URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 12 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că ucenicul și-a întrecut maestrul! Cine credea că odată cu plecarea lui Ilie Bolojan de la Primăria Oradea se va așterne liniștea peste oraș, că buldozerele nu vor mai trece prin sufragerii, că picamerele vor fi duse la topit și prin urbe vor zburda exclusiv bicicliști și trotinetiști înecați în clorofilă s-au înșelat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, așa cum arătam săptămâna trecută, accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, în prealabil trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 August 2017, 11:55

Primăria Oradea vrea să amenajeze patru centre de cartier în Ioşia, Rogerius, Nufărul şi Centrul Civic

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Centrul oraşului s-ar putea muta în cartiere. Consiliul Local a aprobat joi cu votul exclusiv al reprezentanţilor PNL actualizarea Planului de Mobilitate Urbană şi a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană prin includerea unui proiect privind amenajarea de centre de cartier în Ioşia, Rogerius, Nufărul şi Centrul Civic.

Prin actualizarea proiectelor strategice, municipalitatea va putea cere finanţare europeană pentru amenajarea de spaţii urbane dedicate pietonilor şi organizării de evenimente în zonele aglomerate.

Spaţiile vizate sunt situate pe platoul delimitat de Hotelul Tineretului şi parcarea de la Arena Antonio Alexe, în Piaţa Magnoliei de lângă fosta discotecă No Problem, pe platoul din spatele Mc Drive, dar şi în arealul delimitat de Parcul 1 Decembrie şi catedrala episcopală "Învierea Domnului".

"Fiecare cartier al oraşului va trebui să aibă un centru în care orădenii să se poată întâlni fără să mai fie nevoiţi să vină până în piaţa centrală a oraşului", a declarat primarul Ilie Bolojan, în cadrul unei conferinţe de presă care a precedat şedinţa Consiliului Local.

Va fi concurs!

Cele patru centre de cartier vor reprezenta spaţii urbane reabilitate integral, puse exclusiv la dispoziţia pietonilor, în cadrul cărora vor putea fi organizate diferite evenimente.

Modul în care vor arăta aceste centre zonale va fi stabilit în urma unor concursuri de idei în cadrul căruia fiecare câştigător va fi recompensat cu premii în bani.

"Intenţionăm să organizăm o competiţie de soluţii pentru amenajarea acestor pieţe. Probabil în octombrie vom soluţiona ofertele, în următoarele luni specialiştii vor actualiza Proiectele Tehnice după care în ianuarie – februarie se vor aproba indicatorii tehnico-economici, după care se vor organiza licitaţiile astfel încât în primăvară să poată începe lucrările", a afirmat primarul.

Hotărârea privind înfiinţarea celor patru centre de cartier a fost luată cu opoziţia reprezentanţilor UDMR-PSD care s-au abţinut de la vot. Social-democratul Adrian Negrea a reclamat că municipalitatea nu a consultat locuitorii celor patru cartiere dacă îşi doresc sau nu amenajarea unor astfel de spaţii publice. În replică, primarul Ilie Bolojan a afirmat că toate cele patru proiecte vor face obiectul unor consultări publice.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
@tds
Pai pentru cei cu curu in masina 12/24 cu geamurile lasate sa nu consume clima sau ACu, e durere. Pentru cei care se satura sa auda tobele after market pe mobre sau cazane de 1000 de euro poate e benefic. Orasele mai mari si prospere, in cariere, au zone pietonale. Hai sa nu ne limitam la Madrid, Barcelona, Luton, Londra, Roma, Rimini sau pe unde mai palmeaza romanasii. Vezi alea de dincolo de apa.
Postat 11 August 2017, 18:24 de poiu
Haz de necaz
N-are nici un farmec daca fiecare cartier nu are cate o ciuperca alunecatoare si cate o parcare subterana blocata la temelii. Ca sa fie meniul complet, vrem si cate un primar pentru fiecare cartier. Cat priveste judetul, acolo avem destui conducatori, dar problema e ca toti trei nu fac cat unul bun.
Postat 11 August 2017, 16:56 de User anonimizat
mai bine scapa de ciori, moldoveni si sovini!
daca tot absorbiti fonduri europene ia trantiti vreo 4 blocuri de 70 de etaje prin centru sa aratam si noi business class white power si ia urca toate ciorile bolovane pe tren si muta-i undeva prin vreo padure sau trimite-i prin zona moldovei!!! va fi orasul mai curat!fa un proiect un oras curat cu white people!
Postat 11 August 2017, 13:49 de User anonimizat
Pietonale penteu fraieri
Ce s-a gandit bolvanul... Nu vor oradenii sa se plimbe pe pietonalele din centru? Nu-i nimic, ducem pietonalele la ei! Eu zic sa tranformam toate arterele principale in pietonale sa se invete fraierii de oradeni sa fie verzi, eco, boljanisti sau ce io mai visa lui chelia. Lasa-neeee!!!!
Postat 11 August 2017, 12:54 de User anonimizat
PROSTIA LA PUTERE
Unul voia acum 77 ani "....un nou oraş care urma să fie cel mai mare din lume, având clădiri, bulevarde şi statui măreţe care aveau să dureze o mie de ani.". Al nostru nu poate transforma Oradea într-un oraș mare cu nu știu ce bulevarde ! El o vrea pietonală cap coadă. De ce ? Că așa i se pare în capu' lui că e.... mișto ! Iar pupătorii de ruc bolojanist acceptă și îi votează toate aberațiile ! Auzi, să se întâlneasxcă orădenii în centrele de cartier și să ce ? Să se pupe în bot peneleii cu pesedeii, pemepeii cu udemereii sau ce ?
Postat 11 August 2017, 12:41 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5521 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON