URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Iunie 2024, 19:31

Studenție în uniformă: În premieră, Universitatea din Oradea va pregăti medici pentru Armata României

Studenție în uniformă: În premieră, Universitatea din Oradea va pregăti medici pentru Armata României DREPȚI! Din toamnă, pe lângă sutele de studenți români și străini, la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea vor învăța și 10 studenți militari, care vor fi anume recrutați de Ministerul Apărării Naționale
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cu un război la graniţă care durează de peste doi ani şi despre care nimeni nu ştie cât va mai continua, România pare că strânge rândurile. În premieră, Universitatea din Oradea va şcolariza soldaţi, instituţia semnând un protocol cu Ministerul Apărării Naţionale pentru a pregăti, chiar din această toamnă, 10 studenţi care să devină ofiţeri medici. 

Viitorii doctori militari vor învăţa cot la cot cu colegii lor civili, dar vor parcurge, în plus, şi un modul de pregătire medico-militară, unde vor învăţa despre tratarea rănilor de război. Studenţii militari vor primi soldă lunară, vor avea asigurate cazarea şi masa şi vor jura de două ori: nu doar devotament pacienţilor, ci şi credinţă patriei.

Parteneriate militaro-civile

Încheiat la finalul lunii mai şi aprobat de Senatul academic, protocolul dintre Universitatea din Oradea şi Ministerul Apărării Naţionale prevede că cele două instituţii vor colabora "în vederea pregătirii profesionale a studenţilor şcolarizaţi pentru nevoile MApN pentru a deveni ofiţeri medici, în cadrul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Universitatea din Oradea, împreună şi după acelaşi plan de învăţământ cu studenţii civili".

Până acum, MApN colabora doar cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, unde pentru următorul an universitar are alocate 60 de locuri la Medicină generală, 3 la Medicină dentară şi 4 la Farmacie, precum şi cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie George Emil Palade din Târgu Mureş, unde sunt anunţate 45 de locuri la MConstantin Bungauedicină generală şi alte 30 pentru asistenţi medicali generalişti. La finalul studiilor, doctorii devin ofiţeri în Armată, iar asistenţii subofiţeri.

Cel mai probabil, numărul viitorilor medici militari din România este considerat insuficient, dovadă că MApN a iniţiat colaborarea şi cu Universitatea orădeană. "Ne-au contactat şi ne-au spus că vor să şcolarizeze la Oradea 10 studenţi militari chiar din următorul an universitar", spune rectorul Constantin Bungău (foto). Protocoale similare au fost încheiate de Ministerul Apărării şi cu alte universităţi civile din ţară, inclusiv cu UMF Cluj-Napoca. 

Recrutare, apoi admitere

Înainte de a ajunge la admitere, viitorii medici ofiţeri vor trebui să parcurgă procesul de recrutare specific al MApN. Deocamdată, nu se cunosc detalii despre această selecţie, dar e cert că viitorii studenţi militari vor trebui să parcurgă o evaluare motrică, una psihologică şi un interviu de evaluare, iar dacă vor trece aceste probe, vor susţine şi testul grilă de admitere la Medicină. Calendarul încă nu a fost stabilit, chiar dacă admiterea va avea loc luna viitoare.

Studenţii militari de la Medicină vor avea aceleaşi cursuri cu colegii lor civili, dar suplimentar vor parcurge un modul de pregătire medico-militară, care va fi organizat de Institutul Medico-Militar din subordinea MApN. "Din discuţiile avute până acum, acest modul se va organiza la Oradea", zice rectorul Bungău. Cel mai probabil, această pregătire va include şi o instrucţie militară de bază.

Avantaje şi dezavantaje

Viitorii medici ofiţeri vor beneficia de avantaje pecuniare: nu vor plăti taxa de şcolarizare la FMF, de 7.500 lei/an, şi vor avea asigurate cazarea, hrana şi transportul. În plus, vor avea dreptul la o soldă lunară încă din primul an de studii şi, dacă învaţă bine, şi la bursele de merit acordate studenţilor, precum şi la mobilităţi Erasmus. 

Beneficiile vin la pachet, însă, cu obligaţia de a executa ordinele milităreşti şi cu asumarea unei cariere în uniformă. După absolvire, medicii ofiţeri vor lucra în spitalele militare din România sau, dacă Armata îi va trimite în misiune, în teatre de operaţiuni peste hotare. 

Asocierea cu MApN este apreciată de rectorul Universităţii orădene. "Am acceptat de îndată ce ni s-a făcut propunerea. Ne-ar fi plăcut să fie şi mai multe locuri, cu suplimentarea capacităţii noastre de şcolarizare", zice Bungău, cu trimitere la concurenţa acerbă de la FMF, cea mai căutată facultate orădeană. Anul trecut, au concurat aproape 5 candidaţi pe un loc la Medicină (în total 708 tineri pe 145 locuri), iar anul acesta competiţia între civili ar putea fi şi mai mare, dat fiind că facultatea are 135 de locuri disponibile pentru ei. 

Rămâne de văzut câţi se vor înghesui să devină medici militari, dispuşi să jure că se vor îngriji nu doar de pacienţi, ci şi de apărarea patriei...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Foarte bine
Trebuie sa ne pregătim, Rusul e tot amenintarea României și a pacii in lume.
Postat 25 Iunie 2024, 21:14 de Sandu2100
No, gata-i și zona asta de acum înainte.
Auzeam din diverse surse despre calitatea evidentă a actului medical de la spitalele și dispensarele MApN, SRI și chiar MAI uneori. Acum, că s-a pus la cale astfel de colaborări și cu UO, orice militar va avea ocazia, la un moment dat, să constate că nu-i nicio diferență față de unitățile sanitare din subordinea municipalităților și județelor. Uniformizarea merge mai departe.
Postat 25 Iunie 2024, 06:45 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON