URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 03 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Până în urmă cu o săptămână - când DNA a cerut ridicarea imunității fostului premier Florin Cîțu și a foștilor miniștri ai Sănătății Vlad Voiculescu și Ioana Mihăilă, pentru a-i cerceta într-un dosar privind achiziția de vaccinuri anti-Covid în prima parte a anului 2021, cu un prejudiciu de peste 1 miliard de euro - uitasem că „bomba” a fost amorsată din toamna anului trecut, când procurorii anticorupție anunțaseră public deschiderea in rem a dosarului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Uterul este un organ situat în pelvis, între vezica urinară şi rect, continuându-se în partea inferioară cu vaginul. Uterul este împărţit în trei porţiuni: superioară (corpul uterin), inferioară (colul uterin), care se deschide la nivelul vaginului şi medie (istmul), de legătură între corp şi col.
27 Februarie 2020, 08:59

Sorbonica, out! Universitatea din Oradea a pierdut procesul pentru spații cu Consiliul Județean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Joia trecută, taman în ziua în care Senatul Universităţii a acceptat demisia rectorului Constantin Bungău, instituţia de pe malul Peţei a aflat că ar mai putea înregistra şi alte pierderi.

Tribunalul Bihor a respins cererea Universităţii de anulare a hotărârii adoptate de Consiliul Judeţean pentru evacuarea unor spaţii pe care le folosea în strada Traian Blajovici.

CJ vrea să mute acolo depozitul de decoruri al Teatrului Regina Maria, iar o parte din teren s-o dea Ministerului de Interne, care plănuieşte să construiască pe el o policlinică pentru propriii angajaţi.

Universitatea se împotriveşte, motivând nu doar că a primit în folosinţă gratuită clădirile şi terenul până în anul 2058, dar şi că CJ n-a consultat-o înainte de evacuare, având nevoie de imobile în condiţiile în care mai multe pavilioane din campusul central intră în reabilitare.

Tribunalul a dat dreptate CJ, dar hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel Oradea, aşa că deocamdată evacuarea se amână.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5313 RON
  • 1 EUR = 4.9726 RON
  • 1 HUF = 0.0132 RON