URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
28 Decembrie 2018, 13:28

Şcoala bătăilor. Violenţele se ţin lanţ la Liceul Bariţiu: ajutat de doi amici, un elev băut a bătut trei colegi (VIDEO)

Într-o şcoală din Oradea, violenţa naşte violenţă. Ca-n junglă, unde animalele mai mici devin victimele celor mai puternice, elevii Liceului Tehnologic special nr. 1 George Bariţiu sunt agresaţi când de personal, când de colegii mai mari.

Ultima oară s-a întâmplat la mijlocul lunii decembrie, când trei elevi şi-au bătut trei colegi pentru care a trebuit chemată Salvarea. Singurii sancţionaţi sunt tinerii, despre supraveghetori conducerea şcolii considerând că şi-au făcut datoria... fiindcă au sunat la 112.

Ca-n ghetou

Tutelat de Consiliul Judeţean şi coordonat de Inspectoratul Şcolar ca şcoală de meserii şi şcoală specială, pentru integrarea profesională a tinerilor cu deficienţe fizice şi psihice, Liceul Bariţiu a "găzduit" în ultimul trimestru locul mai multe scandaluri.

În octombrie, BIHOREANUL dezvăluia că în curtea unităţii, în plină zi, un elev de 17 ani şi-a umilit doi colegi, forţându-l pe unul, inclusiv cu bătaia, să-i facă sex oral celuilalt. După o lună, timp în care conducerea şcolii n-a iniţiat nicio anchetă internă, părinţii unui elev cu dizabilităţi a cerut ajutorul unui fost ministru, semnalând că fiul lor a fost agresat "cu electroşocuri" de paznicii liceului. Abia după acest al doilea caz, deşi a decis că "nu au avut loc aceste forme de violenţă fizică", IŞJ a revocat mandatele directorului Tiberiu Sîncelean şi adjunctei Mariana Şandor, fiindcă "nu au îndeplinit anumite obligaţii din contractul de management".

În liceu, însă, agresivitatea a rămas aceeaşi. Sâmbătă, 8 decembrie, un tânăr şi-a bătut cu sălbăticie un coleg sub privirile altor patru, care nici nu au încercat să-i despartă, agresiunea fiind filmată şi pusă pe Facebook de un proaspăt absolvent.

Joi, 13

O anchetă disciplinară a fost iniţiată abia după a patra agresiune, care a avut loc câteva zile mai târziu şi a necesitat intervenţia Ambulanţei şi a Poliţiei. Joi, 13 decembrie, un elev de clasa a XII-a cazat în internatul şcolii, zis Manu, a sărit să-şi bată un coleg de dormitor, alături de alţi doi tovarăşi, snopind în bătaie încă doi băieţi, pe lângă primul "pus la punct".

În acea după-amiază, Manu fusese în oraş şi s-a întors în internat băut. "Era furios. Prietena lui l-a văzut că a pupat o altă fată şi i-a spus că nu mai vrea să-l vadă. După masa de seară, Manu s-a dus la el în dormitor, unde împreună cu alţi doi prieteni a bătut trei băieţi", a povestit o elevă.

Cel mai afectat a fost un adolescent de clasa a IX-a, lovit minute în şir cu picioarele şi cu pumnii, în faţă, în stomac şi peste picioare. "Din cauza gălăgiei, după câteva minute s-au adunat supraveghetorii şi l-au scos din mâinile lui Manu. Avea sânge pe faţă, nasul spart şi fruntea umflată".

Final amânat

Ileana Varga, directoarea liceului BarițiuNoua directoare a liceului, Ileana Varga (foto), a declarat BIHOREANULUI că în timpul şi după consumarea incidentului "s-au respectat procedurile legale". În acea seară, la ora 23.00, ea a fost alertată telefonic de un supraveghetor. "Am ajuns în 10 minute. Celor trei elevi agresaţi li se acorda primul ajutor, apoi ambulanţele i-au dus la spital pentru investigaţii. Din fericire, nu a fost necesară internarea lor. În aceeaşi seară, poliţiştii au început o anchetă". Supraveghetorii i-au raportat că Manu "mirosea a alcool şi a fost dus la cabinetul medical, dar a fost lăsat apoi să participe la program".

A doua zi, de dimineaţă, directoarea a luat "primele măsuri": a convocat părinţii elevilor, pentru ca profesorii să discute cu ei, tinerii au fost incluşi într-un program de consiliere psihologică, iar cei trei agresori au fost excluşi din internat, pentru a se evita alte incidente pe viitor. Întrebată dacă nu cumva ar trebui sancţionaţi, totuşi, şi supraveghetorii ori personalul medical, fiindcă au lăsat între colegi un tânăr ameţit de alcool şi agresiv, profesoara a răspuns că "a fost constituită şi o comisie de disciplină, care va trage concluziile în cel mult o săptămână".

Atât doar că, după termenul invocat, a refuzat să "deconspire" concluziile anchetei şi propunerile comisiei disciplinare, motivând că nu a putut fi întrunit şi Consiliul de Administraţie al şcolii. Doar vin sărbătorile...


STATISTICI
Cifre în scădere

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar şi ai Poliţiei Bihor analizează lunar fenomenul infracţional din şcoli, care, statistic, este în scădere: în anul şcolar 2017-2018 s-au înregistrat 33 de infracţiuni în şcolile din judeţ, faţă de 72 în anul şcolar 2010-2011. Anul acesta, infracţiunile par să fi fost însă mai grave. De pildă, în octombrie 2018 s-au consemnat 2 fapte de loviri şi alte violenţe, un viol şi un furt, pe când în octombrie 2017 doar 5 furturi.

 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON

Atenție, conținut explicit, interzis minorilor. Prin continuarea navigării, vă asumați că aveți peste 18 ani.