URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
28 Februarie 2024, 19:01

Termoficare Oradea reduce căldura din apartamente, pe fondul temperaturilor de primăvară

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Societatea Termoficare, furnizoare de agent termic în sistem centralizat în Oradea și comuna Sânmartin, va coborî începând de joi, sub 40 de grade Celsius, temperatura de livrare a încălzirii către apartamentele orădenilor, pe fondul temperaturilor exterioare surprinzător de mari pentru această perioadă a anului.

Încălzire la temperaturi mai mici

Începând de joi, caloriferele din apartamentele orădenilor se vor răci uşor, având în vedere că în aceste zile se înregistrează temperaturi și de 20 grade Celsius.

„Miercuri dimineaţă, temperatura agentului termic de pe reţeaua de distribuţie a fost redusă la 40 de grade Celsius, iar începând de joi va fi coborâtă din nou la doar 38 grade Celsius pe fondul creşterii temperaturilor exterioare”, a declarat pentru BIHOREANUL directorul societăţii Termoficare Oradea, Călin Ungur.

Potrivit HG 227 din 2018 „oprirea încălzirii se face după trei zile consecutive în care temperatura medie a aerului exterior depăşeşte +10 grade Celsius, între orele 20.00 – 06.00"

Acest normativ nu se aplică însă deocamdată. „Astăzi (n.r. - miercuri) ar fi cea de-a treia zi cu temperaturi medii de peste 10 grade Celsius. Totuşi, nu se pune problema să oprim încălzirea, întrucât aceste condiţii sunt prevăzute pentru perioada de după 15 martie", a explicat Ungur.

„Nu a venit încă primăvara”

Conducerea Termoficare se aşteaptă oricum la revenirea iernii. „Deşi în prezent ne confruntăm cu temperaturi surprinzător de ridicate pentru această perioadă a anului, nu a venit încă primăvara. Potrivit prognozelor, pentru săptămâna viitoare ne putem aştepta la temperaturi sub zero grade pe timpul nopţii", a spus directorul Termoficare Oradea.

Directorul Călin Ungur a spus că oprirea încălzirii ar genera costuri suplimentare la reluarea furnizării de agent termic atât pentru orădeni cât şi pentru Termoficare.

„Nu este vorba doar de răcirea pereţilor apartamentelor care ar trebui încălziţi la loc, generând astfel un consum mai mare de gigacalorii, care s-ar reflecta în facturile orădenilor, dar şi de costurile suplimentare pe care le implică repornirea sistemului. Echipamentele mai vechi au nevoie de patru ore de funcţionare în gol înainte de pornirea încălzirii, lucru care înseamnă costuri în plus", a explicat Ungur.

De altfel, potrivit directorului Termoficare, nici orădenii nu au solicitat sistarea furnizării încălzirii. „Până acum, am primit o singură sesizare, şi aceea legată de temperaturile prea mari din apartamente. Suntem abia în februarie, oamenii sunt conştienţi că vremea nu are cum rămâne atât de caldă", a spus Călin Ungur.

Anul trecut, Termoficare Oradea a oprit furnizarea agentului termic pentru Oradea şi Sânmartin începând din 20 aprilie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Taxi-driver
Prietenul tău e prost rău, nu a văzut articolul ?? https://m.ebihoreanul.ro/stiri/fabrica-viitorului-oradea-vrea-sa-devina-primul-oras-din-romania-care-se-incalzeste-cu-hidrogen-184730.html. Prin electroliza hidrogenul. Nu am fost bun la Chimie, dar prietenul ăla al tău, e mai prost decât mine ::::::)))))
Postat 28 Februarie 2024, 23:51 de Sandu2100
Cum ziceau...
... că vor să scoată hidrogenul...????? Prin ce metodă și cu ce costuri...??? Întreb pentru un prieten... :)
Postat 28 Februarie 2024, 22:11 de Taxi-driver
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON