Un adolescent în vârstă de 15 ani din comuna Ineu a fost ridicat, marţi, de un echipaj al Secţiei Poliţie Rurală Oradea şi s-a ales cu dosar penal sub acuzaţia de furt calificat.
Băiatul este bănuit că, pe 4 august, anul trecut, a forţat încuietoarea unei maşini parcate în comună din care a furat apoi un telefon mobil.
Aparatul a fost recuperat de poliţişti şi returnat proprietarului. "Poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale a celui în cauză", a declarat, miercuri, ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.
Poliţiştii le recomandă proprietarilor de autoturisme să îşi asigure autoturismul chiar dacă lipsesc doar câteva minute şi să nu îşi lase gramurile deschise ori cheile în contact, respectiv să evite să parcheze în locuri izolate.
"Totodată, le recomandăm cetăţenilor să nu lase la vedere, în interiorul maşinii, bunuri care atrag atenţia: borsete, genţi, telefoane mobile, sisteme GPS, chiar dacă lipsesc pentru scurt timp", a transmis Lascău.
Pe perioada drumului, şoferilor li se recomandă să blocheze uşile pentru a evita să fie deposedaţi de diferite bunuri în timp ce staţionează la semafor ori la treceri de pietoni. "Totodată, este bine ca proprietarii să-şi monteze un sistem de alarmă sau antifurt, apelând la o firmă specializată", a mai spus ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.