URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 09 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
16 Iulie 2017, 15:35

Scandal în mall: Un cântăreţ de manele a fost înjunghiat de un cunoscut interlop arădean

Scandal în mall: Un cântăreţ de manele a fost înjunghiat de un cunoscut interlop arădean foto: Aradon
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un cântăreţ de manele, Ioan Dinescu, a fost înjunghiat duminică dimineaţa într-un mall din Arad, de un cunoscut interlop din oraş, în urma unui conflict care a pornit de la jocurile de noroc. Interlopul Daniel Florin Vesa voia să-şi însuşeacă jackpot-ul manelistului.

Ioan Dinescu (foto stânga), în vârstă de 38 de ani, a fost înjunghiat de un bărbat în vârstă de 45 de ani, cunoscut interlop din oraş.

Potrivit presei locale, cântăreţul ar fi jucat la un aparat de poker o sumă mare de bani, circa 1.000 de euro, şi se aştepta să prindă marele pot.

Daniel Florin Vesa (foto dreapta), cunoscut pentru legăturile cu lumea interlopă, l-ar fi ochit pe cântăreţ şi, când a văzut că a tot crescut miza şi avea şanse să câştige, l-a îndepărtat de la aparat, cu câteva palme, pentru a-i lua locul.

Un agent de pază al casinoului şi al sălii de jocuri mecanice a intervenit şi i-a condus pe amândoi în parcarea mall-ului, unde interlopul a scos un briceag şi l-a înjunghiat pe cântăreţul respectiv, iar pe agentul de pază, în vârstă de 23 de ani, l-a rănit uşor în zona spatelui.

Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, pentru a fi operate. "Bărbatul a ajuns la spital cu plagă abdominală înjunghiată, este în sala de operaţie în acest moment şi va fi transferat la ATI", a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, Simina Roz.

Agresorul a fugit de la faţa locului, el fiind prins ulterior de către poliţişti. "La scurt timp după incident, autorul a fost indentifcat de poliţişti, dus al sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad pentru audieri şi clarificarea împrejurărilor în care s-au comis faptele. Cercetările sunt desfăşurate de către colegii de la Serviciul Investigaţii Criminale"; a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.

Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului pentru a aduna probe, dar şi pentru a viziona ce au suprins camerele de supraveghere din zonă.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.614 RON
  • 1 EUR = 4.9679 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON