Proiecte nefinalizate, ţară neterminată

Zilnic trec pe lângă un şantier unde Primăria a agăţat un banner prin care îşi cere scuze pentru "disconfortul creat" şi anunţă că lucrările se vor încheia pe data de 15 decembrie. Oricât de mult mi-aş dori să fie aşa, sunt totuşi sceptic că muncitorii se vor încadra în termen. La fel pot crede şi alţi concitadini despre Piaţa Unirii, viitorul Aquapark ori noua termocentrală pe gaz.

Prima tentaţie a fiecărui orădean este, ştim, să înjure. Unii enervaţi de ocolul pe care trebuie să-l facă pentru a ajunge de pe un mal pe celălalt al Crişului, alţii revoltaţi la gândul că dacă marile proiecte, finanţate cu fonduri europene, nu vor fi gata la timp, de la anul plata lucrărilor rămase de executat cade în sarcina bugetului local, adică a fiecărui contribuabil. Un calcul făcut recent de BIHOREANUL arăta că asta va însemna cel puţin vreo 3,5 milioane euro.

Câţi se întreabă, însă, cât înseamnă corecţiile financiare de 3,5 milioane euro din totalul de 250 milioane euro (echivalentul bugetului propriu pentru investiţii al oraşului pe 16 ani), cât valorează aceste proiecte? Presupun că nu mulţi, dar cei care fac efortul află: fix 8,75%. Atât ar fi, deci, "amenda" pe care UE ne-o aplică dacă nu terminăm la timp. Merită? Contrar celor care nu văd mai departe de blidul din faţa lor, eu zic că da, pentru că sunt investiţii care ne vor asigura confortul şi, poate, şi prosperitatea.

Problema nu e doar a Primăriei, şi nu doar a Oradiei. Chiar săptămâna trecută, Guvernul a anunţat că dintr-un total de 15.000 de proiecte cu fonduri europene aflate în derulare în toată ţara, 5.500 sunt pe cale de a atrage corecţii financiare mult mai severe, ba multe chiar obligaţia de a returna toţi banii primiţi de la UE. Or, pe câtă vreme mai peste tot autorităţile au luat fonduri pentru te miri ce brizbrizuri (cum ar fi "dezvoltarea resurselor umane"), în Oradea rămânem cu ceva concret de pe urma eforturilor.

Cum am ajuns aici îşi mai aminteşte puţină lume. În UE am intrat în 2007, total nepregătiţi să accesăm banii din exerciţiul financiar 2007-2013. În 2008 am avut alegeri, aşa că până au făcut ministerele ghidurile de finanţare şi autorităţile locale au scris proiectele s-a făcut 2009-2010, apoi până au venit aprobările ne-am trezit în 2011. Până s-au încheiat licitaţiile şi s-au încheiat contestaţiile şi procesele între firme ne-a prins 2013, aşa că şantierele au început, ca la români, abia în al 12-lea ceas.

Nu de mult intrat în pâine, Guvernul Cioloş a anunţat că prima sa urgenţă e tocmai pregătirea pentru noul exerciţiu financiar al UE, 2014-2020, deja început de un an la alţii, dar care pe noi, la fel precum cel precedent, ne-a prins tot cu proiectele neschiţate. Bine ar fi să şi reuşească, în ciuda cârcotaşilor care abia aşteaptă să-şi frângă gâtul, ca să revină tot ei la putere. Altfel, în 2020 o să ajungem chiar mai rău ca acum: nişte hamsteri care se tot învârt pe roată fără alt rezultat decât propria epuizare...