URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Consumul de apă poate avea o influenţă nefavorabilă asupra organismului atunci când apa conţine agenţii patogeni ai bolilor infecţioase, când are o compoziţie deosebită de cea a apei potabile şi când apa are gust sau miros ce o fac improprie consumului. Aceste modificări ale normelor de potabilitate pot fi determinate cel mai des de caracteristicile solului stăbătut de către ape şi impurificării cu ape uzate fecaloid-menajere sau industriale.

Școala lui Sorban: Școala din Lugașu de Jos devine „azil” pentru soția primarului și pentru o colegă din UDMR

Școala lui Sorban: Școala din Lugașu de Jos devine „azil” pentru soția primarului și pentru o colegă din UDMR „PUNGUȚA” CU MULȚI BANI. Nevasta primarului din Lugașu de Jos, Sorban Orsolya (stânga), și colega sa din UDMR, Lörincz Matild (dreapta), ar costa lunar cam 7.000 lei școala din comună, pe care edilul a vrut s-o „rupă” anul trecut ca să înființeze una separată (foto) în satul său, Urvind. Exclusiv maghiară, cu doar 90 de elevi!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernanții pregătesc reducerea cheltuielilor bugetare, inclusiv prin înghețarea angajărilor, dar politrucilor „din teritoriu” nu le pasă. Dimpotrivă, pregătesc noi angajări, pentru ai lor.

La școala din Lugașu de Jos se vrea secretară, fără concurs, soția primarului UDMR-ist Sorban Orsoloya, iar o colegă de partid va ocupa un post special înființat, de directoare adjunctă, din postura de... inculpată pentru contrabandă cu țigări. 

Pentru „prima doamnă” 

Școala din Lugașu de Jos este în centrul unui nou scandal, după multe altele prin care a trecut în ultimii ani, toate iscate de ambițiile primarului Sorban Levente (foto). Cel mai mare s-a consumat în 2020, când, la dorința edilului, directorul Técsi Francisc a transformat-o în școală profesională, deși nu îndeplinea nicio condiție, așa că Ministerul Educației a readus-o la statutul de gimnaziu, iar Técsi a fost lăsat fără funcție. Altul a fost anul trecut, când edilul a cerut „ruperea” celor 9 clase cu predare în limba maghiară din Urvind și transformarea lor într-o școală separată, exclusiv maghiară, propunerea fiind respinsă de IȘJ și de Minister. 

Același Sorban își făcuse o altă poftă, strict personală, în 2017. Profitând că Legea Educației permitea autorităților locale să finanțeze posturi auxiliare în învățământ, a rezolvat înființarea, pe lângă postul de secretară finanțat de Minister, a unuia de secretară șefă, finanțat de Primărie, iar asta deși unitatea are doar 493 de elevi și 54 de cadre didactice. Scopul a fost angajarea pe postul călduț, sigur și bine plătit, a propriei soții, Sorban Orsolya, care după un an a intrat în concediu de maternitate. Asta până în august 2020, când și-a luat concediu fără salariu, întâi pe 6 luni, apoi pe încă 6 luni, după care l-a mai prelungit cu încă un an, până în februarie 2023. 

Convinsă că „îi aparține” 

În decembrie anul trecut, femeia a cerut să revină în activitate, dar pe alt post, ceea ce, spune actuala directoare Loredana Berzovan (foto), este ilegal. Concret, pentru că în 2020 legea a fost schimbată și nu mai permite existența unor posturi finanțate de autoritățile locale, Sorban a solicitat „reîncadrarea” pe postul de secretară finanțat de Minister, vacantat în toamna anului trecut, când persoana care îl ocupase s-a transferat la o grădiniță din Aleșd.

„Cererile privind personalul le soluționează Consiliul de Administrație al școlii, care a respins-o. Aprobarea ar fi ilegală, pentru că doamna Sorban a plecat de pe un post plătit de Primărie și acum vrea altul, plătit de Minister, pentru care nu a dat concurs. De altfel, școala a demarat procedura de concurs pentru acest post, dar ea nu s-a înscris. Probabil consideră că îi aparține”, spune directoarea.

„Cu avizul UDMR” 

În plus, și partidul primarului vrea o angajare la școala din Lugaș, invocând că legea permite - fără ca acest lucru să fie, totuși, obligatoriu - ca unitățile de învățământ cu mai mult de 25 de clase unde se predă și în limbile minorităților naționale să aibă un director adjunct numit „cu avizul organizației care reprezintă minoritatea în Parlamentul României”, în acest caz al UDMR. Asta, deși din totalul de 29 clase, cele 9 cu predare în maghiară au sub 10 elevi fiecare!

Anul trecut, favorit pentru acest post era fostul director Técsi Francisc, dar n-a obținut avizul CA-ului IȘJ, tocmai din cauza ilegalităților din trecut, iar în primăvara aceasta UDMR l-a schimbat cu o altă propunere: Lörincz Matild, profesoară la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din Tileagd. „A fost propusă cu avizul UDMR și va fi numită de la 1 mai. Nu a existat niciun motiv legal să nu aprobăm propunerea”, spune șeful IȘJ Bihor, Horea Abrudan. Lörincz va deveni deci directoare adjunctă la Lugaș, dar își va păstra și postul de profesoară la Tileagd.

Directoare cu fumuri

Ce nu știa inspectorul general, dar a aflat de la BIHOREANUL, este că femeia are o gravă problemă nu doar etică, ci și juridică: împreună cu alte 10 persoane, este judecată pentru infracțiuni la regimul vamal, mai precis contrabandă cu țigări. „Acum 4 ani Poliția i-a făcut percheziții acasă și a găsit o cantitate mare, fără acte, pentru vânzare”, a explicat o sursă a ziarului.

Spre deosebire de Sorban, care a refuzat să răspundă reporterului, Lörincz a acceptat o discuție, dar a închis-o imediat ce dialogul a ajuns la chestiunea judecării sale pentru contrabandă. „Despre asta nu vreau să vorbesc”, a spus ea, insistând doar că merită promovarea, deoarece „mereu pun pe primul plan copiii”. 

În cazul său, Judecătoria Aleșd urmează să pronunțe o primă sentință pe 4 mai. Indiferent care va fi aceasta, pata de pe obrazul profesoarei tot va rămâne, oricâte „avize” i-ar da partidul...


În urma publicării acestui articol în săptămânalul BIHOREANUL, primarul comunei Lugașu de Jos a transmis un drept la replică. Precizăm că soția edilului a refuzat să dea lămuriri ziarului, iar așa zisa „replică” nu lămurește nici ea chestiunile de actualitate ridicate de articol. Acesta poate fi citit în întregime mai jos:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
...
Oare in acea primarie exista un angajat care sa il sfatuiasca sau macar sa ii reciteasca scrisorile domnului primar? In momentele lui pline de emotie in a-si dovedi calitatile a cam facut cateva greseli grosolane in 'dreptul lui la replica'. Faptele vorbesc de la sine oricât ar încerca el sa dovedeasca cat de bun primar si gospodar e. P.S. sper ca urmatorul articol sa fie tot despre el, dar si despre faptul ca se muta intr-o celula a penitenciarului. Pentru o minte normala e deja prea mult ceea ce face si isi permite acest specimen.
Postat 04 Mai 2023, 22:52 de corm16
sobolanul
cand intra sobolanul asta de sorban la puscarie?
Postat 04 Mai 2023, 20:56 de roger
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON