URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 FEBRUARIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Studiu de caz. Centura Beiușului, în valoare de 270 milioane lei, bani buni, europeni, a fost scoasă la licitație acum 16 luni. În iunie 2022 licitația a fost contestată, iar după 7 luni justiția noastră a dat verdictul. Cum lucrarea e din fonduri europene și trebuie terminată la finele anului, hai să facem un calcul cât ne costă prostia umană...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel ca în bancurile cu olteanul care, atunci când nu are ce face, se dezbracă și își păzește hainele, Compania Națională Poșta Română - firmă de stat care, spre deosebire de oltean, are însă multe de făcut ca să iasă din înapoiere - a intentat BIHOREANULUI un proces pentru o serie de articole publicate în primăvară.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Probele medicale ar putea fi trimise cu drona de la Spitalul Județean la laboratorul din Rogerius. Ce părere aveți despre inițiativă?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 16 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre extrem de importantă, prin care, cel puțin pentru viitor, se repară unele nedreptăți evidente. În concret, Instanţa Supremă a stabilit că, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţie definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită, soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Gripa este o boală respiratorie acută determinată de infecţia cu virusuri gripale. Boala afectează căile respiratorii superioare şi/sau inferioare şi este frecvent însoţită de febră, cefalee, dureri musculare şi astenie.
23 Ianuarie 2023, 08:00

Retrospectiva săptămânii, prin ochii lui Bihorel: Bolovan mărturisește cum a fost prins „zburând” pe șosea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Bihorel face, în stilu-i șugubăț, o trecere în revistă a celor mai importante evenimente ale săptămânii trecute. 

Luni

Vio către Ghiusi: „Văd că până la urmă tot ați reușit segregarea mult dorită la Școala Bălcescu”. „Păi, nu era caraghios să se numească Școala Bălcescu și să se vorbească numai ungurește? Cum ar suna Școala gimnazială de limba română Petöfi Sándor?”.

Marți 

Bolovan a explicat cum e cu depășirea vitezei: „După ce mi-au luat carnetul, am convocat rapid o ședință cu colegii președinți de consilii județene din zonă”. „Asta ca să-i instruiască pe polițiștii de la ei să nu vă mai oprească?”. „Nu! Ca să urgentăm terminarea autostrăzii. Că dacă existau drumuri de mare viteză, cum facem noi spre Arad, rămâneam și eu cu permisul în buzunar”.

Citește mai departe, pe blogul lui Bihorel!

Acest articol este un pamflet și va fi tratat ca atare

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4632 RON
  • 1 EUR = 4.9024 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON