Rădăcinile bihorene ale premierului Dacian Cioloş au ieşit la iveală la sfârşitul campaniei electorale. "Tatăl meu s-a născut şi a crescut în Inceşti, comuna Ceica, acolo unde şi acum trăieşte o bună parte a familiei mele. Cunosc bine Bihorul", anunţa săptămâna trecută primul ministru Dacian Cioloş, de pe unul dintre pliantele de campanie.
Desigur, pe lângă gulguta cu "Ciolos, fiul lui Soros", rostogolită de reţelele sociale pentru a acredita descendenţa prim-ministrului din "odiosul" milionar evreu de origine maghiară, care alimentează constant teoriile conspiraţiei, orginile neaoş bihorene ale tehnocratului sunt mult mai puțin spectaculoase.
Povestea reală compensează, în schimb, prin frumuseţea locurilor din care provine familia premierului şi farmecul oamenilor care le populează.
Inceştiul de Ceica
Inceştiul din care îşi trage rădăcinile familia Cioloş este o aşezare cu 402 suflete, întinsă mai bine de cinci kilometri de-a lungul unui fost drum de căruţe care străbate trei dealuri.
Şoseaua şerpuieşte pe culmi populate de case când bătrâneşti, când moderne, sub care se întind poale împodobite cu motivul liniar al arăturilor de toamnă. Deşi tineretul e plecat la muncă în străinătate, peste 90% din terenurile agricole sunt lucrate.
"Nu ştiu dacă sunt doi care trăiesc din agricultură. Pământul nu e prea bun, aşa că oamenii se mai ajută cum pot dintr-un salariu sau o pensie. Dar dacă nu le-ar avea nici pe astea, nu s-ar descurca deloc", zice un localnic.
Modest, satul are o şcoală, un ABC care ţine şi loc de crâşmă, o biserică ortodoxă şi una neoprotestantă. Vatra casei bătrâneşti a familiei Cioloş este chiar în mijlocul satului, peste drum de biserica penticostală construită în stil modern din donaţiile unor localnici stabiliţi tocmai în Australia.
Din casa veche mai există doar amprenta la sol, pe care unul din verişorii primari ai premierului şi-a construit o locuinţă decentă şi curată.
Miliţianul Nică
Vecin de o viaţă cu „Cioloşii”, bacea Florian Corbuţiu (foto), astăzi în pragul vârstei de 85 de ani, îşi aminteşte perfect de tatăl lui Dacian Cioloş. Îl chema Ioan și îl alintau Nică, de la Ionică, a Ghiorghiii Ghiorghii, pentru că atât bunicul cât și străbunicul premierului se numeau Gheorghe.
"Ne-am ştiut foarte bine. Noi îi ziceam Nică. Când alţii îşi făceau de lucru prin curte numai să scape de învăţătură, el stătea şi citea", povesteşte bătrânul.
Bătrânul nu îşi explică nici acum cariera aleasă de fostul său consătean. "Nici nu ştiu cum a ajuns maior de Miliţie, că era foarte cumsecade. Când a plecat de aici, de jos, zicea că vrea să se facă tâmplar", povesteşte bacea Florian.
Tatăl premierului a părăsit satul imediat după absolvirea claselor primare. "De la o vreme s-a auzit în sat că a făcut şcoala de ofiţeri şi e miliţian în Sălaj. Atunci aşa era: nu puteai fi poliţist la tine acasă, că dacă îl prinzi pe unu’ bat la volan să nu-ţi fie greu să-l amendezi", zice inceşteanul.
Bacea Florian este, însă, convins că Nică nu a fost miliţianul tipic. "Nu l-am văzut niciodată în uniformă. Acasă venea tot timpul îmbrăcat civil. Era un om cumsecade. Păcat că n-a trăit mult. În familia asta, bărbaţii se prăpădesc repede. Gheorghe, tata lui Nică, a trăit 60 de ani, iar el cam tot atât. Mare necaz...", se vaită bătrânul.
"Băiatul Nichii, Ghiorghiii Ghiorghii"
Localnic din Inceşti, Viorel Bala, fost maistru în Oradea, s-a întâlnit cu Nică în Sălaj. "Prin ’74 eram detaşat cu colegii de la fabrică şi l-am văzut la un restaurant în Zalău. Era cu încă un bărbat. Le-am zis băieţilor: "Pe cât punem pariu că mă pun la masă cu miliţianul?!". Colegii s-au uitat între ei speriaţi, dar au ţinut rămăşagul. Când m-am aşezat la masa lui, Nică prima dată s-a mirat, că nu m-a recunoscut. Apoi s-a bucurat: "Orice problemă ai, caută-mă la Miliţie". Mergea cu treabă la Cluj, dar m-a invitat să-l vizitez acasă. Era săritor şi lumea îl şi aprecia", povesteşte Viorel.
Astăzi, localnicii îl ştiu pe premier mai mult după tată. "La noi toată lumea îl ştie pe Dacian de băiatul Nichii Ghiorghiii Ghiorghii. Dacian a copilărit mai mult în Sălaj. Mama lui era din Pericei. Era mai aproape să meargă la bunicii de acolo", spune un localnic.
Nelu, vărul premierului...
Adevărul este că premierul se întâlneşte cu verii din Bihor, ca mai toată lumea, doar la nunţi, botezuri şi înmormântări. "Ultima dată ne-am văzut în 2009, la nunta unei nepoate din Oradea. Atunci a şi stat la noi. Aici e vatra casei bătrâneşti a familiei de unde a plecat taică-său, Nică", povesteşte Ioan Cioloş.
Nelu, cum îi spun vecinii, este văr primar cu premierul. "Tatăl meu şi tatăl său au fost fraţi", spune bărbatul. De altfel, linia de sânge este de domeniul evidenţei. Ochii albaştrii şi trăsăturile feţei indică limpede o legătură de familie.
Acar la Gara de Est din Oradea, bărbatul în vârstă de 50 de ani este tatăl a şase copii. Vorbeşte chibzuit, ardeleneşte, înfrumuseţând propoziţiile, altfel simple, cu un zâmbet. "Când eram prunci şi venea în sat, mergeam cu vacile la păscut şi la scaldă. Asta era atunci treaba copiilor", povesteşte Nelu.
Bărbatul spune că trecerea anilor nu l-a schimbat pe Dacian foarte mult. "De copil era mai retras, mai tăcut. Le chibzuieşte pe toate. Soţia lui e mult mai deschisă. Vorbeşte bine româneşte. Când a fost aici, imediat a scos chitara şi au început să cânte cu copiii...", povesteşte verişorul.
Între PSD-iști
La ora 14, familia Cioloş nu fusese încă, duminică, la vot. "Am fost la biserică. Mergem să votăm după ce luăm masa", spune Nelu (foto). Bărbatul este unul din stâlpii bisericii penticostale din sat, dar refuză să discute subiectul. "Lumea e rea. O să se ia de Dacian că e penticostal. Dar nu-i adevărat. E ortodox".
Circa 50% din localnicii din Inceşti sunt neoprotestanţi, diferenţa fiind împărţită de celelalte culte. Ortodocşii, deşi au o biserică făloasă în vecinătatea şcolii, o ţin mai mult goală. Localitatea are statut de filie, aşa că preotul ortodox vine doar din când în când.
La fel, bărbatul evită să se implice în discuţii politice. "După ce a ajuns Dacian prim-ministru, mă mai oprea lumea pe stradă. Fiecare cu ce-l doare. Unii ziceau "Zi-i de pensii", alţii "Zi-i de salarii", care cum. Eu ascultam şi cam atât", povesteşte Nelu.
Discreţia este de înţeles. De câţiva ani buni, satul de baştină al tatălui premierului Dacian Cioloş este fief PSD. La alegerile din vară, localitatea a trimis în Consiliul Local Ceica nu mai puţin de trei consilieri social-democraţi. "În sat sunt doar patru familii Cioloş, nici alea rude între ele", explică bărbatul
Nelu pune audienţa redusă a premierului şi pe seama neimplicării sale politice. "Dacian nefiind membru în vreun partid, oamenii l-au văzut cumva în afara interesului lor", explică Nelu.
"O să depunem contestaţie!"
De altfel, duminică după-amiză, pe uliţele satului, oamenii PSD mobilizau sătenii la vot. Cu puţin înainte de ora 14 îşi exprimaseră opţiunea doar 80 din cei 302 alegători trecuţi în listele permanente.
"Scrutinul a decurs fără probleme. Nu s-a înregistat niciun incident", a declarat preşedintele singurei secţii de votare din sat, Florin Indrie. Asta, desigur, dacă reprezentanţii partidelor înscrise în cursă nu vor agita apele.
Suspicioşi faţă de orice prezenţă străină pe uliţele satului, social-democraţii au protestat inclusiv faţă de prezenţa jurnaliştilor de la BIHOREANUL care vorbeau cu localnicii pe marginea şoselei.
"O să depunem contestaţie! La intrarea în sat se face campanie electorală!", a acuzat consilierul PSD Moise Galea, din uşa secţiei de votare. Apoi a plecat să bată cu maşina uliţele satului, lăsându-l pe Indrie să privească mirat în urma lui...
Cu sufletul îndoit
Având în vedere adversitatea iscată de pasiunile politice, Nelu Cioloş nu e convins că îşi doreşte cu adevărat ca vărul său primar să îşi păstreze funcţia în fruntea Guvernului.
"Dacian e un om corect. Nu cred că l-ar putea corupe nimeni. M-aş bucura pentru el să rămână prim-ministru, dacă asta îşi doreşte, dar m-aş şi îngrijora. Nu ştiu dacă ar avea oameni de calibrul lui cu care să lucreze. Dacă ar fi susţinut ar face lucruri mari", a spus bărbatul.
Pe de cealaltă parte, Nelu e de părere că funcţia publică l-ar lega pe Dacian de glie. "Dacă a fost ocupat până acum, va fi şi mai tare. Când mai vorbesc la telefon cu maică-sa, Florica, şi-i spun să-i zică să mai treacă pe la noi, ea îmi răspunde: "Unde să mai meargă, Nelu? Că nici la mine nu vine, că n-are vreme..."", povesteşte bărbatul.
Iar problema timpului liber de care dispune tehnocratul Dacian Cioloş are toate şansele să fie tranşată în noaptea aceasta. După numărarea buletinelor de vot...




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.