Miza majorităţii în Consiliul Local Oradea după destrămarea USL au dus PNL şi PSD pe poziţii de adversitate de neîmpăcat.
Prefectul Claudiu Pop a anunţat joi că "s-a transmis Consiliului Local Oradea" o adresă "prin care se solicită reanalizarea în prima şedinţă a Consiliului Local Oradea a Hotărârii nr. 572/29.09.2015, având ca obiect constatarea încetării de drept, prin demisie, a mandatului de consilier local al Municipiului Oradea a dlui Popa Dan Lucian şi validarea mandatului de consilier în cadrul Consiliului Local al Municipiului Oradea a dnei Popescu (Raţiu) Anca-Magdalena din partea Partidului Naţional Liberal".
Mai pe româneşte, Prefectura a cerut "reanalizarea" Hotărârii de Consiliu prin care, după demisia din deliberativul municipal a liberalului Lucian Popa, devenit director adjunct în Administraţia Imobiliară Oradea, pe locul vacantat de acesta a fost validată o altă reprezentantă a PNL, Anca Popescu Raţiu.
Fără a le preciza, în comunicatul dat publicităţii joi de Cancelaria Prefectului se spune că "motivele solicitării" sunt "atât de nelegalitate, cât şi de invocare greşită a unor prevederi legale ca temeiuri de drept ale hotărârii".
Validarea Ancăi Popescu Raţiu pe locul de consilier vacantat de colegul său de partid a stârnit împotrivirea PSD încă din luna septembrie, când consilierul social-democrat Debelka Lilla Boglarka a amintit că "la ultimele alegeri voturile au fost date pe lista USL" şi a întrebat "în ce temei adresa privind desemnarea noului consilier este semnată doar de preşedintele PNL, nu şi de cel al PSD?".
Pe de altă parte, în Consiliul Judeţean Bihor destrămarea USL n-a stârnit aceeaşi patimă ca în Consiliul Local Oradea, de fiecare dată când un reprezentant al unuia din cele două partide – PNL sau PSD – a trebuit să fie înlocuit mandatul fiind preluat de un coleg din aceeaşi formaţiune, indiferent dacă pe lista de candidaţi din 2012 urma un liberal sau un pesedist.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.