URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
27 Mai 2024, 15:05

Prădător sexual, prins în Oradea: Lăsat în libertate după ce a pipăit o fată de 13 ani, a molestat acum o adolescentă de 17 ani

Prădător sexual, prins în Oradea: Lăsat în libertate după ce a pipăit o fată de 13 ani, a molestat acum o adolescentă de 17 ani foto: Facebook/BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un bărbat în vârstă de 29 ani care locuiește în Oradea a fost arestat preventiv pentru 30 zile şi este anchetat pentru agresiune sexuală asupra unui minor, după ce ar fi pipăit o fată de 17 ani, în plină stradă, în cartierul Nufărul din Oradea. 

Arestarea bărbatului a fost dispusă sâmbătă, iar măsura a fost contestată deja, verdictul final urmând să fie pronunţat de Tribunalul Bihor.

Bărbatul nu este la prima ispravă. El a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare, după ce a fost prins că a pipăit o adolescentă de 13 ani într-o scară de bloc.

Recidivist

Autorul se numeşte Ionuț Cristian Garai, însă doar de anul trecut, de când a preluat numele soţiei, căci înainte îl chema Ionuț Cristian Bregea.

El a mai fost în faţa instanţei de judecată pentru acelaşi tip de faptă după ce, pe 1 februarie 2023, a pipăit în zonele intime o adolescentă de 13 ani, într-o scară de bloc din cartierul Nufărul. "A sărutat-o cu forţa, a încercat să îi bage mâna în pantaloni, a aplecat-o peste balustrada unui bloc şi a mimat actul sexual pe la spate, iar când copila a ripostat i-a pus mâna la gură să nu mai țipe!", au povestit BIHOREANULUI rudele copilei. Cert e că, alertaţi de fetiţă, părinţii au reclamat atacul la Poliţia Municipiului Oradea, iar prădătorul sexual a fost prins şi reţinut în aceeaşi zi. 

Condamnat iniţial la 2 ani de închisoare cu executare, în final Garai (Bregea) a scăpat, căci Curtea de Apel Oradea a decis să-i suspende pedeapsa pe un termen de supraveghere de 2 ani, iar ca pedeapsă complementară, i s-a interzis ca timp de 3 ani să se apropie la mai puțin de 300 de metri de fosta sa victimă, de locuința și școala acesteia. 

Chiriaş lângă victimă

Însă, în ciuda obligaţiilor dispuse de judecător, bărbatul s-a mutat cu chirie în apropierea locuinţei fetiţei, după cum au descoperit părinţii acesteia, care l-au şi reclamat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru nerespectarea sancțiunilor penale. 

În prima fază, procurorii au clasat plângerea, însă, ulterior, după un nou demers al tatălui fetiței, cazul a ajuns în faţa Judecătoriei Oradea unde, pe 10 mai, în acest an, s-a dispus reluarea anchetei. „Cu ocazia audierii tatălui persoanei vătămare, în prezenţa soției sale, a rezultat faptul că motivul formulării plângerii a fost pentru a preîntâmpina o situație delicată, prin aceea că întâlnirea accidentală sau chiar intenţionată a fiicei lor cu condamnatul ar avea un puternic emoțional asupra fiicei lor", scrie în hotărârea judecătorească.

Şi pervers, şi hoţ

Ionuț Cristian Garai e judecat, totodată, şi pentru delapidare, fiind acuzat că, în noiembrie 2022, a luat telefoane mobile, bijuterii și bani din casieria Casei de amanet unde se angajase și le-a lăsat gaj la alte case de amanet din oraş, iar banii obţinuţi i-ar fi jucat la păcănele.

Pentru această ispravă, Judecătoria Oradea l-a condamnat 2 ani și 4 luni de închisoare. Instanța de fond a suspendat și executarea acestei pedepse, dar procesul a continuat la Curtea de Apel Oradea, care a stabilit termen pentru pronunțare pe 20 iunie 2024.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Daca stiti cum zic... ;)
Bine ca are tatuajul ala pe gat, e usor de recunoscut pe strada...
Postat 27 Mai 2024, 15:39 de cristianteofil
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON