URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Septembrie 2020, 13:57

Profesorul de la Liceul Sportiv Bihorul care a protestat împotriva măștilor, prezent la o acţiune electorală a PSD, cu elevi de-ai săi (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Profesorul Nelu Pop, instructor de lupte la Liceul cu Program Sportiv Bihorul, devenit faimos după ce a înregistrat şi difuzat zilele trecute pe Facebook o pledoarie împotriva măsurilor de prevenţie sanitară chiar într-o sală de clasă, este implicat politic.

"E viaţa mea personală"

Imagini ce-l înfăţişează pe Pop, alături de copii care par să-i fie elevi, oricum minori, fapt interzis de lege, în timpul unei acţiuni electorale a PSD desfăşurată sâmbăta trecută în favoarea candidatului acestui partid la Primăria comunei Oşorhei, Adrian Seica, au fost făcute publice joi, tot pe internet, o plângere în acest sens fiind trimisă şi BIHOREANULUI, pe e-mail, de către candidatul PNL la Primăria aceleiaşi comune, Ioan Gligor.

"Nu am crezut că acest domn profesor are atâta tupeu să aducă la o acţiune electorală copii. Sunt elevi de la acelaşi liceu (n.r. - Liceul Sportiv), unde este elev şi copilul candidatului PSD, Adrian Seica", a declarat Gligor ulterior pentru BIHOREANUL.

Contactat şi el, profesorul Nelu Pop a refuzat să răspundă atât în legătură cu simpatiile sale politice, cât şi dacă şi-a angrenat elevii în acţiunea PSD. "Nu sunt membru al niciunui partid şi nu înţeleg de ce mă întrebaţi ce fac eu în timpul liber. Nu spun nici că am fost (n.r. – la acţiunea electorală), nici că n-am fost, e viaţa mea personală. Refuz să vă răspund la orice întrebare", a declarat bărbatul.

Nouă piesă la dosar

Fotografiile cu profesorul înconjurat de minori au ajuns joi şi în posesia Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, inspectorul şef Virgil Blage afirmând că le-a trimis, la rându-i, comisiei de disciplină a unităţii şcolare.

De altfel, IŞJ Bihor a anunţat zilele trecute, după ce înregistrarea anti-masca de protecţie făcută chiar de profesorul de sport a devenit virală pe Facebook, că depune împotriva acestuia şi o plângere penală, pentru încălcarea prevederilor legale privind zădărnicirea combaterii bolilor.

De asemenea, Poliţia Bihor a anunţat că s-a autosesizat în urma apariţiei înregistrării şi că profesorul a fost sancţionat contravenţional cu o amendă de 2.500 lei, în baza Legii 55/2020.

Un bun profesionist

Candidatul PSD la comuna Oşorhei, Adrian Seica, i-a luat apărarea profesorului de sport, spunând că acesta este un bun profesionist al domeniului, dedicat muncii sale, cu numeroase performanţe la activ, care produce anual 8-12 medaliaţi şi a lucrat inclusiv pentru lotul naţional de lupte.

Potrivit lui Seica, Nelu Pop este cel care a descoperit, de pildă, că înfiinţarea federaţiei naţionale de haltere şi lupte s-a petrecut la Oradea, în urmă cu nouă decenii, şi a făcut eforturi de a organiza o competiţie naţională care să marcheze evenimentul, fără a fi însă sprijinit de autorităţile locale, fapt care pare să îl fi radicalizat.

"Suntem alături de el"

Candidatul PSD neagă că profesorul s-ar fi implicat direct în campania sa ori că ar fi membru sau susţinător PSD. "Suntem prieteni, suntem mai mulţi părinţi pe ai căror copii îi antrenează şi îl apreciem mult pentru munca sa. A fost o manifestare de weekend, în afara şcolii, la care au venit mai mulţi părinţi, însoţiţi de 3-4 copii, inclusiv Nelu. I-am invitat la o masă, a fost o întâlnire amicală, nicidecum o campanie electorală făcută cu elevi, cum vor unii să interpreteze", a explicat Seica.

Considerându-l o victimă pedepsită pentru opiniile sale, candidatul PSD a precizat că părinţii şi cei care îl cunosc pe Pop vor lua atitudine publică în sprijinul acestuia, dacă măsurile împotriva sa vor fi abuzive. "Suntem alături de el. Ne vom duce în faţa Inspectoratului, dacă e cazul", a spus Seica.

"Animăluţele din ţarc"

Amintim că profesorul Nelu Pop de la LPS Bihor s-a filmat în clasă, în timp ce şi el, şi elevii săi de clasa a XI-a purtau măşti de clovn, ca o formă de protest faţă de faptul că în şcoală stau ca "animăluţele în ţarc" şi că sunt obligaţi să poarte măşti de protecţie.

În aceeaşi filmare, cadrul didactic îl prezenta ca pe un martir pe un alt politician anti-mască, George Simion, fondatorul partidului Alianţa pentru Unitatea Românilor (AUR) şi participant de frunte la protestele organizate în Capitală împotriva obligaţiei de purtare a măştii de protecţie. "La fel cum George Simion stă noapte de noapte, supus unor abuzuri, începând cu autorităţile, să încercăm să schimbăm ceva. Să nu devenim nişte animăluţe care nu pot gândi, cu botniţa pe gură", spunea instructorul de lupte.

Ulterior, după ce isprava sa a ajuns de notorietate naţională, atrăgând critici de la cel mai înalt nivel în stat, inclusiv de la preşedinte şi premier, Nelu Pop a afirmat că "îmi susţin în continuare punctul de vedere, adică nu sunt de acord cu purtarea măştii în timpul orelor de curs", dar a susţinut că nu ar fi îndemnat niciun adolescent să nu poarte mască şi că nu a îndemnat pe nimeni să nu respecte legea.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
Puscarie pe viata pentru acest interlop!
Câți dintre voi știți ca este interlop sau ca face si sex cu câtva dintre fetele de la antrenament? Bun, ma gandesc ca nu prea stiti, este un jogos sistinit de PSD si scos la interventi de intimidate prin anumite comune din Bihor...
Postat 25 Septembrie 2020, 01:21 de Iisustevindeca
Respect domnule profesor
"Jos labele de pe copii,jigodiilor" - reputatul prof. criminalist Butoi.
Postat 24 Septembrie 2020, 20:11 de platona
Rusine ISJ!
Pocaitul acesta de Blage un prefacut crestin a uitat si el de unde a plecat,adica de la o catedra.Ca niste comunisti v-ati comportat numai pt a va pastra funcția.Trebuia sa iesiti in presa ca sa ce?Azi ai vazut dta cati erau la ISJ la coada secretariatului.A iesit surprins ca vai!cata lume-ii cere secretarei sa mai cheme un om,dar animalul acela spune ca nu are pe cine.Peste 2 minute tot ieseau de acolo doamneeee multeeee XXL.Dar nu mai aveau un om in tot ISJ ca sa lasam sau sa luam o stampila.
Postat 24 Septembrie 2020, 19:52 de firtatraian
Bravo ,profesorului!
Orice adevar spus acum e doar contra unui partid.Hapsanul Iohansi si Orban mai bine ne trimiteau cele promise nu sa umble cu amenintari ca niste inculti.Marele profesor-fost Bohanis,chiar e "alaturi" de patura sociala intelectuală.
Postat 24 Septembrie 2020, 19:15 de omulet545
Felicitari,domnule profesor!
Nu este nicio legatura cu politica,dar presa o da cum vrea ea.Aveti dreptate si stim cu totii care stam de la 8-14 cu aceea masca intre elevi.Ca de obicei suntem lasi si nici macar un mesaj de incurajare nu dam pt un coleg de-al nostru de teama ca clica PNL de la ISJ ne ameninta.
Postat 24 Septembrie 2020, 18:47 de onuta
"libertatea de exprimare"
Deci, un militant psd-ist ne explica noua cum sta treaba cu libertatea de exprimare. E un clovn adevarat.
Postat 24 Septembrie 2020, 14:54 de unul
Profu de sport
Mizerabilul. Am crezut ca are idei liberale. Trebuia "alergat" putin din invatamant.....
Postat 24 Septembrie 2020, 14:05 de cosmin5z
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON