URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Decembrie 2015, 18:26

Primarul Ilie Bolojan: "Până la Crăciun se va deschide circulaţia pe drumul expres şi pasajul peste DN 76"

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Proiectele cu finanţare europeană demarate de municipalitate se apropie de final. "Până la Crăciun se va deschide circulaţia pe drumul expres şi pasajul peste DN 76", a declarat primarul Ilie Bolojan, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă.

Potrivit edilului, municipalitatea are în lucru 24 de proiecte europene, majoritatea în curs de finalizare. "În principiu, de săptămâna viitoare cam în fiecare zi se va închide câte un proiect. Din datele pe care le deţinem, la final, rata de absorbţie globală la nivelul municipiului Oradea va fi undeva la 95%", a spus Bolojan.

Primarul a afirmat că, în ciuda amânării pentru 2016 a închiderii unor proiecte, municipalitatea va deveni un exemplu de bune practici pentru atragerea de fonduri europene. "Cu toate întârzierile, vom avea cea mai bună rată de absorbţie din Regiunea de Nord-Vest. Noi vom încheia cu un procent de 95%, în vreme ce alţii abia dacă vor ajunge la 55%", a spus edilul.

Pe lista proiectelor care se vor finaliza abia anul viitor se numără noua centrală pe gaz, care va intra în probe abia în ianuarie, aquapark-ul Nymphaea, unde plantările de gazon şi parte din amenajările exterioare se vor finaliza abia în primăvara lui 2016, campusul şcolar Partenie Cosma, pasajul suprateran peste DN 79 şi parte din reabilitările de blocuri, a căror finalizare ar putea fi amânată pe primăvară, după încălzirea vremii.

Măcar materialele...

Ilie Bolojan a spus că inclusiv pentru procentul de 5% rămas de finalizat în 2016 municipalitatea şi-a luat măsuri de precauţie ca sumele rămase de plătit din bugetul local să fie cât mai mici.

Spre exemplu, în cazul drumului expres din strada Ecaterina Teodoroiu, municipalitatea a făcut demersuri pentru a deconta suma de 274.000 euro aferentă porţiunii de drum prin fostul depou CFR, unde Primăria nu a putut lucra în lipsa avizului Ministerului Transporturilor, în contul unor cheltuieli neeligibile. "Propunerea noastră este să folosim aceşti bani pe porţiuni din drum deja finalizate în zone unde nu avem cheltuieli eligibile", a spus Bolojan.

În plus, dacă nu poate finaliza şi plăti până la sfârşitul anului lucrările la campusul şcolar sau aquapark-ul Nymphaea, municipalitatea a făcut demersuri ca măcar materialele necesare să le cumpere din fonduri europene, pentru a plăti din banii orădenilor doar manopera.

"Autoritatea de Management ne permite să cumpărăm din bani europeni materialele necesare pentru finalizarea lucrărilor, urmând ca noi să finalizăm lucrările în următoarele 6 luni achitând doar manopera", a spus Bolojan.

Pentru achiziţia de materiale fără ca ele să fie puse efectiv în operă, municipalitatea va primi din partea finanţatorului european corecţii financiare de circa 5%. "Oricum, este preferabil să primim doar 95.000 de euro decât să pierdem 100.000 de euro", a spus edilul.

Cât rămâne de plată?

Suma exactă care va rămâne de plată din bugetul local pe anul viitor va fi cunoscută în cea de-a doua parte a lunii decembrie. Consiliul Local va fi chemat să aprobe pe 21 decembrie asumarea de către municipalitate a sumelor rămase de plată pe fiecare proiect în parte.

În cazul în care starea vremii le va permite constructorilor să lucreze inclusiv în prima lună de iarnă, suma ar putea scădea. Dacă nu, cheltuielile vor fi suportate în primăvară de bugetul local... 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Bine mai zorro, ne vedem la derdelus !
Bine mai zorro,fie cum zici tu. Deci,atunci ne vedem la derdelus.Despre ce razboi vorbesti ?
Postat 09 Decembrie 2015, 23:37 de platona
filozofule
Daca nu se facea nimic...nu aveai tu acum de ce sa dai din clanta..dupa razboi...apar si vitejii...
Postat 09 Decembrie 2015, 23:23 de zorro
De craciun,hai la derdelus,pe Ecaterina Teodoroiu !
Ce stare de bine poate conferi,primarului si constructorului, statistica unor procente ,precum :95 %la noi,la altii abia 55%, suntem exemplu de bune practici la absorbtia de fonduri europene (!!!???)...cand stim foarte bine cate derogari si cate compromisuri s-au facut la acest proiect,pentru a nu fi nici de departe ceea ce si-a propus -DRUM RAPID/Expres !!!Pe o buna parte a drumului in zona strazii Ecaterina Teodoroiu , robinetii de concesie,prevazuti la bransamentul fiecarui imobil, sunt pozitionati pe mijlocul carosabilului !!?? In caz de manevra sau avarie vom opri circulatia ? Declivitatea (pozitiva,negativa) longitudinala la intersectia cu str.Ecaterina Teodoroiu este conforma cu normele impuse de CNADNR, prin Normativul Pentru Amenajarea Intersectiilor La Nivel Si in Sens Giratoriu pe drumurile publice ? Dar declivitatea trotuarului,tot la intersectia strazii Louis Pasteur cu Ecaterina Teodoroiu cu acces la drumul expres ? Daca la iarna vom avea parte de zapada si ghetus ,aceasta zona poate fi o sursa de scene hazlii daca nu ,chiar tragi-comice. Politia rutiera Bihor nu are nici o obiectie legat de fluidizarea circulatiei in aceasta intersectie ? Dar ISC Oradea ? Da,suntem in grafic,ba suntem mai buni ca altii,avem realizari de 95 de procente ! Utilitatea ? "Ce mai conteaza,nu-i mai bine decat nimic?" Deci,haideti la derdelus pe Ecaterina Teodoroiu,pana la magazinul Crisu fara oprire !
Postat 08 Decembrie 2015, 23:10 de platona
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON