URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Iunie 2014, 07:45

Unde dai şi unde crapă! Care sunt efectele europarlamentarelor în Bihor

Unde dai şi unde crapă! Care sunt efectele europarlamentarelor în Bihor RÂNDURI, RÂNDURI... Dacă în decembrie 2012 împărţeau şampania, liberalii virează acum la dreapta-mprejur spre foştii adversari din PDL, iar pesediştii încearcă să-i ţină ba cu zăhărelul, ba cu biciul guvernării ce poate închide "robinetele" pentru Oradea şi Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

NU-ul din alegerile pentru Parlamentul European dospeşte DA-ul pentru Preşedinţia României. După o campanie pe lângă subiect, vocea urnelor a provocat la Bucureşti mutaţii de neimaginat până luna trecută. Bihorul n-a fost ferit de consecinţe: şi aici, marele câştigător se teme că victoria de azi germinează înfrângerea de mâine, iar perdanţii se grăbesc să-şi ierte duşmăniile de ieri pentru a triumfa la toamnă.

BIHOREANUL vă prezintă o analiză a imprevizibilelor efecte ale europarlamentarelor în plan local, unde triumful le stă deja în gât pesediştilor, iar liberalii şi democrat-liberalii pregătesc refacerea alianţei de acum un deceniu. Atâta doar că pentru noul mariaj PNL trebuie nu doar să-şi proclame divorţul de foştii tovarăşi, ci să şi finalizeze partajul. Cu riscul ca fără PSD să nu mai poată "guverna" lejer Primăria şi Consiliul Judeţean.

Paraziţii

Parazitată de premierul Victor Ponta şi de preşedintele Traian Băsescu, campania pentru PE a avut o singură miză: umbrirea PNL şi PDL pentru ca primul să-şi aştearnă covorul roşu spre preşedinţie, iar celălalt să smulgă cârma Opoziţiei. Alegătorii n-au auzit, aşadar, mai nimic despre libera circulaţie, piaţa comună, impozitare şi execuţie bugetară după standarde unice ş.a.m.d. Urmarea? Având la cherem televiziunile şi Guvernul, PSD-PC-UNPR a luat 37,6% din voturile treimii de electorat prezente la urne, PNL 15%, PDL 12,2%, Mircea Diaconu 6,8%, UDMR 6,3%, PMP 6,2%. PPDD rămâne derizoriu cu 3,6%, PRM coboară la 2,7%, Forţa Civică a atins 2,6%, iar PNŢCD a fost umilit sub 1%.

Deşi sondajele i-au promis 42-43 procente, PSD s-a trezit rapid din beţie, primul gest fiind să recheme PNL în USL. Motivul? Cu 2 milioane voturi, a fost departe de cele 7,4 milioane anti Băsescu şi de cele 5 milioane necesare pentru a-l muta pe Ponta la Cotroceni. La liberali, Crin Antonescu, cel care n-a explicat convingător nici de ce s-a legat de socialişti, nici de ce s-a dezlipit, a demisionat înainte să-l mazilească ceilalţi. Dar, înainte de a renunţa pe cât de spectaculos pe atât de raţional şi la candidatura pentru preşedinţie, a propus refacerea alianţei DA. Vasile Blaga a acceptat din prima, bucuros că PDL iese din izolare şi că PMP-ul lui Băsescu e scos din joc.

La UDMR nicio surpriză: votul etnic i-a securizat prezenţa la Bruxelles, unde va cere, ca totdeauna, oprirea prigoanei antimaghiare, deşi guvernează neîncetat şi cu oricine. În fine, cazul Diaconu a dovedit, la fel ca EBA în 2009, că un partid mare poate ceda din zestrea sa pentru un "independent" afiliat. Atâta doar că regizorii PSD-işti nu se aşteptau să-i lase actorului chiar aşa multe procente.

Seducţie şi şantaj

În Bihor campania a fost dominată de PSD, unde au aterizat aproape toţi miniştri lui Ponta, iar în final însuşi premierul. În timp ce şeful PNL pe judeţ, Cornel Popa, trăgea să-şi salveze electoratul tradiţional din zona Beiuş, cel al organizaţiei municipale, Ilie Bolojan, a combătut "pentru Oradea" celebra taxă de stâlp, cu toate efectele asupra investiţiilor din Parcul Industrial, bugetului local şi dinamicii forţei de muncă. PDL a fost ca absent, dar s-a reabilitat cu un scor bun, iar UDMR şi-a văzut ca de obicei de-ai săi. În final, bihorenii s-au ales cu doar două promisiuni: Norica Nicolai să angajeze la Oradea un consultant în fondurile UE, iar pesediştii să ridice o arenă cu 5.000 de locuri.

Rezultatele au fost surprinzătoare: pentru întâia oară, în condiţiile unei prezenţe la vot peste media naţională (33,73% faţă de 32,44%), PSD a depăşit, cu 26,48% din sufragii, până şi UDMR (21,58%). PNL a luat în Bihor peste media naţională (17,71%), PDL la fel (13,31%), Diaconu 4,6% şi PMP 3,02%.

03_Ioan_Mang_bihoreanul_2.jpgSatisfăcut, şeful PSD Bihor, Ioan Mang (foto), s-a grăbit să-l taxeze pe singurul politician de care se teme, afirmând că primarul Ilie Bolojan e responsabil de scăderea PNL în Oradea (11,36% faţă de 12,5% în 2009), pentru că şi-a pierdut "încrederea orădenilor". Pe de altă parte, mai grosier decât şefii săi de la Centru, care i-au luat cu binişorul pe liberali, Mang i-a ameninţat pe liberalii din Bihor cu mazilirea din deconcentrate dacă nu revin în USL.

DA, dar când?

De parcă nici provocarea lui Mang, şi nici descoperirea lui Popa - că PSD îşi aroga meritele unor proiecte lansate de el - nu ar fi fost de ajuns, tot de la Centru au primit şi liberalii o nouă directivă: să rupă coaliţiile locale cu social-democraţii, pentru a revitaliza vechea Alianţă DA. Uşor de spus, greu de făcut, mai ales într-un judeţ în care UDMR înclină mereu balanţa, iar pentru aprobarea proiectelor importante îţi trebuie şi la Primărie, şi la Consiliul Judeţean, două treimi din voturi. Or, la Oradea majoritatea poate fi atinsă de PNL doar cu PSD, iar în CJ şi cu UDMR.

03_Ilie_Bolojan_bihoreanul_4.jpgCum ar putea liberalii să rupă pisica fără să pericliteze proiectele, dar şi fără a împiedica alianţa cu democrat-liberalii? Au explicat-o prea subtil pentru ca tot omul să priceapă. "Cât timp proiectele pe care le-am propus în 2012 sunt susţinute de PSD, nu există motive serioase pentru a rupe colaborarea", a zis Bolojan (foto), precizând însă că poate "guverna" oraşul şi cu UDMR, care abia aşteaptă să revină cu un viceprimar, dar şi să-l "administreze" cu PDL. "Interesul nostru e să aducem bani pentru proiecte. Eu nu m-aş pune în opoziţie, împotriva valului, pentru că ştiţi ce răzbunători sunt...", a spus şi şeful PNL Bihor, Cornel Popa, despre pesedişti.

Cum PSD nu-şi poate ostoi foamea până nu ia toate funcţiile, şi nici nu poate aduce bani pentru Bihor de vreme ce are de astâmpărat pretenţii în toate judeţele, logica spune că USL-ul nu va mai "trăi" prea mult nici aici. Singura necunoscută este doar când îi va fi constatat decesul, pentru ca din cenuşa unei coaliţii să se aprindă văpaia alteia.


32 PENTRU NOI
Cine ne sunt eurodeputaţii

În următorii 5 ani, românii vor avea 32 din cei 751 europarlamentari. Cele mai multe mandate, 16, le deţine alianţa PSD-PC-UNPR: Corina Creţu, Ecaterina Antonescu (aceasta renunţând însă), Cătălin Ivan, Dan Nica, Maria Grapini, Damian Drăghici, Daciana Sârbu, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă, Victor Boştinaru, Ciprian Tănăsescu, Doru Frunzulică, Laurenţiu Rebega, Claudia Ţapardel şi Lucian Cristea - cu toţii votând alături de Partidul Socialist European.

PNL va avea 6 eurodeputaţi (Norica Nicolai, Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoiu, Renate Weber şi Eduard Hellvig) şi vrea să iasă din Alianţa Liberalilor şi Democraţilor Europeni şi să se afilieze Partidului Popular European, blamat după referendumul din 2012 că-l apăra pe Traian Băsescu. PDL, cu 5 mandate (Teodor Stolojan, Monica Macovei, Traian Ungureanu, Marian Jean Marinescu şi Daniel Buda) primeşte astfel "întăriri" în PPE, unde vor activa şi cei doi reprezentanţi ai UDMR, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba.

Lista e completată de PMP-iştii Cristian Preda şi Siegfried Mureşan, plus independentul Mircea Diaconu, tustrei neafiliaţi la vreun partid european.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
fdfdfd
cherech*s o pocaita imorala
Postat 04 Iunie 2014, 10:00 de anca
Nunta mare
Adi, minunat articol. Si politic, si social, si profetic, si necrolog, dar mai ales... monden. Mi-a placut numele gasit pentru Ecaterina de la PSD. S-a maritat madam cu Crin Antonescu, ca-i poarta numele din Ecaterina Andronescu, Ecaterina Antonescu? A divortat Crin? Ce chestie interesanta. Ce viziune jurnalistica! Tot asa Adi, tot așa!
Postat 04 Iunie 2014, 08:58 de Felicitari
Romani, mergeti la vot.
Bogdan Diaconu, deputat : " ...am pregătit deja proiectul de lege pentru desfiinţarea UDMR pe care îl voi depune în ziua în care va fi depus proiectul autonomiei teritoriale. Din chiar ziua în care UDMR vrea să folosească instrumente oficiale ale statului român ca să-l distrugă din interior, această organizaţie ar trebui declarată în afara legii. Acest lucru îl voi propune eu prin proiectul meu legislativ, iar parlamentarii au de ales între a vota proiectul UDMR şi a deveni cel mai detestat Legislativ din istoria României, sau a vota proiectul meu de scoatere în afara legii a UDMR şi a deveni cel mai iubit Legislativ din istoria noastră. Toate partidele româneşti s-au săturat de fiţele şi de pretenţiile UDMR, aşa încât sper să realizez o majoritate transpartinică hotărâtă să pună capăt politicii mizere pe care o desfăşoară UDMR la indicaţiile Budapestei. Câtă vreme Budapesta se comportă ca un stat inamic al României, iar UDMR este la cheremul lui Viktor Orban, UDMR este o organizaţie inamică a statului român. Tocmai de aceea trebuie desfiinţată! "
Postat 04 Iunie 2014, 06:14 de Analiza vot
Romani, mergeti la vot.
Romani, mergeti la vot. Separatismul unguresc se prezinta cu mic cu mare, la fiecare alegeri. ungurii, voteaza in proportie de peste 90 %, iar votul lor este unul impotriva Unitatii Nationale. Ei voteaza cu fatza orientata spre "tara mama din pusta", cu creierele spalate de lozincile separatiste, revizioniste ! Este un vot indreptat impotriva romanilor majoritari.
Postat 04 Iunie 2014, 05:48 de Analiza vot
oradea e tăt așe
@daniel - oradea inca nu face niciun pas spre politica de stanga... si nici n-a facut vreun pas, o sa vedeti. nu intelege lumea ca alegerile de eurparlamentari n-au nimic de' aface cu cele de primar sau de presedinte. aviz domnului primar. la aceste alegeri de europarlamentari au votat in majoritate doar membri de partid.
Postat 03 Iunie 2014, 12:32 de veghe
de ce?
Imi pare rau sa vad ca Oradea face acest pas mortal spre o politica de stanga, sa valideze un infractor ca si dl. Mang. Pentru mine este un om care nu are ce cauta acolo, cu atat mai mult partidul sau, nu a facut nimic si nu va face nimic pentru acest oras! nu vreau PSD, nu vreau politica socialista bazata pe ajutoare sociale ce provin din taxe si impozite... cu alte cuvinte iti dau 5 lei iti iau 4...
Postat 03 Iunie 2014, 10:32 de daniel
De dragul ciolanului sau frica de puscarie vindem orice.
Si surpriza de dupa alegeri, Dan Diaconescu se va transforma din vanatorul de ciocoi in sustinatorul ciocoilor prin alaturarea alesilor partidului lui la ciocoii din PSD. Oare Elodia va deveni fan PSD ???
Postat 03 Iunie 2014, 10:07 de DD
oradeni loviti in cap!
E perfecta radiografia, din pacate scrii pentru imbecili. Astia ne sunt votantii! Adica tu ai singurul primar din tara care a demonstrat cu asupra de masura ca nu fura si tot ce-a promis realizeaza, dar votezi udmr, psd, diaconu. Un electorat de mai mare sila!
Postat 03 Iunie 2014, 10:02 de mihnea
vreun bihorean?
E vreun bihorean sau toti bihorenii au mers degeaba la vot pentru MITICI?
Postat 03 Iunie 2014, 09:39 de oradeanu
Unde dai şi unde crapă! Care sunt efectele europarlamentarelor în Bihor !?!
Aşa şi, care sunt aceste efecte că nu am aflat nimic nou în acest articol !?! Nici dacă judeţul va atrage şi alte resurse europene, în paralel cu instrumentele structurale curente sau, măcar atât, dacă liberalii devin mai deştepţi iar socialiştii mai morali după ce primii vor fi daţi afară de ceilalţi !?!
Postat 03 Iunie 2014, 09:22 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON