URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
20 Octombrie 2012, 10:18

Stenograme în dosarul de corupţie al lui Sorin Blejnar: Traian Băsescu într-o convorbire cu fostul şef al Fiscului

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Potrivit money.ro, preşedintele Traian Băsescu apare intr-o interceptare în dosarul Motorina în care Sorin Blejnar este trimis în judecată de DIICOT pentru sprijinirea unui grup infracţional. Potrivit interceptării din dosarul Motorina şi publicată de aceeaşi sursă Sorin Blejnar şi Traian Băsescu au discutat despre o informare privind constructorii trimisă de Blejnar spre preşedinţie şi despre situaţia unei creanţe a companiei Rompetrol.

Administraţia prezidenţială a făcut o serie de precizări referitoare la discuţiile dintre Traian Băsescu şi fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, susţinând printr-un comunicat de presă că "este vorba despre trei interceptări telefonice dintre domnul preşedinte Traian Băsescu şi domnul Sorin Blejnar".

Potrivit sursei citate, "discuţiile au vizat recuperarea datoriilor pe care compania Rompetrol le are faţă de statul român în contextul în care combaterea evaziunii fiscale şi colectarea creanţelor la bugetul de stat au făcut obiectul unei hotărâri a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) din 28 iunie 2010, iar preşedintele României este şi preşedintele CSAT".

De asemenea, se precizează că "recuperarea datoriilor companiei Rompetrol faţă de statul român a constituit şi subiect de discuţii la cel mai înalt nivel între preşedintele României, domnul Traian Băsescu, şi preşedintele Republicii Kazahstan, domnul Nursultan Nazarbaev, în cadrul celor două vizite pe care şeful statului le-a făcut la Astana (Kazahstan) în anul 2010 (2 - 3 martie 2010 şi, respectiv, 1 - 2 decembrie 2010), în condiţiile în care compania Rompetrol a fost achiziţionată de compania KazMunayGas, deţinută de statul Kazahstan".

"O lectură onestă a discuţiilor indică faptul că domnul preşedinte Traian Băsescu discută cu domnul Sorin Blejnar despre recuperarea datoriilor companiei Rompetrol faţă de statul român", se arată în comunicatul Administraţiei prezidenţiale, semnat de purtătorul de cuvânt Bogdan Oprea.

Stenograma aşa cum a fost publicată de money.ro:

Femeie: cabinet preşedintele României
Sorin Blejnar: sărut mâna. De la ANAF. Blejnar. Preşedintele ANAF sunt.
Femeie: Bună ziua, domnule Blejnar. Vă rog.
SB: Cu domnul preşedinte aş dori dacă se poate. Sau mai târziu sau când.
F: Rămâneţi pe telefon. Încerc să văd dacă îmi răspunde.
SB: Am înţeles
F: Mulţumesc.
Bărbat: alo
SB: Să trăiţi, domnu preşedinte
Traian Băsescu: Salut Sorine.
SB: V-am trimis o dată pe mail situaţia aia cu constructorii.
TB: Da. Mă, eu am şi făcut o confuzie că era primul în lista datornicilor Tehnologica şi am zis că e o listă cu constructori. Da nu erau numai constructori acolo.
SB: Este, este datornic. Dar a început procedura de executare pe el.
TB: Da
SB: Nu de acuma, e de vreo 2-3 luni
TB: Aha.
SB: El plăteşte, deci ei în general sunt plătitori buni ăştia. Dar tot timpul sunt cu restanţe datorită faptului că încasează de la CANDNR destul de greu.
TB: Da, da.
SB: Şi atunci noi am început să facem o altă procedură. Ne-am dus la CANDNR şi i-am făcut terţ poprit.
TB: Îhî
SB: Dacă o să vă uitaţi acolo pe ce am încasat noi, marea majoritate sunt pe popriri... desigur... adică le tăiem finanţarea, dar îi ţinem aşa, cât de cât sub control
TB: Da, aha
SB: Subiectul doi
TB: Da
SB: Am primit o hârtie de la rompetrol
TB: Da
SB: Vineri seară, mâine, urmează să ne facă o plată de 54 de milioane în contul obligaţiunilor ăla pe care le-am emis noi.
TB: Măi, fiţi atenţi că aici intrăm în altă belea. Cred că e un truc
SB: Ştiu. Asta e opinia mea
TB: Da, e un truc. Da 54 de milioane, exact atât cât statul român să nu mai devină majoritar
SB: Da, aşa este, aşa este. Şi eu am o decizie a consiliului concurenţei din 2005
TB: Da
SB: Care spune că o astfel de ipoteză, ca ei să facă o plată parţială, nu va fi luată în calcul. Am vorbit şi cu Bogdan, cu Chiriţoiu, să îmi dea o hârtie în sensul ăsta. Şi să spună că altfel ar fi fost ajutor de stat, atunci în 2004 şi nu aveam voie
TB: Da
SB: Ca să îi presăm în direcţia să ne plătească tot. Şi eu vreau să le fac acuma o hârtie prin care să le spunem că le mulţumim pt cele 54 de milioane, dar având în vedere toate consideraţiile astea, cu decizia, cu toată istoria cum a fost.
TB: Aha
SB: Le spun că asta este doar o plată parţială şi că le mulţumim şi sperăm, le indicăm conturile şi spunem că până în 30.09.2010 aşteptăm şi celelalte plăţi să ni le plătească. Altfel, şi le bag asta voalată, le spun că altfel ar fi în ajutor de stat şi trebuie să luăm măsurile legale de sancţionare nu mai ştiu ce.
TB: Mă, sfătuieşte cu jurişii, ca să nu ne trezim că spune păi v-am dat 54 de milioane, deci restul vă dăm acţiuni, dar sunteţi minoritari. Că tot jocul lor ăsta a fost să ne dea ceva, să se delisteze, să îşi facă mărire de capital, să spună da, dar nu mai sunteţi majoritari.
SB: Mâine este ziua în care noi avem opoziţia la majorarea de capital. Tocmai şi tot mâine este. Nu, jocul lor este ăsta, este evident numai că ştiţi că am încercat cu ministerul justiţiei să modificăm ordonanţa.
TB: Da
SB: Şi au spus că nu putem, că exidu, curtea de arbitraj internaţional, nu putem în timpul jocului să schimbăm regula
TB: Da
SB: Şi atunci ne-am dus pe acel memorandum pe două variante, unul negocierea cu ei
TB: Da
SB: Şi doi, opoziţia asta la majorare. Mâine avem termenul pentru opoziţia la majorare
TB: Da
SB: Numai că în timpul ăsta lor le curge legea aşa cum este şi ne-au anunţat că... eu cred că îi putem juca un pic cu o hârtiuţă bine gândită, care am vorbit-o deja cu chiriţoiu... să le spunem că altfel e ajutor de stat şi să intrăm cu ei pe o altă direcţie, pe comisia europeană, cu notificare, cu...
TB: Mă, gândiţi-o, nu cumva să ne trezim că spun: băieţi, v-am dat 54 de milioane, deci nu mai puteţi fi majoritari. I-aţi primit.
SB: Da, am înţeles
TB: Adică, atenţie, că după ce i-ai primit...
SB: Cu tot respectul, domnule preşedinte, dar pe direcţia asta se va merge. Suntem cam legaţi de mâini şi de picioare. Pt că aşa am făcut legile în 2003 sau când Dumnezeu le-am făcut
TB: Da
SB: Da, în 2003. deci a fost gândit atuncea, că de aia au făcut-o, pe şmecherie au gândit-o de la început. Da, am înteles, o să încerc să le dau adresă, eu aşa le-am scris adresă, că le mulţumim, dar că înţelegem că e doar o plată parţială, având în vedere decizia consiliului concurenţei şi care la momentul respectiv
TB: Mă, Sorine, nu mă pricep.
SB: Nu, am înţeles
TB: Nu ştiu, dar aveţi grijă să nu ne trezim în situaţia în care spun, băieţi, v-am dat 54 de milioane, de restul luaţi acţiuni. Sunteţi minoritari, asta e viaţa.
SB: Din păcate, asta o să fie
TB: Mă, vorbeşte cu ministrul justiţiei. Găsiţi o soluţie să...
SB: Am înţeles. Bine, domnule preşedinte
TB: Să ne putem valorifica toată creanţa.
SB: Am înţeles
TB: Bine
SB: Bine, cu mult respect
TB: La revedere.

Inspecţia judiciară a Consiliului Superior al Magistraturii s-a sesizat şi a început o anchetă în cazul stenogramelor din dosarul "Motorina", în care apare preşedintele Traian Băsescu.

Verificările vizează respectarea procedurii de către procurorul de caz şi judecător, dacă este justificată menţinerea la dosar stenogramei în care apare preşedintele şi care este relevanţa în cauză, precum şi dacă ar fi trebuit secretizată.

Sursa: Gândul.info

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON