Arestat la domiciliu după ce a fost prins în flagrant când lua şpagă de la studenţi, prodecanului Facultăţii de Medicină şi Farmacie, Constantin Romanul, s-ar putea alege cu contractul de muncă suspendat de la Universitate.
Rectorul Constantin Bungău a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că Universitatea a fost înştiinţată oficial de Parchetul Bihor că Romanul este arestat la domiciliu, astfel că, dacă până la finele acestei săptămâni nu intervin schimbări, contractul său de muncă se suspendă de drept, conform Codului Muncii. Între timp, doctorul, care era şi şeful secţiei de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială la Spitalul Judeţean, a fost înlocuit din această funcţie cu dr. Emil Mărgineanu.
Cât despre o anchetă internă a Universităţii, Bungău a spus că aceasta va fi făcută de o comisie de analiză stabilită de Comisia de Etică. Însă şansele să rezolve ceva sunt minime, întrucât Legea Educaţiei Naţionale prevede că o astfel de anchetă se face prin cercetare şi audiere, ori "Universitatea degeaba îl cheamă pe Romanul la audieri", a precizat rectorul.
Bungău a mai reiterat ideea că niciun student ori profesor n-a sesizat vreodată practica prodecanului. De altfel, a spus el, nu s-a făcut o astfel de sesizare cu privire la niciun cadru didactic al Universităţii, chiar dacă studenţii au reprezentanţi în consiliile facultăţilor şi în Senat. "Chiar îi provoc pe studenţi să aibă curajul să spună acest lucru. Din momentul în care este menţionat aşa ceva într-un proces verbal de şedinţă, se pun automat în mişcare mecanismele pe care le are Legea Educaţiei", a declarat Bungău.
Citeşte pe această temă şi articolul "Împăratul şpăgilor: Cum a ajuns Romanul să fie săltat pentru luare de mită"
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.