URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 05 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna premier pe Eugen Tomac?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Februarie 2016, 17:54

Senatorul Bodea îi cere lui Cioloş să îndrepte aberaţiile din impozitarea clădirilor, iar Finanţelor socoteală pentru mutarea banilor din Bihor la Cluj

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Capcanele noului Cod Fiscal

Senatorul liberal Cristian Bodea consideră, într-o interpelare adresată luni premierului Dacian Cioloş, că "noul Cod Fiscal îi întinde reale capcane cetăţeanului" în ce priveşte taxele pe proprietate. Arătând că, potrivit noului Cod, persoanele fizice sunt obligate să-şi evalueze clădirile nerezidenţiale şi că Guvernul a schimbat modul în care evaluatorii calculează valoarea imobilelor astfel încat nu se mai ţine cont de locaţie, Bodea îl informează pe premierul Cioloş că "rapoartele de evaluări realizate după noua metodologie aduc valorile imobilelor la cifre astronomice, total rupte de realitatea economică a localităţilor în care se găsesc imobilele respective". De exemplu, arată Bodea, "o clădire din centrul Bucureştiului poate fi evaluată la aceeaşi valoare cu una dintr-un sat din capătul ţării, dacă cele două au aceeaşi suprafaţă".

Pe de altă parte, senatorul spune că în unele localităţi efectele Codului Fiscal sunt şi mai aberante, întrucât prevederile acestuia au intrat în vigoare după ce autorităţile locale au stabilit anume cote de impozitare pentru anul în curs, astfel încât birurile au sărit în aer. "Am fi tentaţi să credem că, în condiţiile în care un imobil este evaluat la fel peste tot în ţară, singurul diferenţiator ar putea fi impozitul votat de Consiliile locale. Greşit! Căci acestea au votat deja procentele de impozitare înainte de 31 decembrie 2015, neştiind despre aceste aberaţii din noile norme de evaluare, care au aparut abia în ianuarie 2016. Autorităţile locale nu se aşteptau la aceste anomalii, iar acum nu mai pot schimba cota de impozitare votată, deşi ar dori să faca acest lucru, pentru a nu se prăbuşi economia locală din cauza unor taxe mult prea mari", spune Bodea.

Parlamentarul liberal arată, în fine, că o altă anomalie constă în faptul că deşi impozitul este aferent proprietăţii, totuşi nu este impozitat proprietarul pentru perioada în care el deţine proprietatea, ci persoana care o deţine la data de 31 decembrie. "Reducând la absurd situaţia, o persoană care deţine imobilul 11 luni şi 29 de zile nu va plăti niciun impozit, iar persoana care se întâmplă să fie proprietar la 31 decembrie plăteşte impozit", spune Bodea.

Având în vedere anomaliile determinate de aplicarea noului Cod Fiscal în ce priveşte impozitarea proprietăţii, senatorul îi cere premierului Dacian Cioloş ca modul de elaborare a raportelor de evaluare a imobilelor să revină la normal, adică "să reflecte preţul de piaţă al imobilului, nu să fie bazate pe un simplu catalog fix", consiliile locale să poată ajusta procentul de impozitare în cursul anului pentru a repara astfel de anomalii venite "de la centru", iar impozitul să fie impus doar pentru perioada cât este în proprietatea unei persoanei, adică revenirea la sistemul de fracţie care a funcţionat bine până acum, plus "destituirea de urgenţă a celor din cadrul Ministerului Finanţelor implicaţi în realizarea normelor de aplicare a noului Cod Fiscal".

De ce, dragă Dragu?

Tot luni, senatorul Cristian Bodea i-a adresat şi ministrului Finanţelor, Anca Dragu, câte o întrebare privind două aspecte ce ţin de instituţiile subordonate acestui Minister.

Bodea spune că "Bihorul a fost condamnat să stea sub Cluj" deoarece printr-un ordin al preşedintelui ANAF, de la 1 februarie administrarea fiscală a contribuabililor mijlocii din Bihor a fost transferată de la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bihor la Direcţia Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca. "Se produce, evident, inclusiv reducerea drastică a volumului încasărilor la buget înregistrate în Bihor, acesta fiind un alt efect nociv al ordinului, pe lângă plimbarea întreprinderilor mijlocii între judeţe, pe banii şi pe timpul acestora", spune Bodea.

Având în vedere această situaţie, senatorul bihorean îi cere ministrului să explice de ce această decizie a fost luată de şeful ANAF în numele "eficientizării activităţii" şi în ce fel va fi "eficientizată" activitatea, în mod concret. "Vreau să-mi explicaţi clar şi inteligibil, nu citând din texte de legi, care este eficienţa acestei mutări şi cum ajută guvernul Cioloş mediul de afaceri care ţine în viaţă economia acestei ţări. Şi, mai mult decât atât, vă rog să precizaţi ce veţi face pentru a corecta o situaţie injustă, nocivă şi inexplicabilă fiscal pentru judeţul Bihor?".

Cea de-a doua întrebare adresată ministrului Finanţelor de Bodea vizează faptul că, deşi anul trecut a intrat în vigoare Legea 120/2015, potrivit căreia aşa numiţii "investitori individuali-business angels" pot beneficia de facilităţi fiscale dacă sprijină prin investiţii microîntreprinderi şi întreprinderi mici, normele metodologice de aplicare a acestei legi nu au fost încă elaborate.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
???Pe ce lume traiesti???
Pina acuma unde-ai fost bai pacalici...pe cine crezi ca mai prostesti???Si cam cum sa faca Ciolos??? sa desfiinteze o hotarare de Consiliu Local...poate te adresezi direct bolovanului...mai usor..zic..
Postat 09 Februarie 2016, 09:20 de Tinas
Hahaha
Vine primavara,latra cainii,hauhauhau,s-a trezit Bodea.....Hahhhhhuhauhauuuuuuuu....!
Postat 09 Februarie 2016, 07:27 de grigore
poate mai intreaba si in partid domnul bodea...
de ce un oradean plateste pentru imobilele nerezidentiale un impozit de 5 ori mai mare decat un clujean sau un bucurestean? or fi mai bogati oradenii sau asa inteleg liberali locali sa sprijine proprietarii?
Postat 08 Februarie 2016, 22:02 de Florin25
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5223 RON
  • 1 EUR = 5.2581 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON