul Shopping Center

Ateliere gratuite pentru seniori: relaxare prin croșetat, marți, ora 17; navigare pe internet, curs susținut de Dana Mierluț, marți, ora 17; Gestionarea situațiilor de viață și dorința de dezvoltare, joi, ora 19

Ateliere gratuite pentru grupuri, cu programare din școli: educație pentru siguranță, luni, ora 10, vineri, ora 10.30; atelier de protecție civilă, susținut în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” Bihor, marți, ora 10; Stropi își face prieteni noi: Atelier de protecția mediului (organizat în parteneriat cu Apele Române - A.B.A Crișuri), vineri, ora 9; atelier de biologie susținut de prof. Grete Kincs, vineri, ora 12; atelier antidrog, organizat în parteneriat cu CPECA Bihor, joi, ora 13; „Eu și UE”, Uniunea Europeană pe înțelesul copiilor, joi, ora 9

Fii voluntar 30 de minute, în Parcul Libertății!, miercuri, ora 19, vineri, ora 7

Ateliere pentru adolescenți: Art & Design cu Anamaria Iștoc, miercuri, ora 16; atelier de croșetat cu Ecaterina Lațcu, miercuri, ora 17


CINEMA PALACE

RECOMANDĂRI

The Boogeyman

Încă suferind după moartea recentă a mamei lor, o adolescentă și sora ei mai mică încep să fie terorizate în propria casă de o prezență sadică.

Lipsite de ajutor, cele două fete trebuie să-și scoată tatăl din letargia provocată de pierderea suferită de familia lor înainte de a fi prea târziu.

Regia: Rob Savage

Cu: Chris Messina, Sophie Thatcher, Marin Ireland, David Dastmalchian, Vivien Lyra Blair

Spider-Man: Across the Spider-Verse

Miles se aliază cu Gwen Stacy, este catapultat prin multi-vers și descoperă o întreagă echipă de Oameni Păianjen, de la Peter Parker și Miguel O'Hara la Spider-Woman și Spider-Punk.

Dar și provocările le depășesc așteptările: acum se înfruntă cu un răufăcător mai puternic ca oricând.

Regia: Joaquim Dos Santos

Cu: Shameik Moore, Hailee Steinfeld, Issa Rae, Oscar Isaac, Jake Johnson

PROGRAM 29 mai-1 iunie

The Boogeyman avanpremieră, joi 21.30

Spider-Man: Across the Spider-Verse avanpremieră, miercuri 14.10, 16.30, 19.10; joi 12.25, 15.05, 17.50, 19.30

Kandahar avanpremieră, miercuri 19.25, 21.50; joi 19.20, 22.10

The Little Mermaid premieră, luni, marți 16.25, 18, 19.05; miercuri 16.20, 18, 18.55; joi 13.35, 15.30, 16.15, 18.05, 18.55

About My Father premieră, luni, marți 16, 18.25, 20.15, 22.05; miercuri 14.45, 18.25, 20.15, 22.05; joi 12.20, 15.45, 18.25, 20.15, 22.05 (2D); luni, marți 20.45; miercuri 20.35 (dublat maghiară)

Sisu premieră, luni, marți 18.55, 20.35, 22.25; luni-miercuri 16.35; miercuri 18.50, 20.40, 22.30; joi 17.30, 20.30, 22.20

Little Allan – The Human Antenna miercuri 14.20; joi 12.20, 14.05

Fast X luni, marți 16, 17.10, 18.40, 19.45, 21.15, 22.20; miercuri, joi 14.30, 17.05, 19.45, 22.20; miercuri 16, 18.35, 21.15; joi 13.10, 16, 18.35, 21.10 (3D); luni, marți 21.50; miercuri 21.45; joi 21.40 (dublat maghiară)

Book Club: The Next Chapter luni, marți 19.40; miercuri 14.25

Love Again luni, marți 16.50; miercuri 16.45; joi 13.25

Hypnotic luni, marți 22.30; miercuri 22.25

Mavka. The Forest Song luni, marți 17.45; miercuri 14.25, 15.30, 17.30; joi 12.35, 14.35, 16.30

Guardians of the Galaxy vol. 3 luni, marți 21.40; miercuri 21.35; joi 20.40

The Super Mario Bros. Movie luni, marți 16.10; miercuri 14.20, 16.10; joi 12.40, 14, 15.50, 17.40

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5772 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0129 RON