URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
21 Ianuarie 2013, 16:53

Soţ şi soţie în stare gravă la spital, după ce casa le-a luat foc de la un televizor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pompierii din cadrul Staţiei Ştei s-au luptat mai bine de trei ore, sâmbătă seara, cu un incendiu izbucnit la o gospodărie din satul bihorean Dumbrăvani, comuna Bunteşti.

Potrivit unui comunicat al ISU Crişana, remis luni, când pompierii au ajuns la incendiu, focul se manifesta violent la nivelul unei anexe gospodăreşti şi la acoperiş.

"Timp de aproximativ trei ore, echipajele de pompieri militari mobilizate la faţa locului au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea incendiului, generat cel mai probabil de un aparat electric (televizor) lăsat sub tensiune în dormitorul din cadrul anexei gospodăreşti", se precizează în comunicat.

În casă se aflau un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, cu vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani. La sosirea pompierilor, bărbatul avea arsuri de gradul 1 la nivelul feţei, căilor respiratorii şi pavilionului urechii stângi, iar femeia la nivelul căilor respiratorii. Cei doi soţi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean, unde se află şi în prezent. "Pacienţii sunt intubaţi, la secţia de Reanimare. Au arsuri la căile respiratorii, din cauza cărora nu pot respira", a explicat, luni, pentru BIHOREANUL, dr. Ioan Urda, şeful secţiei Chirurgie Plastică - Microchirurgie Reconstructivă.

Casa celor doi s-a ales cu pagube semnificative în urma incendiului. Mobilierul din dormitor şi din bucătărie a ars în întregime, alături de 60 metri pătraţi din tavanul de lemn al anexei casei, 500 kilograme grâu şi o suprafaţă de aproximativ 300 metri pătraţi din acoperiş. "Echipajele de pompieri militari au reuşit să împiedice propagarea flăcărilor la întregul acoperiş şi la încăperile locuinţei situate în continuarea construcţiei afectate de incendiu, salvând în acest fel bunuri de o valoare considerabilă", se mai arată în comunicatul ISU Crişana.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON