Scandal sângeros, joi seară, în faţa unui bar de la parterul unui bloc de pe strada Simion Mehedinţi, unde un orădean de 55 ani s-a luat la bătaie cu un tânăr de 29 ani din Dobreşti.
Altercaţia a început în jurul orei 19.30, după cum spun sursele BIHOREANULUI, chiar în timp ce, în blocul vecin, pompierii interveneau pentru a stinge incendiul provocat de un locatar care a adormit cu oala de mâncare pe aragaz.
Cei doi combatanţi se aflau pe terasa barului şi s-au luat la ceartă cel mai probabil pe fondul consumului de alcool iar în scurt timp, discuţiile au degenerat în îmbrânceli. Orădeanul a luat o sticlă de bere, a spart-o, iar apoi l-a crestat pe tânăr în zona capului, mâinilor şi picioarelor.
Chemaţi de urgenţă, poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au aplanat conflictul, agresorul fiind ridicat şi condus la sediul instituţiei pentru declaraţii.
Victima a fost transportată de un echipaj medical la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, şi a ajuns imediat în sala de operaţie. „A avut o hemoragie puternică din cauza tăieturii de la nivelul şoldului, care a necesitat o intervenţie chirurgicală”,a declarat pentru BIHOREANUL şeful SMURD-UPU Bihor, dr Hadrian Borcea.
Tânărul se află internat la secţia Chirurgie a Spitalului, iar agresorul său s-a ales cu dosar penal.
„Poliţiştii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au întocmit dosar penal pe numele orădeanului, deocamdată pentru loviri”, a declarat, vineri, ofiţerul de presă al Poliţiei Bihor, Ioana Lascău.
Pe de altă parte, însă, locatarii din vecinătatea barului se plâng că scandalul de joi seara nu este unui izolat. "În bar şi pe terasa localului sunt frecvent scandaluri. Şi este în faţa unui parc pentru copii, dotat de Primărie", se plânge unul din cititorii BIHOREANULUI.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.