URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
03 Iulie 2024, 14:25

Rezultatele Evaluării Naționale în Bihor: 71,4% dintre candidați au medii peste 5, mai puțini decât în 2023

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În județul Bihor, 71,4% dintre elevii care au susținut examenul de Evaluare Națională au obținut medii de peste 5, mai puțini decât în anul precedent, când rata de promovare era de peste 75%.

Potrivit datelor furnizate de Ministerul Educației, dintre cei 4.824 de elevi bihoreni înscriși la Evaluarea Națională, 4.391 au fost prezenți la probe (91%), iar din aceștia 1.257 (28,6%) au medii sub 5.

La proba de limba română, prezența a fost de 91,4%, la matematică - 91,1%, iar la limba maternă de 87,5%. Ministra Educației, Ligia Deca, a subliniat într-o conferință de presă susținută miercuri că Bihorul se află printre județele cu cea mai scăzută prezență la examenele de Evaluare Națională.

Dintre cei 3.134 de elevi bihoreni cu medii de peste 5, cei mai mulți - 749 - au medii între 7 și 7,99.

638 dintre elevi au medii între 5 și 5,99, 653 între 6 și 6,99, 689 între 8 și 8,99, iar 403 între 9 și 9,99.

Doi adolescenți din Bihor, unul absolvent al Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu și unul al Colegiului Național Emanuil Gojdu, au obținut media 10.

În Bihor, elevii au luat în total 37 de note de 10, dintre care 2 la limba maternă, 10 la limba română și 25 la matematică.

Înscrierile pentru admiterea la liceu vor începe pe 11 iulie, iar repartizarea computerizată la liceu va avea loc în data de 24 iulie.

Media de admitere pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a a absolvenților de gimnaziu este media generală la Evaluarea Națională, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele susținute.

Între 25 și 30 iulie, părinții și elevii vor depune dosarele de înscriere la școlile la care au fost repartizați.

Vezi mai jos detalii despre rezultatele elevilor la Evaluarea Națională:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON