URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 20 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Asemănările dintre Marghita şi Bucureşti sunt uluitoare. Amândouă sunt nişte localităţi cu mare potenţial, dar care sunt jefuite în fiecare ciclu electoral de cei care ar trebui să le conducă. Concubinajul între toate partidele care s-au perindat la putere a făcut să existe o şogoreală indestructibilă, ce a pus la punct un sistem impecabil de sifonare a banilor publici.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Putea fi un "eveniment". În fond, AUR e un partid de succes, intrat în Parlament cu 9% în 2020 dar ajuns la 19,1% în sondaje, şi promitea ceva rar: expunerea unei viziuni economice. N-a fost, însă, căci doar discursul de încheiere al lui George Simion l-a salvat de la rapida uitare din partea celor cam 120 de ascultători.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O recentă modificare a Codului Rutier repară una dintre problemele vechi ale legislaţiei rutiere. În esenţă, până la modificările aduse prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2023, o persoană condamnată pentru o infracţiune rutieră (spre exemplu, pentru conducere fără permis) nu avea nicio interdicţie în a obţine imediat după condamnare permisul de conducere.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
O altă formă de tulburare anxioasă este tulburarea anxioasă generalizată, care se deosebeşte de panică (unde simptomele apar brusc) prin faptul că bolnavii prezintă o anxietate difuză şi persistentă, fără fobii, atacuri de panică sau tulburare obsesiv-compulsivă.
23 Iunie 2022, 12:00

Sârbul Nikola Markovic va juca şi în următorul sezon la CSM CSU Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Jucătorul sârb Nikola Markovic va evolua şi în sezonul următor la echipa de baschet masculin CSM CSU Oradea, după ce a semnat un nou angajament cu clubul "roş-albastru".

În vârstă de 33 ani şi înalt de 2,07 metri, Nikola este jucător de poziţiile 4-5 şi se află deja la cel de-al cincilea sezon alături de echipa orădeană.

În sezonul recent încheiat, Nikola Markovic a avut 38 de jocuri în Liga Naţională pentru CSM CSU, evoluând şi în două partide din Cupa României. El a avut medii statistice de 8.3 puncte, 4.5 recuperări, 2.6 pase decisive şi 1.1 intercepţii în 22 minute.

De asemenea, pe plan european, în ediţia 2021-2022 Markovic a jucat de 14 ori în FIBA Europe Cup, unde a avut o medie de 8.0 puncte, 4.5 recuperări, 2.1 pase decisive şi 0.4 intercepţii în 23 minute pe partidă.

După cum notează site-ul clubului, cea mai bună prestaţie stagională a lui Nikola Markovic s-a consemnat în victoria cu Sporting Lisabona, în luna decembrie 2021, în deplasare, când el a contribuit cu 24 puncte, 4 recuperări, un capac şi a terminat cu 14 la +/-, respectiv cu 21 la eficienţă.

În total, în România, Nikola Markovic a adunat 99 de meciuri în Liga Naţională, 17 în Cupa României şi unul în SuperCupă.

"Jucător creativ şi îndemânatic, Nikola Markovic dispune de un vast arsenal specific jocului de baschet. El poate să contribuie atât la finalizare, cât şi la creaţie, fiind util în defensivă, precum şi a recuperare", a transmis conducerea clubului orădean.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6271 RON
  • 1 EUR = 4.92 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON