URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Voi nu simțiți că, încet, încet, sportul bihorean se duce la vale? Că, deși acum se dau mult mai mulți bani decât înainte, rezultatele sunt mai modeste? Ne-om fi prostit noi sau s-or fi deșteptat adversarii? Dacă la baschet am ajuns să tremurăm la meciurile cu Voluntarii, care joacă în sala căminului cultural din localitate, înseamnă că am făcut ceva greșit. Sigur, suntem în finală cu Clujul, dar parcă nu mai avem tăria de a aduce titlul acasă...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Poate ați observat, vinerea trecută a început campania pentru dublele alegeri din 9 iunie, locale și europene. Cum, nu v-ați prins? Trebuia! Au dispărut de pe străzi bannerele partidelor și ale candidaților.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
09 Mai 2024, 13:30

Un şofer din Bihor a fost prins beat criţă la volan, un altul conducea drogat. Ambii au ajuns în arestul Poliţiei

Un şofer din Bihor a fost prins beat criţă la volan, un altul conducea drogat. Ambii au ajuns în arestul Poliţiei foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un şofer în vârstă de 40 ani din localitatea bihoreană Oşand, comuna Husasău de Tinca, a fost reţinut de poliţişti, miercuri seara, după ce a fost găsit cu o alcoolemie "de comă" plimbându-se prin Tinca la volanul unei maşini. Tot în Arestul Poliţiei a ajuns, miercuri, şi un şofer de 31 ani din Copăcel, care a fost prins conducând drogat. 

Şoferul din Oşand a fost oprit miercuri în jurul orei 20.40, pe strada Andrei Șaguna din localitatea Tinca. "Acesta conducea un autoturism neînmatriculat și având o concentrație alcoolică de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat", a transmis joi Biroul de presă al Poliţiei Bihor. Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore.

La fel, a fost reținut și un bărbat de 31 de ani, din localitatea Copăcel, care, oprit miercuri pentru un control de rutină pe drumul județean 767/E, în Alparea, a ieşit pozitiv la testul antidrog. 

"În urma testării bărbatului de 31 de ani cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive", scrie în comunicatul poliţiştilor, precizându-se că şoferul a fost condus la Serviciul judeţean de Medicină Legală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru determinarea substanţei consumate. 

În ambele cazuri, poliţiştii au deschis dosare penale, iar cercetările sunt continuate de Serviciul Rutier Bihor sub supravegherea procurorilor. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5879 RON
  • 1 EUR = 4.9751 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON