"Poliţiştii salontani s-au deplasat la faţa locului, iar în urma verificărilor efectuate au identificat persoana în cauză ca fiind un localnic de 48 de ani. Poliţiştii au descoperit în autoutilitara pe care acesta o conducea 28 de pungi de cadouri şi au stabilit că alte 92 de pungi au fost împărţite copiilor de grădiniţă", se arată într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Bihor.
În urma constatărilor, poliţiştii au început cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. "În funcţie de rezultatul acestora, se vor lua măsurile impuse de lege", se specifică în informarea de presă.
`
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Oamenii nu ar trebui să fie nervoşi neapărat pe scumpire, ci pe faptul că Primăria, tot din banii lor, a plătit în patru ani aproape 6 milioane de euro penalizări pentru că nu colectăm aşa cum ne cere UE. Aici sunt banii noştri! Ne plac fondurile nerambursabile, dar detestăm să respectăm condiţiile de aderare asumate de Statul Român.
Cu tupeu
Diferenţa dintre Forin Cîţu şi Ludovic Orban e precum aceea dintr-un rocker veritabil şi ceea ce ilustrează porecla de Şică Mandolină ce s-a lipit de şeful liberalilor, de când cu prestaţiile sale artistice îndoielnice de prin emisiunile TV, menite să mai aducă o brumă de popularitate. E diferenţa între sunetul grav al unei chitare electrice şi acordul fals al unei mandoline prost manevrate, de un artist preocupat mai degrabă de reacţiile publicului decât de sonorităţile propriei creaţii...
Zic şi eu
E momentul să ne gândim la deschidere, nu la noi închideri. Nu doar pentru că economiile se clatină şi oamenii o iau razna, ci şi pentru că, pur şi simplu, situaţia epidemiologică s-a îmbunătăţit. De la peste 10.000 noi cazuri descoperite zilnic în toamnă, am coborât la 2.000-3.000/zi, cu mai puţin de 1.000 de pacienţi în ATI şi sub 100 de decese. În Oradea, de la 450 de pacienţi, în spitalul Covid sunt mai puţin de 200...
Vorba lu' Lulu
Înainte de a fi nemulţumiţi de această nouă scumpire, ar trebui să înţelegem că ridicarea, transportarea, depozitarea şi reciclarea deşeurilor pe care le producem sunt operaţiuni din ce în ce mai costisitoare. În plus, cred că sunteţi cu toţii conştienţi că producem tot mai multe deşeuri şi pe undeva era normal să ni se ceară mai mulţi bani pentru a fi scăpaţi de ele. Dacă ar fi să plătim după cât poluăm, ar trebui să plătim facturi de 10 ori mai mari...
Newsletter
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre faptul că elevii pot din nou să meargă la școală în format fizic?
De stiut
Avocatul Bihoreanului
În data de 3 februarie a.c. a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 4/2021 prin care a fost modificat Codul administrativ în sensul în care funcţiile de prefect sunt definite ca funcţii de demnitate publică (politice), prefecţii nemaifiind înalţi funcţionari publici.
Bihoreanul la medic
Astmul bronşic este o afecţiune a căilor respiratorii caracterizată printr-o reactivitate crescută a acestora la o multitudine de stimuli. Clinic se caracterizează prin paroxisme de dispnee (greutate în respiraţie apărută în crize), tuse şi wheezing (respiraţie ”şuierătoare”). Boala este episodică, manifestările acute alternând cu perioade asimptomatice.
04 Decembrie 2009, 17:25
Prins cu mită electorală la grădiniţă (FOTO)
-
Cea mai veche colaboratoare a lui Bolojan, Anca Grama, demisionează din Consiliul Județean Bihor! 19:00, 24 Feb 2021
-
"Săpaţi" de meşteri: Reabilitarea Pieţei Ferdinand din Oradea, prelungită din cauza unei firme incapabile să termine lucrările la timp (FOTO) 07:57, 25 Feb 2021
-
Pentru prima oară, CJ Bihor a împărțit egal banii pentru primării, fără să țină seama de culoarea politică. Urmează împărțirea după performanțe 19:57, 24 Feb 2021
-
57 de cazuri noi de Covid în Bihor. Oradea se depărtează de scenariul verde spre cel galben, cu restricții mai aspre pentru HoReCa și spectacole 11:22, 25 Feb 2021
-
Subprefect sub așteptări: Revoltă în USR Bihor, fiindcă liderul Dehelean vrea să-și impună preferatul la Prefectură 11:18, 22 Feb 2021
-
Orădenii de la blocuri nu vor contracte noi cu RER, aşa că primarul Birta îi cheamă la întâlniri: „Trebuie să ne schimbăm atitudinea faţă de deşeuri” (VIDEO) 14:16, 18 Feb 2021
-
Condamnați la faliment: Eliminarea voucherelor de vacanță a declanșat un val de anulări de rezervări în Bihor 20:31, 23 Feb 2021
-
Și chelnerii solicită sporuri. De pâine... 19:10, 19 Feb 2021
-
Lecţia de istorie: Un director de şcoală din Bihor a lansat o carte despre organizarea teritorială în România comunistă 17:58, 25 Feb 2021
-
Plan îndrăzneț: Farmaciile ar putea deveni centre de testare şi vaccinare anti-Covid 17:19, 25 Feb 2021
-
Fotbal: CSC Sânmartin a remizat în deplasare cu Crişul Chişineu Criş, iar CAO a mai bifat un amical, cu CS Ineu 16:54, 25 Feb 2021
-
OTL: Se modifică traseele liniilor de autobuz 14, 30 şi 33 16:32, 25 Feb 2021
Ştiri de la CAO
-
Locuitorii de pe mai multe străzi din zona centrală a Oradiei rămân miercuri fără apă 12:00, 23 Feb 2021
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor 22-26 februarie 07:19, 22 Feb 2021
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor 15-19 februarie 07:38, 15 Feb 2021
-
Compania de Apă Oradea: Noul program al agenţiei comerciale 19:00, 10 Feb 2021
Diva Hair
Ultimele Comentarii
- Toata stima Frumos din partea lui, tot respectul! Caritatea,... Postat 25 Feb 2021, 17:54 de unu
- o imagine cat 1000 de cuvinte in poza se vad 2 siruri de stalpi, cei din... Postat 25 Feb 2021, 17:52 de unu
- De invidiat Reteta este simpla domnule Mihai Morar si... Postat 25 Feb 2021, 16:20 de danradu20
- Cand esti obsedat de propria imagine.... Cand esti obsedat de propria imagine si... Postat 25 Feb 2021, 16:14 de Silver_Cat
- vax Daca vroiau sa faca curatenie, desfiintau... Postat 25 Feb 2021, 13:59 de oradea_mea_si_a_ta
Bihoreanul tipărit
-
Vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan: "Curăţenia este bunul tuturor bihorenilor" 11:58, 25 Feb 2021
-
"Săpaţi" de meşteri: Reabilitarea Pieţei Ferdinand din Oradea, prelungită din cauza unei firme incapabile să termine lucrările la timp (FOTO) 07:57, 25 Feb 2021
-
Bagă gaz! 20 de primării din Bihor au depus proiecte pentru a face rețele de gaz pe bani europeni 09:36, 24 Feb 2021
-
Condamnați la faliment: Eliminarea voucherelor de vacanță a declanșat un val de anulări de rezervări în Bihor 20:31, 23 Feb 2021
ACTUAL
-
Plan îndrăzneț: Farmaciile ar putea deveni centre de testare şi vaccinare anti-Covid 17:19, 25 Feb 2021
-
O mamă și-a aruncat copiii de la etajul 3 ca să-i scape dintr-un incendiu. Cum au fost salvați de trecători (VIDEO) 14:35, 25 Feb 2021
-
Cum facem România faină ca Oradea? Ilie Bolojan, invitat la podcastul lui Mihai Morar. Vezi interviul! (VIDEO) 13:38, 25 Feb 2021
-
Rămasă fără bani de la bugetul public, Academia Oamenilor de Ştiinţă acuză "atacuri politice nedemne" care vor provoca desfiinţarea ei 19:31, 24 Feb 2021
Stiri SPORTIVE
-
Fotbal: CSC Sânmartin a remizat în deplasare cu Crişul Chişineu Criş, iar CAO a mai bifat un amical, cu CS Ineu 16:54, 25 Feb 2021
-
Orădeanca Bianca Benea a cucerit bronzul la Naționalele de scrimă. S-a duelat cu Ana Maria Brânză (FOTO) 15:11, 25 Feb 2021
-
Judoka de la LPS Bihorul şi CS Crişul şi-au adjudecat cinci medalii la Naţionalele de juniori de la Braşov (FOTO) 14:01, 25 Feb 2021
-
Vineri expiră termenul pentru depunerea cererilor de finanţare pentru cluburile sportive 11:00, 25 Feb 2021
BIHOREANUL TV
-
Cum facem România faină ca Oradea? Ilie Bolojan, invitat la podcastul lui Mihai Morar. Vezi interviul! (VIDEO)
-
Incendiu în miez de noapte la o casă din Apateu, provocat de un cablu electric (FOTO / VIDEO)
-
Palate din ţepe: Cum a reuşit un clan din Oşorhei să tapeze statul german cu peste 1,4 milioane de euro! (FOTO / VIDEO)
Oradea Noastră
-
Vicepreşedintele CJ Bihor, Mircea Mălan: "Curăţenia este bunul tuturor bihorenilor" 11:58, 25 Feb 2021
-
Curăţenie... la negociere: Asociaţiile de proprietari din Oradea refuză să semneze noile contracte cu RER. Vezi de ce! 10:15, 24 Feb 2021
-
Copaci... „beton”: Lucrările la Piața Libertății pun în pericol arborii din zonă (FOTO) 10:17, 22 Feb 2021
-
Oradea ieri, Oradea azi: Cum s-au născut bulevardele Cantemir-Nufărul dintr-un drum pavat cu piatră (FOTO) 17:18, 13 Feb 2021
Bihor
-
Lecţia de istorie: Un director de şcoală din Bihor a lansat o carte despre organizarea teritorială în România comunistă 17:58, 25 Feb 2021
-
Cum facem România faină ca Oradea? Ilie Bolojan, invitat la podcastul lui Mihai Morar. Vezi interviul! (VIDEO) 13:38, 25 Feb 2021
-
57 de cazuri noi de Covid în Bihor. Oradea se depărtează de scenariul verde spre cel galben, cu restricții mai aspre pentru HoReCa și spectacole 11:22, 25 Feb 2021
-
Incendiu în miez de noapte la o casă din Apateu, provocat de un cablu electric (FOTO / VIDEO) 10:40, 25 Feb 2021
Stiri Oradea
-
Asociația avocatului Herchi preia cărțile sucursalei Dacia a Bibliotecii Județene, pe care va continua să o țină deschisă 13:08, 25 Feb 2021
-
Parcarea din curtea Primăriei Oradea, închisă până pe 8 martie (FOTO) 12:35, 25 Feb 2021
-
Pe terminate. Drumul colector dintre Leroy Merlin și Piața 100 urmează să fie asfaltat (FOTO / VIDEO) 16:11, 24 Feb 2021
-
Curse charter de la Oradea spre Sharm El Sheikh, Hurghada şi Antalya. Află de când! 15:31, 24 Feb 2021
Informații de la Termoficare
-
Termoficare Oradea: avaria a fost remediată, se reia treptat furnizarea apei calde şi a încălzirii 20:30, 12 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: O nouă avarie în zona Decebal-Dacia lasă fără căldură şi apă caldă locuitorii mai multor străzi din municipiu 11:39, 12 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: Se reia, treptat, furnizarea agentului termic pentru apă caldă și căldură pentru punctele termice afectate 23:03, 11 Ian 2021
-
Termoficare Oradea: Furnizarea căldurii şi apei calde pentru 10 puncte termice, întreruptă din cauza unei avarii 15:42, 11 Ian 2021
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.01 RON
- 1 EUR = 4.8743 RON
- 1 HUF = 0.0136 RON
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.