URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 31 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
16 Octombrie 2012, 17:23

România, pe locul 4 în Europa la riscul de dezastre naturale

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

România ocupă locul 82 din 173 în clasamentul ţărilor cu cel mai mare risc de dezastre naturale, fiind pe primele locuri în Europa la acest capitol, la egalitate cu Republica Moldova.

Datele fac parte dintr-un raport realizat de Institutul pentru Mediu şi Securitate Umană al ONU, remis gândul de Asociaţia de protecţie a mediului Terra Mileniul III.

Conform raportului, România se află pe locul 4 în Europa la riscul de dezastre naturale, fiind depăşită doar de Albania (locul 38 mondial), Serbia (66) şi Grecia (72).

Cea mai sigură ţară din lume în ceea ce priveşte dezastrele naturale este Qatarul, în timp ce Vanuatu, un stat insular din Oceanul Pacific lovit frecvent de ciclonuri, este cel mai expus dezastrelor naturale.

În Europa, cea mai sigură ţară este Islanda, în ciuda numeroşilor vulcani.

Terra Mileniul III arată că, în România, efectele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente, determinând fenomene precum secetă extremă, inundaţii, incendii ori alunecări de teren.

Doar în 2012, au ars sute de hectare de păduri şi păşuni, din cauza incendiilor provocate de temperaturile ridicate, iar seceta a distrus cereale în valoare de 2,5-3 miliarde de euro. Aceste pierderi au generat şi altele, statul fiind nevoit să plătească plăţi compensatorii fermierilor care au rămas fără munca de peste an.

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat la Gândul că instituţia pe care o conduce va planta 15 milioane de puieţi în următoarea perioadă şi, de asemenea, va încerca să găsească fonduri pentru a proteja comunităţile de viscole, inundaţii, secetă ori alunecări de teren.

Sursa: Gândul

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON