URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Februarie 2014, 07:33

Revoluţia termală: Locuitorii din Nufărul se codesc înainte de-a trece la încălzirea geotermală

Revoluţia termală: Locuitorii din Nufărul se codesc înainte de-a trece la încălzirea geotermală CARTIER TERMAL. Începând din iarna anului viitor, cartierul Nufărul I se va încălzi cu apă geotermală. "Modernizarea sistemului de termoficare implică înlocuirea conductelor din cartier, aşa că în anii următori ar trebui să nu mai avem probleme cu avariile", spune viceprimarul Mircea Mălan. Dar pentru asta are nevoie de sprijinul orădenilor...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Modernizarea termoficării din cartierul Nufărul I stă în pixul locuitorilor zonei.

Pentru că proiectul implică desfiinţarea punctelor termice de cartier şi înlocuirea cu module la nivel de scară, municipalitatea s-a trezit că are nevoie de acordul orădenilor pentru montarea acestora la intrarea în blocuri. Altfel, proiectul cade. Şi este vorba de o investiţie de 14,4 milioane de euro!

Nufărul termal

Cererea de finanţare a fost scrisă în 2010, aprobarea s-a dat în 2012, lucrările nu au început nici în 2014! Modernizarea sistemului de încălzire din Nufărul I prin trecerea de pe agent termic furnizat de societatea Termoficare pe apă geotermală extrasă din două puţuri săpate în cartier s-a împotmolit chiar înaintea organizării licitaţiei pentru stabilirea constructorului.

Varianta finală a proiectului, refăcut în 2013, prevede desfiinţarea celor şapte puncte termice de cartier şi înlocuirea lor cu module termice la nivel de scară. Cum fiecare din cele 276 de module care vor fi montate în tot atâtea scări costă circa 10.000 de euro, municipalitatea a cerut orădenilor concesionarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de câte doi metri pătraţi la intrarea în blocuri, pentru a avea unde să amplaseze aparatura, la adăpost de intemperii, vandali şi hoţi.

Un eventual refuz echivalează cu pierderea finanţării. Nu de alta, dar dacă ar trebui să caute amplasamente pe domeniul public şi să umble după avizarea şi construirea unor adăposturi, municipalitatea nu s-ar mai încadra nici în buget, nici în termenul de predare al lucrării. Care este iunie 2015!

Un sistem, mai multe avantaje...

03_Mircea_Malan_bihoreanul_1.jpgCum fără acordul scris al asociaţiilor Primăria nu poate face nimic, viceprimarul Mircea Mălan (foto) s-a întâlnit deja de două ori cu reprezentanţii celor 75 de asociaţii de proprietari afectate. Edilul le-a cerut administratorilor să organizeze cât mai repede şedinţe de asociaţii pentru a-i convinge pe oameni să dea în comodat Primăriei, cu titlu gratuit, doi metri pătraţi din casa scărilor pe 20 de ani. Cum termenul de execuţie ar putea fi prelungit cel mult până în decembrie 2015, licitaţia ar trebui ţinută primăvara asta. "Vrem un răspuns cât mai rapid, deoarece dacă aşteptăm două luni după o şedinţă nu terminăm lucrările nici în cinci ani", spune viceprimarul.

Mălan afirmă că proiectul are doar avantaje: municipalitatea valorifică apa geotermală de sub oraş, înlocuieşte 36 de kilometri de conducte ruginite din cartier şi scapă de punctele termice, iar consumatorii vor avea servicii mai bune fără să dea un leu de la ei: "Orădenii nu prea au de ce se opune, pentru că nu vor plăti nimic. Modulele termice vor fi achiziţionate şi montate printr-un proiect european, iar curentul electric consumat de acestea va fi suportat de Termoficare, care le va şi întreţine", spune Mălan.

Viceprimarul susţine că noul sistem va îmbunătăţi imediat calitatea serviciilor: "Prin montarea modulelor termice, consumatorii vor fi racordaţi direct la reţeaua primară. Asta înseamnă că toamna vor putea porni încălzirea când doresc, că iarna vor putea regla din scară căldura din apartamente, iar dimineaţa nu vor mai aştepta să curgă apă caldă pentru că sistemul va avea pompe de recirculare".

"Să ne ieftinească încălzirea!"

După cum era de aşteptat, cererea municipalităţii de a prelua cu titlu gratuit un loc în casa scărilor pentru aparatură s-a izbit de refuz. După ce s-au fript ani de zile cu CET-ul, care scumpeşte periodic gigacaloria şi lasă cartierul fără căldură când e iarna mai grea, orădenii nu sunt prea dispuşi la concesii. Cei mai îndrăzneţi cer inclusiv ieftinirea gigacaloriei! "Sigur că sunt de acord cu trecerea pe apă geotermală şi cu montarea unui punct termic în scară, dar Primăria să ne ieftinească încălzirea, să nu ne pună să plătim gigacaloria de parcă ar fi pe gaz", a reclamat un orădean.

Pentru locuitorii cartierului, şedinţele de asociaţii organizate pentru împuternicirea administratorilor să semneze contractele de concesiune au fost un prilej să îşi verse năduful. "Dacă Primăria vrea să ia un loc din casa scării, să plătească chirie! Eu plătesc pentru orice, de la locul de parcare până la apa de ploaie!", a protestat un locatar. În plus, orădenii se tem că montarea în scară a modulelor termice le va îngreuna accesul cu mobilă sau obiecte voluminoase, că pompele de recirculare vor face gălăgie sau chiar că în cazul unei avarii instalaţiile ar putea inunda apartamentele de la parter....

Cu munca de lămurire

În ciuda cârcotaşilor, preşedinţii de asociaţii cred că până la urmă oamenii vor da curs cererii Primăriei. Dincolo de eventualele obiecţiuni legate de amplasarea modulelor în scările de bloc înguste de la blocurile tip X sau de faptul că acestea ar putea deranja vizual sau auditiv, locuitorii cartierului nu se opun proiectului. "Vă spun drept, unde am făcut şedinţă oamenii nu prea au vrut la început, dar după ce le-am explicat că aşa nu vor mai trebui să umple o vană ca să curgă apă caldă au acceptat", povesteşte Ioan Opriş, preşedintele Asociaţiei de Proprietari Ardealul.

De aceeaşi părere este şi Cornel Caraman, de la Asociaţia Familia. "Dacă nu trebuie plătit nimic şi noul sistem va face să urce căldura şi la etajul 9, unde acum caloriferele sunt reci, oamenii sunt în principiu de acord. În schimb se tem că, intrând mai multă căldură în bloc, vor plăti mai mult", zice bărbatul.

Cei mai receptivi s-au dovedit membrii Asociaţiei Speranţa 6. "Noi am vorbit, vom completa contractul de comodat şi îl vom duce la Primărie. În sfârşit ne modernizăm, scăpăm de nenorocitele astea de puncte termice şi nu mai depindem de alţii", spune administratorul Gheorghe Vaida.

Modul în care percep orădenii investiţia se va vedea însă cu adevărat abia la strângerea de semnături. Pentru a putea concesiona amplasamentele, şefii asociaţiilor de proprietari au nevoie de acceptul a jumătate plus unu din membri. Iar majoritatea văd deocamdată jumătatea goală a paharului...


"Trecerea pe apă geotermală nu va ieftini încălzirea în cartierul Nufărul I, dar va influenţa, fie şi puţin, preţul gigacaloriei la nivelul întregului oraş"

Mircea Mălan, viceprimar


CARTIERUL TERMAL
13.500
de locuitori ai cartierului Nufărul I se vor încălzi pe bază de apă geotermală


PRINCIPIUL CEAINICULUI
Căldură din răcirea apei geotermale

Copiată după sistemele de termoficare din ţările nordice, soluţia încălzirii cartierului Nufărul I pe apă geotermală prevede valorificarea celor două puncte de extracţie din zonă şi reinjecţia apei în subsol, pentru a nu secătui zăcămintele. Lichidul scos din pământ la 74 grade Celsius va fi "stors" de căldură în două trepte prin intermediul unei staţii geotermale ce va fi construită în zona străzii Bumbacului.

În prima fază, staţia preia căldura apei geotermale, coborând-o până la 54 de grade în schimbătoare de căldură, iar în a doua fază o forţează să cedeze din energia rămasă, de la 54 până la 16 grade Celsius, prin pompe de căldură, pentru a creşte eficienţa sistemului.

Fenomenul este similar celui prin care un ceainic fierbinte se răceşte forţat prin scufundarea în apă rece, încălzind lichidul în care a fost pus. În iernile reci, căldura extrasă din apa geotermală va fi suplimentată până la 102 grade Celsius cu agent termic furnizat de Electrocentrale prin magistrala 5.

Teoretic, sistemul va funcţiona fără pierderi de apă şi căldură. Proiectul prevede înlocuirea tuturor conductelor care leagă staţia geotermală de consumatorii finali, iar prin montarea modulelor termice la nivel de scară orădenii îşi vor putea regla temperatura din calorifere după bunul plac.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
16 Comentarii
da altii cum au facut???
Dar TVS-ul/RCS-RDS cum a putut sa instaleze cabluri, cutii si alte cele in scarile de bloc? Cu acordul caror proprietari? Da Compania de Apa cum a montat si ea tot felul de cutii si contoare? Dar Distrigaz? Dar Electrica? Dar Romtelecom? Dar altii??? Ori sunteti consecventi pana la capat in prostie, ori desteptarea!!!
Postat 20 Februarie 2014, 13:53 de pitiponcu
pt. Carp III
Toate bogatiile subsolului sunt proprietatea romanilor sau cel putin asa ar trebui sa fie, petrolul, gazele, aurul, nu sunt ale lui Basescu, Ponta, Bolojan si altii. Daca Oradea are marea sansa de a beneficia de apa termala, este normal ca orasul sa exploateze din plin acest avantaj de care sa beneficieze toti oradenii in mod egal. Dar la fel de normal mi se pare ca daca acest avantaj face ca incalzirea in Oradea, datorita apei termale, sa fie facuta cu cheltuieli mai mici atunci normal ar fi ca Gkl in Oradea sa fie la un pret mai mic fata de alte orase care nu au acest avantaj. Tot normal ar fi ca oradenii sa plateasca un pret mai mic pentru Gkl. Spune-ti acest lucru si prietenului dvs. Ilie Bolojan.
Postat 20 Februarie 2014, 12:16 de petru
Mari specialisti ai Primariei
Ce de profesionisti...tot timpul ne facem de ras :(
Postat 20 Februarie 2014, 08:21 de chuky
Apa geotermală din aria orădeană nu este proprietatea locuitorilor din Nufărul !?!
Aşa că preţul Gcal trebuie să fie acelaşi pe tot teritoriul, indiferent că sursa e gazul, apa geotermală, cărbunele sau soarele !?! Termoficarea, în orice sistem centralizat, este un serviciu public al localităţii, aşa că nu poate fi vorba de vreo diferenţiere de tarif !?!
Postat 19 Februarie 2014, 18:20 de Carp III
Bolojane, eşti eroul meu !?!
În sfârşit ţi-ai dat seama că CET e o cauză pierdută, aşa că nu mai e prioritatea energetică a urbei, iar ruşii o să rămână cu ochii în soare !?! Restul vine de la sine, că unde e foarte multă prostie mai apare şi câte o scânteie de inteligenţă !?!
Postat 19 Februarie 2014, 18:14 de Carp III
CET-ul masina de jecmanit Oradenii
la Oradea, CET-ul e vaca de muls principala a oradenilor,( pe langa parcari, impozite de tot felul) platim de ne indoim un serviciu de ceea mai proasta calitate,cate 1 saptamana fara caldura in ianuarie pe ger vi se pare normal, nici in cele mai prapadite orase din Moldova nu se intampla asa ceva, dar in orasul condus de Bolovan totul e posibil, incet incet Iosia, Nufarul si se va extinde trec pe apa termala si noi in loc sa platim nu 80 de lei ca la Beius dar 120-130 lei platim 270 lei Gcal ca dee vorba aia Oradea Mare cu Salarii Mici
Postat 19 Februarie 2014, 15:26 de Gelu
Microcentralele
La Beius microcentralele sunt in exterior in camere de termopan nu in Scara blocului. Prezentarile celor de la asociatie nu au niciun fel de date tehnice, ei spun ca asa le au de la primarie. Primaria nu are nicio stire referitoare la aceasta problema pe situl lor. Asociatia a spus ca putem vedea cum functioneaza la Debrecen .
Postat 19 Februarie 2014, 13:16 de sipos
Cunoscand ticalosia celor din primarie, propun...
... inchirierea catre primarie/cet a suprafetei de doi metri patrati. O chirie corecta ar fi undeva pe la 100 de euro/lunar/2mp. Primaria nu a concesionat nimanui o palma de loc pe degeaba. Atunci de ce cei din Nufarul sa faca primariei/cetului vreun cadou ?! Daca-si monteaza ,,jucaria" primaria/cet-ul nu o face pt. oradenii din Nufarul, o face pt. bani, ca-i termal, ca-i produs in centrala, agentul termic va fi platit de oradeni. Adica ce gandesc astia, penalii, ,,prosti sunt romanii, mancale-am p*la lor" ! P.s. Hotararile se iau cu votul a 2/3 dintre proprietarii membri ai asociatiei.
Postat 19 Februarie 2014, 11:59 de uslamist
elena
cine nu doreste sistem de incalzire modern, introdus gratuit, sa-si plateasca singuri cate o soba cu lemne.
Postat 19 Februarie 2014, 11:35 de pop
Nu este corect
Cetatenii au dreptate. Nu cedati, Sunt multe neclaritati din partea primariei. Nu se spune nimic despre pretul GigaC in viitor (in Iosia au schimbat incasatorul banilor si fara sa faca nimic primaria a dublat pretul. Era in regula daca ar fi redus pretul pe tot orasul daca au avut venituri suplimentare din Iosia). Degeaba se schimba distributia daca de la intrarea in bloc si pana la calorifer tevile sunt varza."În iernile reci, căldura extrasă din apa geotermală va fi suplimentată până la 102 grade Celsius cu agent termic furnizat de Electrocentrale prin magistrala 5" - asa vor umfla facturile, indiferent de vreme se va spune ca au suplimentat. In final, primaria poate creste preturile cum vrea si cand vrea, in curand nu va mai fi nici o diferenta intre gaz si CET (din contra si astazi Cet-ul este mai scump). Nu poti avea incredere in ce spune primaria. CET-ul nu este decat o vaca de muls pentru primarie.
Postat 19 Februarie 2014, 10:17 de petru
Apa otravita ?
Odata cu apa termala folosita la incalzire ar putea ajunge in locuinte si niste substante chimice periculoase daca se vor exploata gazele de sist. Si chiar in apa potabila. E bine ?
Postat 19 Februarie 2014, 10:16 de Oradean
Cornel
Si kilowatii care se consuma la încălzirea apei cine suporta tot prosti acum face un metru cub cam 15,67cu aceasta jucărie numita Boilar se ridica la peste 20 lei /mâine suporta dif tov malan tot prosti ce urat este când nu spui adevarul sau este alceva dedesupturi Rușine Rusine tov malan ascundete
Postat 19 Februarie 2014, 10:12 de Bront
m*
sa-i dea dracului atunci pe toti taranii de beius care s-au mutat in nufarul si care de cand s-a deschis bashina aia de lotus au preturi de broadway la apartamente...sa treaca in velenta,cantemir daca sa cedeze 2mp pare mult pentru ei...
Postat 19 Februarie 2014, 09:35 de clau
cautati alt cartier :)
Daca cei din nufaru nu vor pe geotermala, sa se reorienteze primaria spre alt cartier.
Postat 19 Februarie 2014, 09:16 de unu
subsol
De ce nu le pun la subsol, si scapi si de galagie. Doar contorul sa se puna la intrare. Nu le convine la primarie, ca le cresc preturile pe materiale si executie, dar vor spatii pe gratis!
Postat 19 Februarie 2014, 09:00 de ioo
comentariu
de ce la beius se poate ca gigacaloria sa fie mai ieftina ???????? si la oradea nu
Postat 19 Februarie 2014, 08:13 de oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON