URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 01 APRILIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 17 martie 2023 Autoritatea de Supraveghere Financiară a retras autorizația de funcționare a societății de asigurare Euroins, aspect foarte discutat în spațiul public. Cu toate acestea, nici comunicatele oficiale, nici știrile de presă nu prezintă întreaga realitate a acestui act, astfel încât se pot crea confuzii în practică, majoritatea fiind, evident, profitabile statului, care „scapă” de niște datorii.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
24 Octombrie 2012, 08:08

Roman preferă mazărea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Deputatul PSD Ioan Sorin Roman va candida din partea USL pentru colegiul 6 Salonta, unde a fost ales şi în 2008 în numele social-democraţilor.

Cum omul este într-o relaţie cam rece cu conducerea judeţeană a partidului, Bihorel a aflat că vrea ca anunţul oficial al candidaturii să fie făcut de celebrul şi veselul primar al Constanţei, Radu Mazăre.

Iar cum Răducu non-conformistul nu vine niciodată cu mâna goală, mai ales la aşa drum lung, alegătorii deputatului Roman îşi freacă deja mâinile şi ochii de bucurie aşteptându-l pe Che Guevara de pe Litoral să apară însoţit de un întreg harem. Să vedeţi atunci cum se vor buluci toţi localnicii să audă - dar mai ales să vadă - programul electoral propus de deputat!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
replica la @cefan
BAH @Cefan iti sta bine bah ca batjocoresti un consatean din Cefa care a ajuns deputat in Parlamentul Romaniei si va poarta numele localitatii dincolo de hotarele judetului Bihor .@Cefan esti tu inteligent intelijentule intelectual portocaliu ce esti,vezi de steaua ta ce sta sa se stinga ,lasa steaua deputatullui PSD Ioan Sorin Roman in pace ca sa straluceasca .@Cefan in locul tau decit sa batjocoresc mai bine as lauda ca aveti in localitatea Cefa un om,un taran care a ajuns in Parlamentul Romaniei .,as fi mindru de acest lucru,dar tu bajocoresti ,RUSINE sa-ti fie @cefan!Hai SICTIR da-te drecului !:))=))Acesta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 27 Octombrie 2012, 19:56 de Romanul Simplu
Mare si prost
Cat e de mare pe atat e de prost! Un taran vai de steaua lui!
Postat 26 Octombrie 2012, 21:31 de cefan
Succes USL!
Roman porneste dintr-o pozitie care nu-l avantajeaza, dar, in conditiile in care partenerii de coalitie, PNL si PC, joaca corect, poate castiga colegiul cu 50+1%. Boieriu reprezinta o garantie a implicarii liberalilor in ziua votului, impunandu-se un tratament adecvat adversarilor politici, in special candidatilor desemnati de PDL.
Postat 24 Octombrie 2012, 14:39 de SAFE
replica la articol
`vom trai si vom vedea pe cine vom vota!:))=))Are dreptate si adevar in afirmatii deputatuil PSD Ioan Sorin Roman? intreb si eu ca trebuie analizat acesti 4 ani de mandat de parlamentar.Este adevarat ca relatiile sunt cxam reci cu conducerea corupta a PSD Bihor asta sanu spun pe sleau conflictul dintre el si senatorul PSD Ioan Mang PLAGIATORUl care s-a amestecat in treburile din colegiul 6 Salonta Tinca ,dar si din comuna Cefa creend confluictul dintre deputatul PSd |Ioan sorin Roman si primarul ex PSD actual PDL Dumitru Barnau ,sa nu uitam si ideile proaste ale PLAGIATORULUi legate de alegerea primarului in Salonta ,ca daca opta la o intelegere locala cu PDL erau sanse de primar roman nu maghiar asa ca si acum ,sdunt multe conflicte nerezolvate intre deputatul PSD Ioan Sorin Roman si senatorul PSD Ioan Mang PLAGIATORUL,si in locul deputatului rezolvam conflictele pe fata cu senatoru,exista sanse ca filiala PSD Bihorsa fie mai credibila NU asa ca si acum condusa de un PLAGIATOR!:))=)) Solutii schimbarea presedintelui PSD Bihor, si a conducerii PSD Bihor pentru ca cei 2 ani de conducere `legal aleasa impusa ` vor trece in noiembrie Aceasta este opinia lui Romanul Simplu.
Postat 24 Octombrie 2012, 09:28 de Romanul Simplu
Noroc orb.
Cu sau fara Mazare, norocul anului 2008 nu se va mai repeta. Prietenii stiu de ce!
Postat 24 Octombrie 2012, 08:40 de Apolitic
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5545 RON
  • 1 EUR = 4.9485 RON
  • 1 HUF = 0.013 RON