URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 30 MAI 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De zece ani, zona centrală a Oradei este chinuită de șantiere și nici nu se întrevede finalizarea lor. La început a fost șantierul digului de pe malul stâng, de lângă Primărie. A ieșit o lucrare bună, dar, ca orice dig, cam austeră. E drept că nu poți planta vegetație în zona de protecție, pe ditamai digul, dar poate că mai multe jardiniere ar trebui amplasate, mai ales că lumea a descoperit cu plăcere noua promenadă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
25 Ianuarie 2016, 11:55

Unde ieşim săptămâna asta

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 25-31 IANUARIE 

EVENIMENTE

Triunghiul femeilor, spectacol de teatru cu Rodica Popescu Bitănescu, Vivian Alivizache, Tania Popa, marţi, ora 19, Filarmonica de Stat

Bijuterii muzicale, serată cu lucrări din Gh. Dima, S. Mercadante, G.B. Pergolesi, W.A. Mozart, interpretează violonista Andrada Ciupeiu, Orasz Davis şi Tudor Gliga chitară, pianista Varady Henrietta, sopranele Mitraşca Rebecca Astrid şi Puşcaş Valentina, Mihali Daniel, miercuri, ora 18, Muzeul Memorial "Aurel Lazăr"

Concert Ivan&The Parazol şi The Palma Hills, joi, ora 20, Moszkva Café

Impro Patzan Show, cu Andrei Stan, Alin Stanciu şi Eugen Neag, joi, ora 20, Kosher Wine Coffee Jazz

Stand up Comedy cu Serghei şi Anisia, joi, ora 20, Urban Place

Concert Ganxsta Zolee es a Kartel, Mr. Siid, sâmbătă, ora 20, Moszkva Cafe


TEATRUL REGINA MARIA

Audiţia, de Alexandr Galin, regia artistică Mircea Cornişteanu, premieră duminică, ora 19, Sala Mare


TEATRUL SZIGLIGETI

Leander şi Lenszirom, dramă, joi, ora 13 şi duminică, ora 17, Sala Studio

Ne hisztizz, specatcol al trupei Gobi Rita, vineri, ora 19, Sala Studio


FILARMONICA DE STAT ORADEA

Festival Dvorak: Carnavalul, uvertura, op. 92, Concert pentru vioară şi orchestră în la minor, op. 53, Simfonia a VII-a în re minor, op. 70, dirijor Janko Zsolt, solist Zalai Antal (Ungaria), vioară, joi, ora 19


EXPOZIŢII

CETATEA ORADEA

expoziţia "Iluzie şi reflecţie" despre viaţa şi cariera artistică a contelui Banffy Miklos (Corp A, până joi)

expoziţia "Rezistenţă şi represiune în Bihor", realizată de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (ICCMER) şi Cristina Puşcaş

expoziţia "Memoria suferinţei" organizată de Centrul de Studii în Istorie Contemporană şi Fundaţia Hanns Seidel România

GALERIA EURO FOTO ART

expoziţia Festivalului Internaţional de Fotografie "Carol Pop de Szathmari", ediţia a IV-a, 105 fotografii alb-negru şi color

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR

expoziţia de pictură "Limitele coexistenţei" a artistei plastice poloneze Alicja Czajkowska

expoziţie de pictură, sculptură şi tapiserie "Copilul în arta românească modernă şi contemporană"

expoziţia Seriile Revistei "Familia" (Muzeul Memorial "Iosif Vulcan")

expoziţia Pantheonul Revistei Familia, Seria 1865-1906 (Muzeul Memorial "Aurel Lazăr")


CLUBURI

CLUB 9: vineri Party cu DJ Rosario Internullo, ora 22

STAGE PUB: marţi Karaoke Night, ora 21; miercuri Retro Night, ora 21

BALI CLUB: sâmbătă Party Night, ora 23

SHADOWS CLUB: vineri, sâmbătă Party, ora 22

BLACK EAGLE: vineri, sâmbătă Party, ora 21

WINDOW PUB: luni Seara de dans, ora 22; vineri Friday Party, ora 22; sâmbătă Saturday Party, ora 23

CLUB JUICE: vineri Friday Party, ora 22

GREEN PUB: vineri Night Party, ora 23; sâmbătă Party, ora 22

CLUB LUNA: vineri Petrecere cu Lucian Sereş, ora 22

CLUB LIFE: vineri Seară de manele, ora 22; sâmbătă Seara de dans, ora 22

BLONDY’S ART CAFE: vineri Seară de dans, ora 21.30; sâmbătă Karaoke Night, ora 22


CINEMA RECOMANDĂRI

CINEMA CORTINA 25-28 ianuarie

Brokerii apocalipsei

Câţiva oameni au presimţit criza financiară de la mijlocul anilor 2000 şi au reuşit să profite. Patru dintre ei, deşi erau străini mediului financiar de top, şi-au dat seama că explozia creditelor imobiliare nu poate avea decât un singur rezultat: colapsul. Cei patru au avut îndrăzneala şi intuiţia de a pune la zid marile bănci pentru lipsa lor de viziune şi pentru deciziile luate doar pe seama lăcomiei. Filmul are la bază bestseller-ul lui Michael Lewis The Big Short: Inside the Doomsday Machine (apărută şi la noi sub titlul Marea contradicţie economica – În interiorul maşinii infernale), ce explorează mecanismele ce au dus la ultima mare criză economică, declanşată pe Wall Street, în 2007-2008.

Regia: Adam McKay

Distribuţia: Melissa Leo, Marisa Tomei, Karen Gillan, Christian Bale, Brad Pitt

PROGRAM

Brokerii apocalipsei avanpremieră, miercuri, joi 20

Cincizeci de umbre ale lui Black avanpremieră, miercuri, joi 19

Al cincilea val premieră, luni-joi 12.55, 20.40, 23.05

The Revenant: Legenda lui Hugh Glass premieră, luni-joi 12.25, 20, 22.55

Cei opt odioşi luni, marţi 11.10, 19, 22.10; miercuri, joi 11.10, 22.10

Norm de la Polul Nord luni-joi 11.35, 18.10

Un poliţist şi trei sferturi luni-joi 14.15, 18.10, 20, 21.50

Joy luni-joi 13.25, 20, 22.25

Pădurea bestemată luni-joi 15.15, 18

Tata în război cu... tata luni-joi 14.20, 16.40

Daneza luni-joi 15.50

Crăiasa zăpezii 2 luni-joi 18.20

La limita extremă luni, marţi 16.05, 20, 22.30; miercuri, joi 16.05, 22.30

Savva. Inimă de războinic luni-joi 12.25

Creed luni-joi 11.45

Snoopy şi Charlie Brown: Filmul Peanuts 3D, dublat, luni-joi 18.05

Vacanţă cu "de toate" luni-joi 14.20, 16.15

Star Wars: Trezirea Forţei 3D, luni-joi 15.20


CINEMA PALACE 25-28 ianuarie

Tinereţe

"La giovinezza" spune povestea a doi bătrâni prieteni - un dirijor şi compozitor, pe de o parte, şi un regizor, pe de altă parte -, care se gândesc la cât timp le-a mai rămas de trăit, în timp ce îşi petrec vacanţa în Munţii Alpi, într-un spaţiu exclusivist. Tineri sau vârstnici, majoritatea personajelor sunt persoane cu probleme. Este o poveste despre veşnica luptă între bătrâneţe şi tinereţe, trecut şi viitor, viaţă şi moarte. Filmul urmăreşte eforturile celor doi de a se întoarce la cariera lor, precum şi relaţiile pe care le au cu copiii lor şi modul în care aceştia interacţionează cu ceilalţi oaspeţi ai hotelului la care sunt cazaţi. În film apar şi Diego Maradona, interpretându-şi propriul rol şi Mădălina Ghenea.

Regia: Paolo Sorrentino

Distribuţia: Rachel Weisz, Paul Dano, Michael Caine, Harvey Keitel

PROGRAM

Cincizeci de umbre ale lui Black avanpremieră, miercuri, joi 19.10, 20.55

Brokerii apocalipsei avanpremieră, miercuri, joi 19.40

Tinereţe premieră, luni, marţi 12.45, 21.35; miercuri 13.05; miercuri, joi 22.40; joi 12.55

Al cincilea val premieră, luni-joi 12.30, 13.55, 16, 20.30, 22.35

The Revenant: Legenda lui Hugh Glass premieră, luni, marţi 14.20, 17.10; miercuri 11.10, 14, 16.50; joi 14, 16.50

Cei opt odioşi luni, marţi 12.20, 19.15, 22.20; miercuri, joi 12.35, 21.45

Un poliţist şi trei sferturi luni, marţi 13.20, 20, 22; luni-joi 14.35, 18.30; miercuri 12, 19.50; miercuri, joi 21, 22.05; joi 13.20, 19.50

Norm de la Polul Nord luni, marţi 12.35, 18.05; miercuri 10.20, 13.40; miercuri, joi 17.25; joi 12.20

Tata în război cu... tata luni, marţi 17.25; miercuri 10.45, 15.35; joi 15.35

Pădurea bestemată luni, marţi 19.50; miercuri, joi 18.05; luni-miercuri 15.20; joi 15.10

Creed luni, marţi 15

La limita extremă luni, marţi 19, 21; luni-joi 16.30; miercuri, joi 19

Crăiasa zăpezii 2 luni-joi 18; miercuri 11

Snoopy şi Charlie Brown: Filmul Peanuts 3D, dublat, luni, marţi 17.05; miercuri 11.20, 17.05; joi 17.05

Star Wars: Trezirea Forţei 3D, luni-joi 15.25, 22.55

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6276 RON
  • 1 EUR = 4.958 RON
  • 1 HUF = 0.0133 RON