URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 11 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Iulie 2014, 07:55

Săracii bogaţi: Universitatea e în austeritate, universitarii au salarii de zeci de mii de lei

Săracii bogaţi: Universitatea e în austeritate, universitarii au salarii de zeci de mii de lei DE LA BINE LA RĂU. Responsabil cu finanţele Universităţii, Ioan Gheorghe Ţara (în dreapta) este cel mai bine plătit prorector, ceea ce universitarului i se pare firesc, dat fiind că rolul lui este să găsească soluţii ca să salveze instituţia de la faliment. În acelaşi timp, însă, Ţara îşi face griji şi pentru propriile resurse, căci spune cu năduf că anul acesta nici nu-i mai merge la fel de bine. "Nu mai am proiecte", oftează Ţara
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Chiar dacă Universitatea trece prin cea mai grea perioadă din existenţa sa, cu o vistierie tot mai sărăcită şi cu bani împrumutaţi de la bănci pentru a plăti salariile, o parte din angajaţi prosperă.

Şefii câştigă tot mai mult, în mare parte datorită finanţărilor europene, dar proiectele care îi îmbogăţesc pe ei dau bătăi de cap Universităţii, care rămâne cu banii blocaţi. Iar în timp ce angajaţii i se îmbogăţesc, instituţia o duce tot mai greu...

La mijlocul grilei

Lefurile cadrelor didactice sunt stabilite de lege, printr-o grilă ce fixează limitele minime şi maxime ale salariilor de încadrare pentru fiecare grad didactic în funcţie de vechimea în învăţământ. De pildă, un asistent universitar cu o vechime de 10 ani are un salariu de încadrare între 1.414-1.800 lei, în timp ce un profesor cu o vechime de 35 ani câştigă între 3.474-6.486 lei. Fiecare universitate are libertatea să decidă unde anume îşi pune angajaţii pe grilă, la Oradea fiind încadraţi la mijlocul acesteia.

Pe lângă salariile de încadrare, universitarii mai pot adăuga însă gradaţii de merit, adică 25% din salariu, banii primiţi la plata cu ora pentru cursurile predate peste normă şi, dacă au funcţii administrative, indemnizaţii de conducere.

Între Bursă şi proiecte

03_constantin-bungau_bihoreanul.jpgProfesor cu o vechime de 24 de ani, rectorul Universităţii, Constantin Bungău (foto), a câştigat anul trecut, potrivit declaraţiei de avere, 92.655 lei, adică 7.700 lei lunar. 6.035 lei ca salariu, iar restul banii primiţi pentru participarea în două proiecte cu finanţare europeană. Rectorul a câştigat mai puţin decât în 2012, când primea 8.200 lei/lună, pentru că a decis să-şi taie singur leafa, ţinând cont de sărăcia instituţiei.

"Nu iau gradaţie de merit şi nici indemnizaţie de conducere", explică rectorul. Bungău susţine că, încă de când s-a angajat la Universitate, în 1990, a ştiut că nu de aici îşi va face avere, aşa că are două magazine de piese auto, iar de un an este şi jucător la Bursă. Pricepere sau noroc, a câştigat din tranzacţionarea de acţiuni 45.000 lei. "Cred că dacă nu umbli după bani, vin banii după tine", îşi dezvăluie rectorul filozofia.

Subalternii, mai spornici

Bungău este printre puţinii universitari care şi-au publicat separat veniturile din salarii şi cele din proiecte. Drept urmare, BIHOREANUL le-a cerut, săptămâna trecută, celorlalţi şefi ai Universităţii să-şi precizeze veniturile defalcate, iar prima observaţie a fost că nici unul dintre ei nu ştie exact cât câştigă din salariu. Fiecare a acceptat, totuşi, să deconspire fluturaşul de salariu, a doua observaţie fiind aceea că rectorul este cel mai slab plătit conducător al instituţiei.

Preşedintele Senatului universitar, profesorul Sorin Curilă, câştigă tot mai bine an de an. În 2013, a încasat 137.364 lei, adică peste 13.100 lei pe lună, din care 8.364 lei sunt salariu, iar restul i-a realizat din proiecte. Peste rector au câştigat şi prorectorii, pentru că Bungău şi-a tăiat singur "sporurile", dar nu le-a cerut şi lor acelaşi lucru. De pildă, prorectorul responsabil cu studenţii, Simona Trip, a câştigat anul trecut 6.205 lei lunar, chiar dacă n-a fost membră în nicio echipă de cercetare.

Mai mult decât rectorul a câştigat şi prorectorul responsabil cu managementul cercetării, Sorin Şipoş, care a avut lunar, din salariu şi proiecte, 11.260 lei. Marcel Roşca, responsabil cu managementul academic, a câştigat în medie anul trecut 13.161 lei lunar, din care 2.000 lei în fiecare lună din proiecte. Răspunzătoare de patrimoniul Universităţii, prorectorul Marcela Prada a avut venituri ceva mai modeste: 6.534 lei lunar din salariu şi alţi 6.008 lei, pe tot anul, din proiecte.

Cel mai cel

Cel mai prosper universitar orădean este prorectorul responsabil cu managementul financiar, Ioan Gheorghe Ţara, fostul şef al Camerei de Conturi. Anul trecut, acesta a câştigat din salariu şi proiecte 181.394 lei, adică 15.116 lei în medie lunară! Salariul îi este de 9.200 lei/lună, iar din două proiecte europene a câştigat în medie alţi 6.000 lei/lună. Per total, anul trecut a adunat cu 63.000 lei mai mult decât în 2012.

"Mi se pare firesc ca prorectorii să fie plătiţi competitiv, pentru a face performanţă. Noi pentru asta am fost aduşi aici, să facem performanţă!", îşi explică prorectorul meritele. Performanţa lui Ţara şi a colegilor este aceea că, deşi în ultimii doi ani Universitatea trece prin cea mai neagră perioadă, angajaţii şi-au luat salariile la timp lună de lună. Adică faptul că încă instituţia n-a dat faliment, ca şi cum asta ar fi o mare izbândă...

Rămâne de văzut, însă, cum vor reuşi şefii Universităţii să păstreze pe mai departe acest echilibru, dat fiind că instituţia a încheiat anul 2013 cu un deficit de 7,6 milioane lei, iar simulările arată că salariile vor înghiţi în acest an 97% din banii primiţi de la Minister şi adunaţi din taxele de la studenţi! În plus, la finele anului trecut, Universitatea avea blocate în proiecte europene 17 milioane lei, bani din care o parte a ajuns tocmai în buzunarele universitarilor. În cazul în care aceste sume nu vor fi rambursate la timp, Universitatea ar putea fi nevoită să ia o a treia linie de credit, după ce una a fost accesată anul trecut, iar a doua este folosită în acest an.

Dacă nici această soluţie n-o va salva, va mai rămâne doar ca dascălii să vină cu bani de-acasă. Unii, după cum se vede, au de unde...


72
milioane de lei reprezintă fondul anual de salarii al Universităţii


TRANSPARENŢI
Oradea, în top la declaraţii

Potrivit legii, universitarii cu funcţii de conducere, la fel ca şi ceilalţi bugetari, trebuie să-şi publice anual declaraţiile de avere pe site-urile instituţiilor pe care le conduc, până cel târziu la data de 15 iunie. La Universitatea din Oradea, majoritatea declaraţiilor au fost publicate în termenul legal, excepţie făcând cinci decani: Aurora Mancia (Facultatea de Construcţii şi Arhitectură), Valentin Mirişan (Drept), Florian Bodog (Medicină şi Farmacie), Ioan Horga (Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării) şi Dumitru Megheşan (Teologie Ortodoxă). Universitatea orădeană merită totuşi lăudată, mai cu seamă că instituţii de renume, cum sunt Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi ori Universitatea de Vest din Timişoara, nici măcar nu şi-au publicat în ultimii doi ani vreo declaraţie.


ALTĂ VALOARE, ALTE SALARII
Mai săraci decât clujenii

Diferenţa între Universitatea din Oradea şi alte universităţi din ţară se vede nu doar în prestigiu, ci şi în salarii. Chiar dacă salariile universitarilor orădeni sunt uriaşe în comparaţie cu cele ale tinerilor asistenţi, care abia câştigă 1.500 lei pe lună, ele sunt modeste în comparaţie cu ale altor colegi din ţară. De pildă, rectorul Universităţii clujene Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop, a câştigat în 2013 nu mai puţin de 206.601 lei, adică peste 17.200 lei lunar, mai mult decât dublu faţă de Bungău. Este la fel de adevărat însă că UBB a avut în 2013 un buget de la Minister de 130 milioane lei, în timp ce Universitatea din Oradea a primit 40 milioane lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
nesimtire
Nici cu capusele de la Finante nu mi-e rusine ... Au salarii inexplicabil de mari , probabil ca fosti invatacei ai " ilustrilor " profesori de la UO . Mi-e scarba , mi-e lehamite cand il vad si pe taranul ala de Tara , plictisit de atata bine cat i-a fost si la Curtea de conturi , iar acuma se imbuiba mai departe cu sume fabuloase cu care poate vrea sa fie cel mai bogat om din cimitir ! Greata , asta simt !!!
Postat 15 Iulie 2014, 14:54 de titrat revoltat
Management de ”Sorbonica”. Ep.: Lipsă proiecte viabile: DA. Lipsă venituri personale: NIET!
I. ”DE LA BINE LA RĂU. Responsabil cu finanţele Universităţii, Ioan Gheorghe Ţara (în dreapta) este cel mai bine plătit prorector, ceea ce universitarului i se pare firesc, dat fiind că rolul lui este să găsească soluţii ca să salveze instituţia de la faliment. În acelaşi timp, însă, Ţara îşi face griji şi pentru propriile resurse, căci spune cu năduf că anul acesta nici nu-i mai merge la fel de bine. "Nu mai am proiecte", oftează Ţară.” 1. În mod cert dacă DNA-ul ar avea nişte magistraţi şi comisari/chestori model: Corrado Cattani, Moldovan (Miclovan, Alimănescu Eugen, Cambrea Gheorghe), care să se ocupe conform de “piovrele” din ”Sorbonicile” particulare şi de stat ale patriei, la UO nu s-ar fi vorbit de spectrul falimentului; 2. Faptul că anumite buzunare ale unor ”sorbonei” de top venituri ar mai trebui ”cusute”, respectiv îngustate, este una din soluţiile pertinente de reducere ale cheltuielilor UO. Cui nu-i convine, să se ducă să predea la: …Sorbona, Harvard, Oxford, Cambridge, Viena ş.a. Adică acolo pe unde studiază, sau vor studia, copiii lor, aspect care este o altă anomalie marca ”Sorbonica”! Poate mă contrazice ”George” de ”Sorbonica”, de exemplu. III. În timp ce unii (foşti) angajaţi UO, care nu duceau lipsă de idei viabile, putere de muncă, IQ, sau calităţi necesare unui bun cercetător, manager de proiect, respectiv cadru didactic dedicat, ci de un venit minimal decent, necesar lui şi familiei sale, factor extrem de stresant şi distructiv, erau marginalizaţi, diabolizaţi şi în final eliminaţi, de ”sorbonei” de top (venituri) ca: Bara Vasile, ”George” de ”Sorbonica” şi mentorul său: Ovidiu, respectiv de unii ca: Toderaş Radu Pantea şi afinele sale (fina de la IETI; nora naşului de la Biroul ”Diplome” ş.a.), unii se plâng că nu mai au idei de proiecte. 3. O singură sugestie de idee de proiect pt. domnul prorector Ţară şi cadrele didactice de specialitate competente de la FPM-UO: ţinând seama de terenul agricol deţinut de UO, înfinţarea unei plantaţii de nuc de minim 5 ha, ar fi o adevărată mină de aur pentru U.O., peste cca. 6÷7 ani. Bănuiesc că ştiţi cu cât se vinde miezul de nucă la Londra, de exemplu. Ar fi şi un excelent loc de studiu, respectiv de practică pentru studenţii care studiază Pomicultura, respectiv Horticultura. P.S. Mult succes dle prorector Ţară. Dumnezeu să binecuvinteze România şi pe dascălii ei ”pur-sânge”, care mai sunt. Ca şi pe studenţii de la U.O.
Postat 05 Iulie 2014, 18:31 de steve
Dumnezeu sa te ierte, aveam incredere in tine
Dezamagire pe chipul multor oameni normali. Bungau de unde ai adunat banii cu care "joci" pe bursa? Nici macar nu stii ce inseamna bursa. Ai cumparat niste actiuni la SIF-URI si te dai jucator pe bursa . Isti penal rau fraiere. Esti bun doar pentru prosti si hoti. Acum m-am lamurit total cine esti si ce poti. Mai bine ramaneai decan si nu te descopereau oanenii cat esti de slab pregatit. Doar fitele sunt de tine. Te au multi oameni la mana. Esti un ratat daca mai gresesti. Evaziune fiscala, munca la negru, spalare de bani, la agazine si la Universitate, abuz in serviciu, trafic de influienta, participare la grup infractional, favorizarea infractorului, foloase necuvenite, cheltuirea necorespunzatoare a banului public, nerespectarea legii privind promovarile etc. sunt cateva acuzatii pe care se pare ca multi ti le pot face si dovedii (nu mai pomenim de sotia ta). Nu doresc dusmanilor mei sa fie in locul tau. Cu toate milioanele de euro pe care le detii (ca avere) tu si familia ta sunteti de mila.
Postat 05 Iulie 2014, 14:52 de scarbit
Ingenuos bastardz
Nu sunt mari salariile pentru obligatiile la care se inhama acesti oameni. Dar sunt mici, daca nu inexistente, realizarile lor. Studentii iesiti din mainile acestor pseudo-universitari sunt carne de tun pentru angajatorii ieftini, la munca de jos. Si sunt, precis, tineri cu potential, care pusi in fata altor repere morale si stiintifice, ar evolua cu totul altfel.
Postat 04 Iulie 2014, 23:27 de Po®c III
the trucks
,dacii se trag din traci,faceti un pariu?la un test de cultura generala ar pica 80-90%din asa zisii"profesori"platiti cu suta de meleoane pe luna
Postat 04 Iulie 2014, 16:44 de the ducks comes from
Adevărul despre UO
Adevărul e că la Universitatea din Oradea se înscriu studenți care, din diferite motive, nu își permit să meargă la o universitate mai de Doamne-ajută! Strict pe această masă s-au bazat conducătorii ei, în cei 25 de ani de existență. Iar această masă e din ce în ce mai restrânsă, din cauza scăderii demografice și din cauza bacalaureatului mai greu de luat. Cum se explică faptul că nu există o singură facultate din cadrul Universității care fie atât de bună și de renumită încât să atragă studenți de prin toată țara? 99% o reprezintă studenții din Bihor, Sălaj, Satu Mare și eventual Maramureș. Asta o știu și „managerii”, dar sunt prea încuiați să facă ceva în direcția asta. Fiecare a mers pe principiul „după mine, potopul”. Exemplu concret de gândire cu dosul: taxa de transfer gândită de renumitul gânditor Bungău. În loc să creeze condiții de a-i atrage pe studenții altor orașe printr-un învățământ de calitate, i-a alungat și pe cei care (zice dânsul) s-ar fi gândit să facă aici doar primul an, pentru a se transfera mai apoi în altă parte.
Postat 04 Iulie 2014, 15:03 de Francisc
Sugestie de subiect pentru BIHOREANUL
Faptul că Universitatea din Oradea e doar o fabrică de diplome se știe deja. Oricât de mult s-ar strădui unii să acrediteze ideea că e o universitate tânără, cu profesori ambițioși, cu o altă mentalitate, dornici să reformeze sistemul, astea sunt doar povești. Crudul adevăr e că Universitatea din Oradea nu reprezintă o autoritate în fața studenților. Nu e mare diferență între această instituție de învățământ și Spiru Haret, de pildă. E doar o cloacă ceva mai mare a acestui sistem găunos de învățământ. Sunt zeci, probabil sute de profesori care nu vin la cursuri, dar în schimb își iau salariile întregi. În schimbul acestui favor, la examene, se fac că nu îi văd studenții care copiază. Sunt din ce în ce mai multe examene la care nu mai e nevoie de mari ingeniozități precum micro-căști sau mai știu eu ce. Aproape că s-a ajuns în faza în care studentul copiază de pe tabletă, direct sub nasul profesorului. Și nu e vorba de facultăți de „balet” (gen Arte sau Teologie), ci de facultăți afiliate unor domenii chiar dificile și importante! Sugestie pentru Bihoreanul: câte referate de exmatriculare pentru copiat la examene s-au făcut în ultimii ani?
Postat 04 Iulie 2014, 14:54 de Francisc
Uimit!
Dupa o stire ca asta ... va spun ca am ramas picat pe ganduri, suna chiar ultra SF, mai frate..., chiar asa???? Salariul meu pe un an e mai mic decat al lor pe o luna....Nu mai am cuvinte la asa scoruri, cu toate acestea nu as vrea sa fiu in locul lor, nici macar o clipa.
Postat 04 Iulie 2014, 14:36 de IOi
Cosa Nostra de Oradea ...
in groapa e Univeristatea Oradea, culmea ca Bungy stie sa faca bani doar pentru el, la fel si profesorii pentru univeristate nimic,doar o vaca buna de muls pana crapa asta e singura filozofie cum sa cheltuiesti 108% pentru salarii din buget, deja s-au imprumutat la banci la greu si palatul Facultatii de Medicina e pus gaj, noroc ca Romanul isi mai completeaza banutii cu niste spagutza ... nenorocitilor
Postat 04 Iulie 2014, 12:57 de Johny B
Bodog
Banii ca banii dar de ce nu scrie Bihoreanul despre traficul de influenta si alte asemenea. Cu au ajuns fetele domnului senator sa li se recorecteze notele la evaluarea nationala si la romana si la matematica? Chiar asa s-a gresit la ambele fete si la ambele materii?
Postat 04 Iulie 2014, 09:54 de Incoruptibil
Minciunile şi ipocrizia unui rector caută să acopere şpăgile !?!
"Nu iau gradaţie de merit şi nici indemnizaţie de conducere", explică rectorul. Bungău susţine că, încă de când s-a angajat la Universitate, în 1990, a ştiut că nu de aici îşi va face avere, aşa că are două magazine de piese auto, iar de un an este şi jucător la Bursă. Pricepere sau noroc, a câştigat din tranzacţionarea de acţiuni 45.000 lei. "Cred că dacă nu umbli după bani, vin banii după tine", îşi dezvăluie rectorul filozofia. ... Pentru prima dată aud o asemenea aberaţie, că banii se ţin după om şi nu omul caută urma lor !?! Cu o asemenea atitudine şi filosofie de viaţă poţi să-ţi iei câmpii rectore şi să te duci să-i înveţi pe afgani cu cine se învecinează, că majoritatea dintre ei confundă Nepalul cu Napalmul de când sunt educaţi ca după programul Bologna !?!
Postat 04 Iulie 2014, 09:02 de Car®p III
!!!!!
La Sorbona oradeana, trai nineaca pe banii babachii! Saracii asistenti, niste coate goale.
Postat 04 Iulie 2014, 09:00 de Nelu
Bani de medicamente sa fie!
De la 1.000 euroi in sus pe citostatice sa dea!
Postat 04 Iulie 2014, 08:45 de Bean
Sărăcia competenţelor !?!
Văzând persoanele din poza acestui articol poţi cu uşurinţă realiza motivul pentru care UO se mai numeşte şi "Fabrica de Diplome" !?! Ce pot învăţa studenţii de la oameni precum Bungău, Ţară, Mancia, Bodog, Mirişan ... ş.a.??? Ăstora nu le-a plăcut cartea pe vremea când erau tineri, fiind obligaţi doar de împrejurări să-şi forţeze mintea la citit, interpretat, memorat, analizat şi comparat !?! Ceea ce nu ştie prea multă lume este că la orice proiect trebuie participat cu cu contribuţie proprie din partea beneficiarului, respectiv Universitatea Oradea în speţă !?! Iar contribuţia proprie acoperă cel puţin retribuţiile echipelor de proiect care, astfel, se plătesc din bugetul universităţii care este buget public !?! Cu alte cuvinte, pe lângă salariile primite din fonduri publice, aceşti "caraghioşi" care habar nu au care este esenţa unui proiect european sunt plătiţi cu retribuţii suplimentare tot din fonduri publice !?! Iar plata din aceeaşi sursă, pentru o persoană, a două salarii/retribuţii/indemnizaţii, este după lege pe linia incompatibilităţii !?! Tot după lege, care e proastă precum cei care au făcut-o, se exceptează de la prevederi tocmai "universitarii" !?! Ruşine !?!
Postat 04 Iulie 2014, 08:43 de Car®p III
mierabile..caractere...
stai sa vezi aia din instante.....parca lucreaza in occident....frate....dar lasa ...fraierii sa plateasca taxe, ca altii iau salarii bengoase, ce sa va zic tara de *....si se mira, instantele ca unii ajung infractori...ia sa fie salarul minim de 3000 sa vedeti ca nu mai au unii de lucru in asa zisa ,,justitie"...da ma rog astia se cred ceva d-zei, de isi permit asa ceva.....in tara asta bananiera, salarul maxim ar trebui sa fie 2.500 ron, sa se descurce toti, nu numai unii sa lucreze, si altii sa dea cu pixu si sa ia zeci de mii, asa cum sunt si spagarii din UO.gunoaie ,multe pe metru patrat...mai ales in Bihoru asta...
Postat 04 Iulie 2014, 08:30 de observator 2
asistent
1500 la asistenti este brutul nu netul. De aici se mai scade 30%.
Postat 04 Iulie 2014, 08:16 de asistent
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON