URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Iulie 2014, 15:56

Se vede că la CJ toţi sunt la putere: unanimitate la votarea Strategiei de dezvoltare a Bihorului pe următorii 6 ani

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Dacă până luna trecută nu scăpa nicio ocazie să-l critice - la doar trei zile după ce congresele celor două partide au aprobat înfiinţarea Alianţei Creştin Liberale şi viitoarea fuziune - şeful grupului de consilieri judeţeni PDL, Ionel Avrigeanu, s-a dovedit cât se poate de amical cu preşedintele organizaţiei judeţene PNL şi al Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa.

La cel mai important punct de pe ordinea de zi a şedinţei CJ de luni, 28 iulie, şi anume dezbaterea şi adoptarea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Bihor pe perioada 2014-2020, toţi politicienii prezenţi în sală au votat în unanimitate proiectul, fără nicio critică.

Însuşi Avrigeanu a avut doar "două observaţii", cum s-a exprimat, ambele pur formale: una viza diferenţa de conţinut între varianta de proiect trimisă aleşilor şi cea postată pe site-ul instituţiei, iar cealaltă faptul că nu Tinca este cea mai mare comună din judeţ, cum se arată în Strategie, ci Sânmartin.

La fel de curtenitor, Cornel Popa, care până acum răspundea acid la "cârcotelile" şefului Opoziţiei din CJ, de data asta a fost extrem de amabil cu Avrigeanu, şi i-a dat dreptate. "Are dreptate domnul consilier Avrigeanu, ar trebui să se intervină şi pe site", a spus preşedintele CJ şi al PNL şi - ca urmare - viitorul şef de partid al (încă) pedelistului.

În ceea ce priveşte Strategia, aceasta a fost întocmită de firma RomActiv Business contra unei sume de peste 90.000 de euro în cursul anului trecut, în urma a patru dezbateri publice prealabile, a întâlnirilor cu reprezentanţii aproape tuturor administraţiilor locale din judeţ şi cu 115 reprezentanţi ai altor instituţii publice şi cu reprezentanţi ai societăţii civile.

Potrivit prezentării sumare făcute în faţa aleşilor bihorenilor de unul dintre autori, Strategia cuprinde "patru obiective strategice" - dezvoltarea infrastructurii, creşterea competitivităţii economice, valorificarea potenţialului turistic şi dezvoltarea serviciilor publice - şi "cinci iniţiative strategice" (adică seturi de proiecte) pentru atingerea obiectivelor: modernizarea Aeroportului Oradea, dezvoltarea mediului de afaceri în trei zone (Tileagd-Aleşd, Beiuş şi Marghita-Valea Ierului-Valea lui Mihai), precum şi dezvoltarea turismului în zona montană a judeţului.

Anul trecut, Avrigeanu şi colegii săi din PDL criticau atât suma cu care CJ a plătit Strategia, cât şi conţinutul stufos (în cele 350 de pagini se reglementează, de pildă, inclusiv necesitatea electrificării căii ferate Oradea-Cluj, deşi aceasta nu aparţine Consiliului Judeţean, ci Ministerului Transporturilor).

Detalii despre Strategia de dezvoltare a judeţului Bihor 2014-2020 găsiţi în articolul "Ce vor pentru Bihor? Pentru următorii 7 ani Bihorul are proiecte de 1,4 miliarde euro"

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON