URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Iunie 2024, 15:00

Un nou nor de praf saharian deasupra României. Depunerile, vizibile în zona de vest

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, zilele acestea, un nou nor de praf saharian se abate asupra României.

„În perioada 26 iunie, ora 3, - 27 iunie, ora 21, circulația aerului, predominant sudică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană, către sud-estul Europei și deasupra României.

Depunerile de praf vor putea fi observate în jumătatea de vest a țării, în intervalele în care va ploua”, se arată într-un comunicat postat de ANM pe pagina de Facebook.

Joi (27 iunie), la orele serii, masa de aer încărcată cu particule de praf saharian se va îndepărta, mai notează meteorologii.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Asta pt cine circulă pe asfalt
Eu, că n-am asfalt, nici nu observ când se întâmplă asta. Totdeauna am praf pe mașină. Grosimea stratului de praf, e invers proporțională cu timpul de când am spălat-o sau de când a plouat. O fi altfel în lumea civilizată, dar mașina ea arată tot la 4-5 zile de parcă am fost în Safari...
Postat 26 Iunie 2024, 01:23 de Vio_427
Bla
Oare de ce nu pot să înghit "găluşca" asta cu praful saharian si încălzirea globală!?
Postat 25 Iunie 2024, 23:43 de Maikeltroll
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON