Echipa de copii din Sânmartin va fi premiată la Constanța după ce a reușit să obțină locul III pe țară în cadrul competiției naționale Cupa Satelor la fotbal.
Ca premiu, delegația din Sânmartin formată din Radu Bitea, președintele AJF Bihor, Daniel Brata, Eugen Ilisoi, antrenorul echipei din Sânmartin, şi cei 16 copii talentați din comună vor asista la meciul dintre România şi Spania din zona sectorului VIP al Arenei Naționale.
Meciul va avea loc pe 5 septembrie, iar pe lângă asigurarea cheltuielilor de cazare și masă la Hotel Sport, Federaţia Română de Fotbal le-a pregătit și o surpriză micuților.
În ziua următoare, la Mogoșoaia, copiii se vor întâlni cu idolii lor, componenții echipei naționale, într-un cadru amical.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.