Pugiliştii clubului orădean Gym Mar Strong se antrenează în această perioadă în sală, respectând măsurile impuse în contextul pandemiei. Prima acţiune la care vor participa orădenii va fi una de selecţie la lotul naţional de juniori, unde Angelo Covaci va lua startul în cadrul categoriei 52 kg.
Pugiliștii clubului patronat de Ion Marin au fost nevoiţi să-şi întrerupă activitatea în primele zile ale lunii martie, iar de atunci până la jumătatea lunii iunie s-au pregătit în mod individual, acasă, fiecare după cum a putut.
Întreruperea activităţii a survenit chiar în plină competiţie. Atunci pugiliştii se găseau la Giurgiu, unde au avut loc Campionatele Naţionale de Tineret. Sportivul Angelo Covaci chiar s-a calificat în semifinalele competiţiei, dar nu a mai putut susţine meciul din penultimul act, pentru că activitatea a fost oprită în mod oficial.
După trei luni de pauză, antrenorul Viorel Crăciunea a reluat pregătirea cu sportivii săi pe 15 iunie, la sala de fitness a clubului Gym Mar Strong în Ioşia Nord.
Sportivii se antrenează şi în aceste zile respectând regulile impuse de autorităţi.
"Au început să vină copii dornici să facă box. Sunt înscrişi aproximativ 25 de pugilişti, cu care ne pregătim conform normelor de distanţare", a precizat tehnicianul Viorel Crăciunea, care regretă că s-au întrerupt Naţionalele de tineret, pentru că "Angelo avea o şansă bună să facă o figură frumoasă".
De fapt, Campionatul Naţional de Tineret de la Giurgiu a fost anulat.
Sportivii secţiei de box de la clubul Gym Mar Strong Oradea aşteaptă acum reluarea concursurilor, dar deocamdată nu a fost stabilit un calendar clar. Totuşi se ştie că prima participare va fi la o selecţie pentru lotul naţional de juniori, unde Angelo Covaci va lua startul la categoria 52 kg.
Vezi mai jos video de la antrenamente!
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.