URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
17 Octombrie 2012, 11:52

Stop şi de la capăt! Lucrările de pe malul Crişului, reluate pe banii constructorului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Sistate o vreme din lipsă de bani, lucrările la amenajarea malului stâng al Crişului Repede din zona cuprinsă între Podul Intelectualilor şi Podul Ferdinand au fost reluate săptămâna trecută.

Lucrarea realizată de Repcon, firma contractată de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, a început în iulie şi costă 11 milioane de lei. Până acum, ABA Crişuri nu a primit niciun leu din banii promişi de la bugetul de stat, iar constructorul a decis în septembrie să sisteze lucrările.

"În urma discuţiilor purtate, constructorul a fost de acord să reia lucrările pe 9 octombrie, iar ritmul de muncă este stabilit de capacităţile financiare ale constructorului", explică purtătorul de cuvânt al ABA Crişuri, Anca Mihociu. Altfel spus, compania Repcon a acceptat să suporte cheltuielile cu lucrările, dar fără a i se mai impune vreun termen pentru finalizarea lor. "Chiar dacă asta înseamnă că se desfăşoară într-un ritm mai lent, obiectivul este să continuăm lucrările", zice şi şeful instituţiei, Dumitru Voloşeniuc.

Lucrările de amenajare şi consolidare ale malului stâng al Crişului Repede vor fi completate prin amenajarea unei parcări subterane sub actualul platou din Piaţa Independenţei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
??
Si termenul este deci la pastele cailor ? Probabil o fi avand si astia termen de finalizare la fel ca autostrada Transilvaniei.
Postat 17 Octombrie 2012, 16:37 de ro
Repcon SA, cea cu 22 de cereri de faliment ...
Parcarera subterană va fi gata, conform standardelor, la "sffântu' aşteaptă".
Postat 17 Octombrie 2012, 13:16 de Carp III
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON